Tag: Nicolae Manolescu

Cu cine se contrazice Nicolae Manolescu

La mai bine de un an de când a prezidat premierea lui Gabriel Chifu cu singura distincție din România dedicată poeziei pe care jocurile de culise încă nu apucaseră să o compromită până la acel moment, Nicolae Manolescu și-a expus mizele alegerii în seria de cronici literare din revista pe care o conduce.

“Consider că s-a produs un viciu de procedură” afirma președintele juriului, criticul Mircea Martin, în revista Observator Cultural (28.01.2015) dar acum, odată cu expunerea motivelor chiar de către cel acuzat că a manipulat buna credință a colegilor săi din juriu, putem constata ce a provocat această premiere care și acum rămâne inexplicabilă.

Concluzia la care ajunge Nicolae Manolescu este că, atunci când vorbim despre Gabriel Chifu, avem de-a face cu un mare poet. De altfel această afirmație (o să vedem în ce fel este susținută), șeful României literare o și prezintă ca pe o “mănușă” pe care îi invită pe doritori să o ridice.

Este de înțeles de ce criticului literar preferă s-i invite pe “toți cei care nu l-au citit pe Gabriel Chifu” să-l contrazică dar, din momentul în care am putut să văd ce îl convinge pe Nicolae Manolescu în ceea ce privește valoarea versurilor din “Papirus” (Paralela 45, 2016), mi-a fost foarte greu să-mi scot din minte considerațiile privind poezia făcute de un autor pe care, mă gândesc eu că, la un moment dat măcar, șeful României literare l-a respectat.  Continuare

USR şi extremismul în calitate de coadă de topor. O scrisoare către membrul USR cu cotizaţia la zi

Dragă membrule,

Membrul meu drag şi respectat, cum ar veni, ca nu cumva să fiu acuzat de sfidarea organizaţiei,

după cum ştii, Uniunea Scriitorilor din România refuză dialogul cu cei care nu îi sunt membri, în afara cazului în care „nemembrii” pot să înlesnească orientarea unor fonduri spre interesele anumitor părţi ale organizaţiei. Cum este cazul deţinătorilor de funcţii publice.

Deşi, prin statut, USR îşi interzice „activităţi contrare demnităţii şi libertăţii umane, precum şi libertăţii de opinie şi de expresie”, ultimii ani ai preşedinţiei lui Nicolae Manolescu au perfecţionat un sistem de atacuri la persoană împins de curând până la manifestări neaşteptate (chiar dacă nu complet originale).

Cum nu sunt membru USR şi nu fac parte nici din Grupul pentru Reforma Uniunii Scriitorilor m-a interesat să văd care sunt motivele neînţelegerilor dintre reformatori şi organizaţie.

Acuzaţii şi tradiţii

Pe de o parte, reformatorii, membri şi nemembri ai Uniunii Scriitorilor, reproşează lucruri care au pornit de la abuzurile legate de decernarea diferitelor premii literare şi merg până la detalii tehnice care pun sub semnul întrebării legalitatea actualei formule organizaţionale din USR. De cealaltă parte, răspunsul este cu adevărat continuatorul unei tradiţii în domeniu: „n-am auzit de ăştia care ne contestă”, „antisemiţii”(„bine, nu ei, dar prietenii lor de pe facebook…”), „mâinile murdare” etc. (lucruri care sună cunoscut mai ales celor care au văzut în ce fel a fost Paul Goma, „încurajat” să plece din România de aceeaşi Uniune a Scriitorilor). Continuare

Primele speranţe de rezolvare pentru Premiul „Eminescu” 2015: Recunoaşterea viciului de procedură

Mă bucur că, după două săptămâni, şi colegii mei care au insistat asupra vinovăţiei generale a juriului de la Botoşani au reuşit pe rând să desluşească distorsiunile provocate domnul Nicolae Manolescu în legătură cu alegerea premiantului din acest an.

Ca urmare a demersurilor investigative întreprinse de Florin Iaru, mai întâi, membrii juriului au lămurit cum au stat lucrurile în confuzia procedurală pe care s-a bazat preşedintele USR pentru impunerea subalternului său ca laureat al Premiului Naţional „Mihai Eminescu”: „În acest moment, consider că s-a produs un viciu de procedură. Dacă, pînă la un punct, procedura lui Manolescu de a colecta voturile fără a le comunica celorlalţi membri ai juriului cum a votat fiecare avea o anumită raţiune (dincolo de inegalitatea flagrantă între preşedintele de facto şi ceilalţi), înaintea votului decisiv, toţi ar fi trebuit să ştim care e situaţia şi să votăm în cunoştinţă de cauză.” scrie Mircea Martin, prezentat de organizatori ca preşedinte al juriului (de jure). Continuare

În apărarea domnului Manolescu și a Premiului Național „Mihai Eminescu”

Așa cum era de așteptat de la primele reproșuri adresate juriului care a hotărât la Botoșani controversata decernare a Premiului Național „Mihai Eminescu” pentru anul 2014, nelămuririle reale au tins să se piardă în mulțimea de gesturi violente și probleme personale pe care detractorii de serviciu i le-au adresat mai ales lui Nicolae Manolescu. Critici articulate aduse modului în care s-a procedat în acest an pentru alegerea câștigătorului tind să fie trecute în planul secund de corul de huiduieli, lirisme subiective și atacuri la persoană care îl au ca țintă pe cel care cândva era autoritatea supremă în manualele de literatură.

Problemele identificate la capătul unei investigații serioase de Florin Iaru, ori de Alex Goldiș care reușește să contureze cu exactitate vina lui Nicolae Manolescu în această chestiune, și Bogdan Crețu, concentrat asupra importanței Premiului supus acum abuzurilor de cel care am aflat că a fost, de la Paris, președinte „de facto” al juriului național sunt acoperite de zumzetul inept al atacurilor la persoană. Continuare