Category: poeme

De bine de rău la întâlnire de Jack Gilbert

De bine de rău la întâlnire

 

Ni se pare că focul devorează lemnele

Ne înşelăm. Lemnul tânjeşte

la flăcări. Flama se prelinge pe

ce-i aciuat în lemn, şi lemnul

se lasă dus în apropierea asta,

modul în care şi noi şi lumea

ne întâmpinăm zi după zi. De bine de rău

la întâlnire. Cum inima găseşte ce

nu e inimă, iar sufletul

dă peste trup şi buzele prind

înstrăinarea în alte buze. Noi zăbovim

ne privim paragina grădinii

în întunericul crud de noiembrie, ciorile se aud

peste noi şi primii fulgi sclipesc rece

peste tot. Mâhnirea scoate inima

la suprafață tot atât cât dintr-o dată fericirea poate.

Jack Gilbert

Jurnal de Pier Paolo Pasolini

Adult? Deloc – deloc, cum existența

nu crește- rămâne înverșunată,

mereu din zi superbă în superbă zi-

eu nu pot decât să rămân credincios

uluitoarei monotonii a misterului.

Uite de ce, nici în fericire

nu m-am lăsat baltă – uite

de ce în spaima greșelilor mele

nu m-a ajuns nicio părere de rău.

La fel, tot la fel ca inefabilul,

la rădăcina a tot ceea ce sunt.

 

de Pier Paolo Pasolini

Umbră, un poem de Alice Oswald

Umbră

O să sclipesc o clipă

și-ți voi spune povestea unei umbre

care pică la apus

din senin pe pământ

și face stânga pe cărarea ce ajunge aici

împleticită cu siguranțele arse

schiloadă târâită peste lucruri de parcă și-ar fi rupt aripile

nu încă permanentă

nici mai mult decât un fior de la ceva

cu parașuta de carne a unei deschideri umane deasupra

dar ușor alungită pe măsură ce coboară prin inelele

unei ore spre următoarea

zboară cu ciorile în sus ciopârțește norii

până când în fine uite-o la picioarele noastre

propriul meu pronume impersonal

necăjit sub mine ca un cadavru

a leșinat

pica de multă vreme

uite când merg

e ca o foarfecă pe care-o aruncă soarele la mine

așa încât de parcă pielea nu mi-ar fi prea bine încheiată

mi-e frig frig

când încerc să mă strecor afară din propria mea umbra

dar oră după oră și mai multă umbră se scurge

de stau

că mișc un braț

aud șuieratul florilor cum își închid pleoapele

și copacii

de parcă s-ar bate un covor

își scutură păsările și le vin înapoi

parcă-aș fi deranjat ceva

ce cădea în linie dreaptă din ochiul lui Dumnezeu

și dacă nu fac nimic

pământul cedează

limpezimea aproape mentolată a ierbii începe să pălească

moliile albe de sub frunze

sunt uluite

 

de Alice Oswald

Alice Oswald este o poetă britanică (n.1966) care a câștigat premiul T.S.Eliot în 2002. Are studii clasice, lucru care se vede în poemele sale atât în frazare cât și în temele pe care le abordează și a lucrat ca grădinar.

Umbră” face parte din volumul pe care l-a publicat anul acesta, „Falling Awake” (Cape Poetry – Random House)

Melodie românească, Scena 9 a cerut un imn de Ziua Națională

“am așteptat și-am plecat respirația ta a sunat

alarma de la telefon nu se auzise

străzile nopții îmbrățișau neliniștitea drumului

de peste zi ochii obosiți zâmbeau aluzii”

o manea pentru mai târziu

MELODIE ROMÂNEASCĂ Până și cei care au plâns după tine s-au definit în hohotele lor obișnuite cu șaga de prin familie de prin colțurile în degrade ale școlii cum și-amintesc și ei c-au învățat au zis să ne facem clipuri electorale cu tine ca o tânără femeie obișnuită să i se promită să i se admită și-apoi să i se impună să ți se impute să ți se spună cu băiatul sportiv de mână ochelaristul timid cu yoghinul dacic zâmbind din orice pisică străină cu profesionistul ocupat peste cap cu homelessul străzii tale și flanelele lui cu bărbatul tânăr solid întors uluit după ea de două ori mai puternică decât puterea lui desfășurată în circumstanțe cald dubioase și eu limba unei accentuări doar din umeri când țara mea era doar lectura numerelor de la mașini și nici măcar tot șirul numai finalul unde spuneai sunt aici unde țopăiai bucurie și eram fiecare oră exactă suntem capătul tuturor anotimpurilor neuronii jachetele verzi năclăite în nostalgie băgate-n mașină și dezbrăcate abia dup-aia cu liniștea că pe scara de la metrou erau de-ai tăi care vorbeau cu accent spaniolă engleză maghiară germană italiană bulgară și rusă aveai doar 18 euro în portofel când l-au furat și ți-au lăsat actele de-ai noștri ultima țigară lăsată într-un colț pe chipul tău pe care îl are fericirea unde vii iar în vara noastră ciclotimică e tot oră fixă e el picasso nasol moment mișto coliva de parcă i-ar sătura pe cei amărâți și pe cei goi i-ar tot mobila pe dinăuntru celor avuți le-ar da în sfârșit drumul din sentimentul neînțeles și cei folosiți ar avea design folositor ceva din ziar de la coadă și ceva de pe la știri cu bătrânelul plimbat între spitale până vorbea ca regele Mihai trăia la Alba Iulia cu sexele noastre toate genurile și da căsnicia se vor întâlni vreodată drumurile individuația complexul aurului trenul galben fără dictatori mititei doar cu fața ta ritm eloxare nu trage trasează Mi-au repetat că și plânsul merită ascultat ca o muzică mi s-a părut o scuză cam de căcat oricât am plecat mi-ai vorbit în semne care trec de pe corp pe corp articulări relaționări atins

15219487_10154144673051274_3468944473525523603_n

Am fost trei poeți care am scris pentru Scena 9 (mulțumesc Andra pentru un deadline care mi-a prins bine), textele intregi (si al lui Sorin Gherguț și al lui Andrei Doșa) cu ilustrație dintr-un proiect al lui Mircea Mocanu sunt AICI

Altfel, mie înregistrarea asta îmi place și mi se pare una dintre puținele care au legătură cu realitatea. Chit că ei exerseaza, e ceva acolo. Calușul fără costume de (cum se numeau magazinele alea in care se vindeau figurine naționale turiștilor- vorba aia, decât să stai trist, mai bine ești turist- pe vremea lui Ceau?)