Tag: Iulia Militaru

Desfăşurătorul serii de poezie românească de la Berlin 2009-2016

ricarda ioana acosmei foto de ana chiriţoiu

Ricarda Ciontos, Ioana Nicolaie şi Constantin Acosmei la prima petrecere de poezie românească în Literaturwerkstatt

 Vineri seară, o nouă petrecere de poezie românească este găzduită de Literaturwerkstatt în Berlin. ICR Berlin a organizat toate cele trei întâlniri cu publicul din Kulturbrauerei, spaţiul în care societatea germană care ne găzduieşte a organizat atât serile de poezie cât şi un eveniment dedicat prozei româneşti din ultimii ani. După coordonarea pe care evenimentul a primit-o din partea Andreei Dincă la ediţiile trecute, Claudiu Florian şi Daniela Duca de la ICR Berlin vor fi nevoiţi să facă faţă pentru întâlnirea din acest an unor aşteptări destul de mari atât din partea publicului cât şi a poeţilor invitaţi. „Publicul poate intra şi ieşi ori de câte ori doreşte, mai ales că în curtea interioară din Kulturbrauerei i s-a mai pregătit o surpriză. Marcând 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876) Modulab va prezenta o hipnotică proiecţie holografică cu mapare, ce are ca focus Coloana Infinitului, precum şi diverse alte motive şi simboluri tradiţionale româneşti” se arată într-un comunicat.

2009 – „Public receptiv faţă de artele poetice” – Lunga noapte a poeziei româneşti Continuare

Solidaritate internațională pentru Ashraf Fayadh la Bucureşti

Potrivit unui comunicat de presă, joi 14 ianuarie 2016, PEN România organizează o seară de solidaritate și literatură dedicată poetului palestinian Ashraf Fayad, condamnat la moarte pentru apostazie de către autoritățile din Arabia Saudită. La această seară vor participa peste 30 de poeţi, prozatori, eseişti, jurnalişti din diverse generaţii şi de diverse orientări care îşi vor exprima liber punctul lor de vedere asupra acestei situații teribile, care pune în discuţie valorile de toleranță și libertate individuală specifice lumii europene.

1

petrolul e inofensiv, dacă lăsăm la o parte dâra de sărăcie pe care o lasă în urmă

 

în ziua în care, când feţele celor care-au mai găsit un puţ de ţiţei se-ntunecă,

atunci când ţi se forează viaţa din inimă ca să se extragă mai mult ţiţei

ca utilitate publică

Asta… e … făgăduinţa ţiţeiului, o adevărată făgăduinţă.

 

sfârşit..

 

 

2

s-a zis: stabileşte-te aici…

dar unii dintre voi sunteţi duşmanii tuturor

s-o lăsăm aşa pe moment

 

admiraţi-vă de pe fundul râului;

cei de deasupra ar trebui să furnizaţi nişte milă pentru cei de dedesupt…

cei mutaţi sunt neajutoraţi,

ca sângele pe care nu-l cumpără nimeni pe piaţa petrolului !

 

3

îmi pare rău, iartă-mă

că n-am putut să extrag mai multe lacrimi pentru tine

că nu ţi-am bolborosit numele cu dor.

Mi-am întors faţa spre căldura braţelor tale

Altă dragoste n-am în afară de tine, doar de tine, şi- ntre cei care te caută-s primul

Poeme din volumul « Instrucţiuni în interior », publicat în 2008 şi interzis în Arabia Saudită. Variantă românească de Răzvan Ţupa după traducerea englezească de Mona Kareem

 

solidar poetParticipanți: Magda Cârneci, Svetlana Cârstean, Marius Chivu, Dan Mircea Cipariu, Eugen Ciurtin, Andrei Cornea, Liliana Corobca, Simona-Grazia Dima, Caius Dobrescu, Sorin Gherguţ, Valentin Iacob, Medeea Iancu, Florin Iaru, Ioana Ieronim, Nora Iuga, Riri Sylvia Manor, Iulia Militaru, Carmen Muşat, Felix Nicolau, Andrei Oişteanu, Alexandra Pârvan, Cosmin Perţa, Simona Popescu, Ştefan Popescu, Andra Rotaru, Simona Sora, Ioan Stanomir, Cecilia Ştefănescu, Elena Ştefoi, Răzvan Ţupa, un cristian, Ioan Vieru, Miruna Vlada.

