Tag: Dan Coman

Upgrade la a șaptea ediție a Festivalului de Internațional de Poezie București

WildpilgrimFestivalul inițiat acum șapte ani s-a remarcat până acum doar prin mișcările de forțe pe care le-a presupus. Anul acesta, lucrurile s-au schimbat. În primul rând, prin invitarea în România a unuia dintre puținii poeți contemporani care au deja o aură de legendă bine conturată. Coreeanul Ko Un (foto) este în fiecare an numit printre scriitorii considerați favoriți pentru premiul Nobel, faima lui combinând o biografie spectaculoasă (activist anti-capitalist, condamnat, călugăr, automutilare) și un stil de poezie inconfundabil.

În plus, acum festivalul organizat de Muzeul Național al Literaturi din București are parte de o promovare profesionistă.

Potrivit unui comunicat de presă anul acesta vor fi

• 22 de invitaţi din străinătate, pe lista oaspeţilor numărându-se poeţii nominalizați la Premiul Nobel pentru Literatură, precum Ko Un (Republica Coreea), Yang Lian (China) și Mircea Cărtărescu
• Amploarea din acest an a proiectului transformă Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) în cel mai important festival de gen din România
• Eveniment special dedicat aniversării Dada, la care participă performeri din 7 ţări / „DADA 100: poezie sonoră, simultană, experimentală şi de avangardă”
• Lecturi publice, mese rotunde, dezbateri, performance-uri şi recitaluri de jazz în 10 locaţii din capitală: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Teatrul Excelsior, Librăriile Humanitas, Green Hours, Galeria Romană, Muzeul Municipiului Bucureşti, Librăria Open Art, Tramvaiul 26, Muzeul memorial „Tudor Arghezi – Mărțișor”
• Maratonul de Poezie și Jazz, ediția a VIII-a (marcând prin poezie, blues şi jazz Noaptea Europeană a Muzeelor – 21 mai 2016)

Continuare

Sezon de festivaluri de poezie prin România

Deşi este un gen literar despre care se spune de obicei că nu prezintă interes pentru public, întâmplarea a făcut că luna mai adună nu mai puţin de patru festivaluri româneşti dedicate poeziei. O trecere în revistă a programului fiecărei manifestări poate să atragă atenţia asupra felului în care este tratată poezia azi chiar de cei care îşi asumă rolul de promotori ai genului în România. Am păstrat mai jos multe dintre formulările din comunicatele de presă ale organizatorilor pentru a putea remarca cât drum are de parcurs poezia românească până la reflectarea normală a propriilor evenimente pornind de la diferite clişee sforăitoare.

 

Zilele de poezie „Constantin Virgil Bănescu” la Târgovişte

Tu cum recunoşti poezia?

 

Undeva în zona locurilor comune din orice vreme şi-a făcut tabără prejudecata potrivit căreia poezia ar fi într-un singur fel. Anul acesta, dintre cele 52 de grupaje trimise la concursul din cadrul Zilelor de poezie „Constantin Virgil Bănescu” am adunat mai bine de 20 de serii de poeme care ar fi putut să câştige fără probleme orice premiu. Fiecare dintre cei pe care deopotrivă juriul dar şi premiile speciale i-au selectat propun maniere cât se poate de diferite de formulare şi de recunoaştere a poeziei.

Pornită de la un fragment al Marianei Marin, poezia Biancăi Gheorghiulescu exersează versificarea secvenţelor şocante: „seara când mama spală pe jos cu clor/ schimbă micuţul apartament într-un spital/ din care gândacii ies în colonii nu e nimic/ care să mă sperie mirosul ăsta e ca un somnifer bun”. Nota confesivă a discursului este topită într-un flux continuu de verificare a reperelor„tata îmi scrie mesaje obsesiv pe care/ le citesc în micile pauze când mă prefac puternică”. Astfel, poezia îşi primeşte spaţiul de care are nevoie. Continuare

Cu respect, Domnule Nicolae Manolescu vă rog să vă retrageţi din juriul Premiului Naţional Mihai Eminescu

Stimate domnule Nicolae Manolescu,

Mă număr printre cei care sunt gata oricând să recunoască importanţa contribuţiei dumneavoastră la istoria literaturii române. Niciun moment nu aş putea contesta relevanţa poziţiilor dumneavoastră şi nu sunt atât de naiv încât să idolatrizez opinii. Acest lucru l-am învăţat şi din volumele pe care le-aţi semnat de-a lungul timpului.

