Quieter Than Silence – Seară de Poezie și Muzică Persană

Quieter than Silence - afiș
Fără nicio îndoială, nicio altă formă de artă nu este atât de iubită precum poezia, în Iran. Se poate spune că ea este arta supremă a culturii iraniene, expresia cea mai înaltă, cea mai rafinată și cea mai plină de strălucire a geniului iranian, dintotdeauna” se arată în comunicatul de presă care anunță evenimentul.

Editura Herald si Grădina Sticlarilor vă invită duminică, 31 iulie 2016, începând cu orele 20, să vă bucuraţi de o experienţă completă a poeziilor scrise de Baba Taher, Omar Khayyam, Saadi, Rumi, Sabestari și Hafez, reunite in colecţia Poeme Persane. Împreună, ne vom apropia, pe mai multe planuri, de înțelepciunea spiritului sufit, redată în scrierile persane. 

Comunicând atât prin limbajul inimii, cât şi al minţii, vom retrăi modul prin care poeziile ajungeau originar la oameni, creând o poveste prin viu grai. Mihnea Mihăilescu şi Teodor Dumbravă vor recita o selecție de poezii din volumul Poeme Persane, traduse în limba română de către Otto Starck. Versurile vor fi acompaniate de o experienţă muzicală desavarsită, concertul Quieter Than Silence susţinut Mehdi Aminian şi Mohamad Zatari.

Pe scenă, cât şi în realitate, prietenia din inimă dintre Mehdi Aminian (Iran) şi Mohamad Zatari (Siria) este transpusă printr-un alt limbaj, cel al instrumentelor (ney, setar, oud). Mehdi Aminian va cânta poeziile persane aşa cum au fost scrise. Comunicarea dintre cei doi ne va purta spre rădăcinile ancestrale, prin legatura pe care fiecare fiinţă o are cu sunetul.

Grădina Sticlarilor (Vasile Lascăr 36) vă oferă un colţ liniştit de natură şi posibilitatea de a bea un ceai răcoritor în centrul Bucureştiului, editura Herald vă va sta la dispoziţie cu un stand de cărţi iar dumneavoastră vă veţi putea bucura de o calatorie intensă pe meleagurile poeziei persane.

Natura, poezia și muzica sunt ingredientele ce ne vor ghida spre o călătorie lăuntrică revelatoare.

Prețul unui bilet este de 35 lei, cu rezervare în avans pe GradinaSticlarilor@gmail.com până sâmbătă, 30 iulie, la ora 12:00 și 50 de lei în ziua evenimentului.

Mai multe informații aici:

https://www.facebook.com/gradinasticlarilor
https://www.facebook.com/events/473959126142183/

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: