Category: util

Câștigătorii poeziei pentru Zilele Constantin Virgil Bănescu 2017. Concursul care iese din Târgoviște

Câstigătorii celei de a VIII – a ediţii a Zilelor de poezie Constantin Virgil Bănescu sunt invitați anul acesta la Pucioasa. La 2o km de Târgovişte, pe drumul spre Sinaia, Centrul Cultural European s-a oferit să găzduiască evenimentul dedicat poeților care nu au debutat încă într-un volum.

 
 Ialomițeanu Raluca Ioana – Bucureşti – 351 puncte
:nu-i nici o rană în pieptul meu e doar plictis

/ceva este în neregulă
când nu mai vrei să cumperi un sac de haine ieftine din second-hand
dormi mult
bei prea multă apă cafea alcool
nimic nu te trezește
și nimic nu te adoarme
dar viața
continuă să-ți alunece printre degete/
Continuare

Live: Toți anii. 7 semafoare de anul nou (in progress)


13:13 31.12.2016

Exactă, dintre toate zilele, alege-mi una care
Să unească fiecare detaliu unde locuim
Pentru totdeauna o mângâiere între clădirile
Vieților din atâtea perioade aşa distincte
Încât te vezi între hotelul spionilor, muzicile
Clasice şi tavanul rotund legându-ne vocile
Cu funda sângelui sângelui în mişcare ori şi când regăsite

 

20:20

Dincolo de bine ori de rău, dincoace de televizor
Rostirea vieților noastre în inflexiuni surprinse
Pas după pas cum străbați trotuarele fiecărui oraş din
Lume şi de peste drum variante ale tale în
Toate formele uneori nici nu se mai bagă de seamă
Dar le păstrăm în contact şi le purtăm pe noi le dansăm
Oriunde ni se desfăşoară în tonalități prezența

 

23:23

Ca şi cum n-ar fi destul să vezi câți  au mers fără să ştie
Sigur şi câți am garantat cu propriile cuvinte
Pentru asta: că există, dincolo şi dincoace toate
Calculele sunt pentru ceva simplu ceva de tipul
Echilibrului ceva care lasă orişice roboțel
Ticluit pentru plâns, cipurile integrate ale
Cerşitului în spațiul amintirii în maleta nopții

 

04:04 1.1.2017

Cei care vor crăpa cu planeta lor şi atâția care
Ne ținem lumea asupra  noastra Locuiam steaua morții
Şi alte şmecherii de genul. Lumile în care îi  luăm
Pe cei pe care îi iubim suntem noi. Uneori sunt doar
Poveşti alteori vârtejuri de limpezime şi atingeri
Îmbrățişări peste orice distanțe ori tocmai de la
Ele. După chipul şi asemănarea atingerilor

 

09:00

Clubul e închis clubul e deschis şi apoi se închide
Din nou Respirația cimentului proaspăt aşezat
Anotimpurile s-au strâns la ceva cald de sărbătorit
Care cu ce îşi aduce aminte care doar
Cu sentimentul stolului de porumbei izbucnit peste
Şoseaua Tunari coada de gheață din aeronavă
Răcorise apusul şi la fel a spart diminețile

 

11:11

Cuvinte radiatoare declanşate-n  automobil
De carton ca o sală de lectură goală de An Nou
Poezia care te-a adus la mine şi mă face să
fiu oriunde cu lamele pleoapelor presate pe
La încheieturi între noi ne luăm toată lumea care ne
Arată cine suntem acea parte a corpului tău
Numită oraş acea parte a corpului meu din drumuri

 

12:12

Sunt aici ca să dai tot ce poți să-mi arăți cum n-am dreptate

Până desfac macii gigantici deasupra intersecției

Şi pârşii zorilor trag benzi de culoare peste orice nor

Receptorii se activează o service auto o

Echilibrări roți toate închise meseriaşii petrec

Până şi oricine te-a călcat pe nervi te-a jignit ți-a scos

Ochii sunt culoarea verde din miezul nopții îți răspunde

Scurte scrisori pentru toată iubirea

Ai un blocaj? Vorbeşte pe mess cu 2 persoane în acelaşi timp. Cu condiţia să le iubeşti sincer pe amândouă îţi ia cu mâna orice zăpăceală. N-ai un blocaj? Încearcă s-o faci de la Bumbeşti-Jiu şi n-o să te mai opreşti. Îţi promit!