Moderator: Magda Cârneci. Organizator: un cristian.

 

Acțiunea PEN România va avea loc în simultaneitate cu sute de acţiuni similare din lumea întreagă, organizate de PEN-cluburi naţionale şi de zeci de asociaţii literare de pe diverse continente, sub coordonarea organizaţiei mondiale PEN International şi a Festivalului internațional de literatură de la Berlin.

Vă așteptăm joi 14 ianuarie, ora 19, la Club A din București (str.Blănari nr.14, Lipscani).

Petrecere de POEZIE (unplugged)

foto Ana Toma

foto Ana Toma

UPDATE : Sorin Gherguţ a confirmat lectura sa în cadrul evenimentului. modificarea în program se regăseşte mai jos.

Vineri seara (12 iunie) , de la ora 20.00, poezia este băgată în petrecere. Tramvaiul 26 (strada Cercului nr.6) găzduieşte întâlnirea în care poeţii renunţă la microfoane şi stau cu paginile pline în faţa celor care vor dori să vadă cum merge treaba. Cum vorbim de o petrecere, întrebările şi discuţiile sunt bine venite şi sunteţi invitaţi să participaţi la poezie, nu să asistaţi.
Ultima dată când s-a vorbit despre impunerea unui curent literar în poezia românească se punea problema împărţirii apelor între tineri şi bătrâni. De atunci lucrurile au pornit în mai multe direcţii şi astăzi putem să sărbătorim un peisaj poetic în care proiectele personale au întâietate.

 Invitaţii sunt următorii (orele sunt orientative, fiind posibile modificări ale programului în funcţie de evoluţia petrecerii):

20.30-20.50
Radu Niţescu
Domnica Drumea

21.00-21.10 Corina Bernic
Continuare

Cum a arătat poezia în variantele ei sonore şi slam în primul festival international dedicat fenomenului în Craiova (şi în România)

Peter Sragher a scris pentru poetic.ro povestea primului festival international dedicat poeziei sonore si slam la Craiova. Pentru prima dată, un eveniment românesc şi-a asumat invitarea mai multor autori europeni care pot să ofere o imagine la zi a evoluţiilor expresive în domeniu.

La Craiova s-a desfășurat între 16 și 19 octombrie primul Festival Internațional de Sound & Slam Poetry din România

foto Mitu Elena Luiza

foto Mitu Elena Luiza

De ce la Craiova ?, a fost întrebarea unui grafician și poet talentat, atunci când am debutat cu Festivalul chiar la București, la Librăria Bastilia. Făcuse afișul și i se citea pe chip mirarea, aproape indignarea. Cum, într-un fief pesedist ?!? Așa, pe un ton nu prea ferm, că era prietena lui de față și nu se putea certa. Și i-am zis: Da, acolo au directorul Casei de Cultură TRADEM un tânăr de 36 de ani, germanist, Cosmin Dragoste care vrea, apoi directorul Operei Române din Craiova, Antoniu Zamfir, are 34 de ani, care și el vrea. De ce nu ?!? m-am mirat la rândul meu, fără să o fi avut alături pe soția mea, Cristina, căci era cu David-Thomas și îl supraveghea la teme.

                Trebuie să fim cinstiți și să spunem că unul dintre factorii – care au contribuit la decizia ca acest Festival să aibă loc la Craiova – este și această competiție în care sunt angrenate mai multe orașe din România: Iași, Craiova, Cluj-Napoca, Timișoara. Este vorba despre o luptă pentru desemnarea Orașului cultural european al anului 2021, care va proveni din România. Desemnarea se va face de către Uniunea Europeană în toamna anului 2015. Din când în când, vine o comisie în fiecare dintre orașele candidte și evaluează manifestările culturale organizate, implicarea autorităților, etc. O bucurie pentru cultură, dar și o șansă pentru cultură, deoarece se alocă bugete mai consistente actului cultural, ceea ce poate avea doar efecte benefice pentru iubitorii de artă. Craiova însă este singurul dintre candidați care se prezintă ca o regiune, înglobând și opera lui Brâncuși de la Târgu-Jiu, dar și maeștrii ceramiști de la Horezu. Continuare