Din păcate mă văd obligat să vă adresez rugămintea de a lua în considerare prejudiciul pe care îl aduceţi acum singurului premiu literar românesc spre care mai puteam privi cu admiraţie. În urma decernării Premiului Naţional „Mihai Eminescu” la Botoşani, anul acesta pentru 2014, alegerea câştigătorului pentru secţiunea Opera Omnia ne-a nedumerit şi ne-a revoltat pe majoritatea celor pentru care poezia contemporană contează.

Sunt de acord că orice juriu din lume poate să aibă propria opţiune. În cazul de faţă, însă, vorbim despre un premiu a cărui autoritate a fost construită în 24 de ani pe baza onestităţii profesionale a juriului din care şi dumneavoastră faceţi parte. Alegând să premiaţi în acest an un scriitor ale cărui merite pot fi recunoscute în orice alt domeniu în afara poeziei, aţi făcut să coboare o umbră tristă asupra acestei instituţii,  unicul premiu literar din România care mai conta şi pentru altcineva decât prietenii şi colegii laureatului.

Oricât am încerca să împărţim răspunderea premierii subalternului dumneavoastră direct din Uniunea Scriitorilor între toţi cei care fac parte din juriul de la Botoşani, în calitate de lider al unei organizaţii de breaslă care îşi asumă protejarea imaginii şi activităţii scriitorilor, consider că era datoria dumneavoastră să împiedicaţi producerea unei asemenea aberaţii. Atâta timp cât oricare dintre ceilalţi nominalizaţi la acest premiu în 2015 (Mircea Cărtărescu, Liviu Ioan Stoiciu, Marta Petreu, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Lucian Vasiliu) reprezintă un reper pentru poezia contemporană de la noi, premierea singurului autor a cărui operă poetică nu s-a impus încă între formulele relevante ale poeziei de azi este un gest regretabil care distruge atât credibilitatea cât şi relevanţa Premiului Naţional „Mihai Eminescu”.

Tocmai aprecierea importanţei activităţii dumneavoastră pentru supravieţuirea Uniunii Scriitorilor şi, mai ales, lucrurile esenţiale pe care le-aţi scris de-a lungul timpului mă determină să vă rog respectuos să nu adăugaţi Premiul Eminescu de la Botoşani lungii liste de proiectele în care capriciile şi jocurile de presiune ale breslei pe care o reprezentaţi sunt o regulă.

Retragerea dumneavoastră din acest juriu pentru anii care urmează este singurul gest care putem spera că va restabili credibilitatea Premiului Naţional „Mihai Eminescu”.

Cu respect,

răzvan ţupa

www.poetic.ro

UPDATE 10.10- Un apel care consideră că întregul juriu de la Botoșani ar putea să își asume răspunderea erorii din acest an (și a cărui discutare prealabilă a influențat poziția mea de mai sus) a fost lansat pe Un Anotimp în Berceni și Biographia Litteraria fiind semnat până acum de Claudiu Komartin, Radu Vancu, Rita Chirian, Octavian Soviany, Florin Iaru, Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Paul Cernat, Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari, Svetlana Cârstean, Andrei Terian, Mihail Vakulovski, Bianca Burța-Cernat, Ștefan Manasia, Alex Goldiș, Bogdan-Alexandru Stănescu, Liviu Antonesei, Ionel Ciupureanu, Nicolae Avram, Elena Vlădăreanu, Alexandru Vakulovski, Cosmin Perța, Ion Buzera, Paul Vinicius, Anca Mizumschi, Dan Iancu, Ciprian Măceșaru, Andrei Dósa, Aleksandar Stoicovici, Sorin Despot, Radu Nițescu, Laurenţiu Ion

Update 11.30- Din partea domnului Al.Cistelecan, membru în juriul de la Botoșani, am primit următorul răspuns la nelămuririle mele: „Asupra mea Nicolae Manolescu n-a făcut nici o presiune, nici măcar una aluzivă. Ca toate premiile, și acesta se acordă prin majoritate de voturi. Dacă pînă la verdict în interiorul juriului au existat disensiuni, din clipa în care majoritatea e stabilită acestea nu mai au nici o relevanță, iar premiul e, firește, atribuit de juriu, nu doar de o parte a lui”.