Încercăm să aflăm ce parte a corpului celuilalt suntem. I-au spus suflet, psihic, divinitate şi n-a mai rămas decât frumuseţe. În toate formele posibile. Iar noi, nepregătiţi să realizăm că frumuseţea este numai ceea ce putem să împărtăşim. Ce pot eu să-ţi spun să fiu eu când ceaţa dimineţii se agaţă de vârfurile copacilor şi alunecă uşor peste ei mai departe ca într-o proză, dar literatura nu m-a interesat niciodată decât în formele ei extreme. Cine m-a chemat să scriu cum iubim începe.
Continuare

Un text foarte util despre relaţia poeziei

scris de mine, fără falsă modestie… cred că era joi, ca eu nu scriu aşa bine de obicei, dar joia sunt născut şi de-asta. A apărut pe Semne Bune acum aproape un an

A cui poezie? Virtuţile platitudinilor

…sau deschid o pagină cu versuri şi citesc. Dacă e vorba despre o pagină tipărită, deschid o carte. Dar o pagină de internet este acum de ajuns şi aştept să se încarce. Prima dată când mi-am pus o problemă expresivă, cred că aveam 6 ani. Vecinii mei din Brăila, Luminiţa şi Adrian foloseau o expresie de care atunci auzeam pentru prima dată: „de aceea”.

Cred că a fost prima expresie pe care am folosit-o care nu avea legătură directă cu un obiect sau altul. Teleenciclopedia avea legătură cu geamul uşii de la bucătărie, box era de nedespărţit de mirosul de peşte prăjit care se simţea seara când ne întorceam din oraş după ce intrasem la un meci şi mama insistase să ieşim, dar „de aceea” era ca o jucărie inspirată de un film pe care nu îl văzusem încă. Sigur, la început a fost o senzaţie de învârtire în cerc.

Ne place să considerăm poezia pe care o scriem un instrument şi o lume la care au acces anumite persoane. Nici nu e nevoie să ne dăm seama, dar, din momentul în care lucrurile pe care le scrii sunt date mai departe, e destul de clar că te gândeşti să aibă o treabă şi pentru un cititor. Primele poeme le-am trimis unei reviste pentru adolescenţi prin 1996 după ce citisem acolo câteva texte de Sorin Gherguţ. De atunci, cred că nu am părăsit niciun moment ideea că trimit poeme undeva pentru senzaţia primită de la ceva citit în acea publicaţie. Senzaţia că ne interesează lucruri asemănătoare. Aceleaşi probleme legate de scris, chiar dacă nu neapărat şi acelaşi fel de .

Atunci am învăţat tot ce era mai important din lumea editorială. Faptul că poţi să primeşti aprecieri şi să te trezeşti că poemele tale proaste sunt lăsate pe afară fără să ţi se spună de ce. Toată educaţia de care am avut nevoie asta a fost: De ce-ar cineva să publice textul meu şi nu ar publica poemele altcuiva?

Apărarea textelor proaste

Apărarea vine cu faptul că fiecare poem pe care îl scriem (fiecare dintre noi) îşi formulează cititorul (şi, deopotrivă, editorul). Aşa am ieşit din mecanismul redactării de etichete pentru diferite borcane. Mare parte dintre poemele proaste asta par să facă: schiţează descrierea de pe câte un borcan de lirism. Poezia aceea este destul de curată pentru că nu e în cuvintele pe care le citeşti, ci în recipientul separat care ţi-a fost servit cândva. Conservele au farmecul lor în momentele de creştere. Toţi avem amintiri destul de vii legate de câte un borcan de dulceaţă deschis în copilărie. Zahăr, arome, fructe păstrate într-un fel tradiţional. E chiar momentul în care poezia e o lume formulată de la un capăt la celălalt, în care ai acces din când în când. Dar numai faptul că asta nu e tot ne desfăşoară în faţa ochilor un întreg peisaj de formulări.

O acuzare la adresa ideilor bune

O idee bună s-ar putea să ne jignească pe destul de mulţi dintre noi. La un atelier de la sfârşitul anilor 90, Nina Vasile, care ne strângea pe atunci în bibliotecă, a avut ideea să îi dea unui tânăr poet câteva texte de-ale mele. Urmanov, care pe atunci îşi spunea Leo şi tocmai începea să scrie, a venit la mine entuziasmat de faptul că “nu ştiam că se poate scrie cu lucruri pe care să le recunosc imediat ca venind din viaţa de zi cu zi”. Mult mai târziu aveam să cunosc ficusul cu care vorbea Leo acasă, planta pe care o scotea din cameră dacă fumai, ghiveciul pe care îl lua cu el în baie atunci când făcea duş. În acel moment, Leo era cititorul meu ideal. Iar poezia face lucrul ăsta. Tinde să îţi schimbe viaţa, chiar dacă te opreşti din scrisul meu. Tot ce a făcut mai târziu, Leo, când a devenit Urmanov şi când a publicat , când a scris manifeste, când lucra economist în costum la Petrom şi a plecat să înveţe scrierea creativă, când s-a întors şi s-a schimbat iar în părintele Serafim, lăsând încet încet în urmă tot ce ţinea de . Toate acestea au fost idei bune… mai ales pentru mine, cu toate că erau ideile celui care îmi citise textele. Mai devreme sau mai târziu fiecare dintre aceste idei care ne-au făcut să ne întâlnim şi care mie mi-au dat curaj, aceste idei ne-au plasat pe drumuri foarte diferite. Desigur, drumuri pe care ţine de noi să le apropiem de câte ori vrem.

Cine te citeşte Continuare