De asemenea, domnul Gellu Dorian, inițiatorul și principalul organizator al Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” dovedește încă o dată că nu este o întâmplare faptul că în toți acești ani instituția pe care a pus-o pe picioare s-a impus ca manifestarea cea mai importantă din România atunci când vorbim despre premii de poezie. Din nou, este singurul organizator de premii care răspunde normal controverselor create în jurul evenimentului pe care îl susține: „n-au fost presiuni din partea U.S.R., pentru că nu este nici organizatoare, nici partener. Decizia i-a aparţinut juriului şi numai juriului. Iar noi cei de la Botoşani o respectăm, atîta timp cît laureatul s-a aflat printre nominalizaţi şi nu a fost impus din altă parte. Şi aşa cum era de aşteptat, ca şi în alte ocazii, au apărut şi vor apărea comentarii. Eu îmi asum toate cele ce sunt legate de organizare şi buna desfăşurare. Şi din acest punct de vedere a fost totul foarte bine. Sperăm şi ani mai buni.”

Concluzia mea (r.ț) este că prezența domnului Nicolae Manolescu în juriu, oricât de ofertantă ar fi din punct de vedere al imaginii pentru organizatorii locali, a dat naștere tuturor speculațiilor și acuzelor din această perioadă. Retragerea dânsului ar fi un prim pas spre restabilirea prestanței Premiului Național „Mihai Eminescu”, o instituție formulată independent de Uniunea Scriitorilor. Amintesc și faptul că Nicolae Manolescu, în calitate de președinte USR, este deja obișnuit să amestece reproșurile legitime cu cele aberante, de aceea nu mă interesează absolut deloc atacurile la persoană.

ANDRA ROTARU: „Marea comunitate poetică din care facem parte”

CDPLfest foto George Floarea

CDPLfest, foto George Floarea

Se vorbeşte destul de mult despre rezidenţe şi burse pentru poezie. Andra Rotaru este unul dintre autorii care pot să spună mai multe lucruri despre ce câştigă şi ce pierde poezia ta în urma acestor experienţe. După participarea în cadrul programului “Writers’ mobility in South-eastern Europe “Absolute Modern”, al Casei de editură Goten în cooperare cu TRADUKI, care a dus-o în prima parte a acestui an la Skopje în Macedonia, Andra ne-a răspuns la mai multe întrebări legate de colaborarea cu poeţi din alte spaţii lingvistice.

În ce fel este influenţat un poet contemporan de proiectele în care reuşeşte să colaboreze cu autori care se exprimă în alte limbi?

Andra Rotaru: De data aceasta am avut un lung moment de însingurare, am dorit doar să mă ascult şi să transcriu ceea ce îmi oferea această liniştire. I-am ascultat şi pe alţii, însă într-o atmosferă a Gheţii lui Sorokin. Aşteptam ceva ce intuiam că ar putea să apară, fără să mă împotrivesc, fără vreo teamă că inima mea ar putea să fie mută la poezia pe care urma să o descopăr. Nu mi-am dorit nimic, doar am aşteptat.

„Îmi dau voie să mă bucur de călătorie”

Care ar fi diferenţele pe care le-ai remarcat între ce ştiai de acasă şi ce ai găsit în Macedonia în ceea ce priveşte poezia de azi?

Îi citisem parţial pe Lidija Dimkovska, Nikola Madzirov şi Igor Isakovski, traduşi cu grupaje de poeme sau publicaţi de editurile din România. Iar acolo i-am descoperit pe Vladimir Martinovski, Nina Andova, Gjoko Zdraveski, Zvonko Taneski, Dusko Krsteski, Mane Manusev, Slavica Gadzova, Mitko Gogov, Katica Kulavkova, Risto Lazarov, Jovica Ivanovski.

Mă aşteptam ca un pattern al scenei poetice de la noi din ţară să-l regăsesc şi în Macedonia: să existe şi acolo un Claudiu Komartin şi un cenaclu literar la fel de viu, să regăsesc o Doina Ioanid şi o atmosferă aproape criptată a unei linişti, să întâlnesc ceva dintr-un Dan Coman şi a lui unicitate teribilă, un Radu Vancu sau o Californie (pe Someş) ş.a.m.d. M-am înşelat teribil! Mi se pare că poeţii vieţuiesc atât de discret, mulţi dintre ei în oraşe mici, înconjurate de munţi şi cascade, că mulţi îşi doresc izolarea şi caută prezenţa naturii, nu a omenilor, încât era aproape o impietate să le invadez spaţiile. Continuare