Tag: poetic

Poetic în 2016 începe aşa

Vineri, 8 ianuarie îmi începe anul de poezie. Cel puţin partea lui publică. Emilia Zăinel şi Mircea Dan Duţă au iniţiat anul trecut o serie de evenimente dedicate prezentării publice a poeziei. Spre sfârşitul lui decembrie ne-au adunat pe toţi cei trei invitaţi ai ediţiei de mâine seară într-un pub şi în jurul mesei au aruncat ideile pe care le aveau pentru evenimentul din Cărtureşti Verona. Mâine, la o lună de la Festivalul Internaţional de Performance de la Craiova, Iulia Militaru şi Felix Nicolau, oameni de bază ai manifestării, îşi pun poezia în scenă de la ora 19.00, cu nişte concepte discutate şi întoarse pe toate feţele. O să mă bag şi eu cu scris-citit între ei, cu toate că promisiunea mea cu preview din ce o să facem cu Delia Andrieş în Berlin luna viitoare nu a ţinut.

Emilia explică într-un interviu pe rockzone încotro se îndreaptă povestea:

„Cand am inceput, impreuna cu traducatorul Mircea Dan Duta, sa gandim conceptul evenimentelor, ne-am spus ca nu are sens sa oferim ceea ce exista deja – citirea clasica. El, fiind mai experimentat in perfomance-ul poetic, a propus sa ne gandim la ceva in acest sens. Asa ca am stabilit doua mari lucruri, baza pe care stau evenimentele: autorii sa aduca ceva nou in afara de citirea clasica (cum ar fi: videopoem, audiopoem, perfomance poetic, spoken word, lucrul cu publicul etc.), iar noi să interacţionăm cu publicul cât mai mult, fiindcă este extrem de important în această ecuaţie. Ne-a surprins placut atitudinea deschisa a invitatilor (acestia fiind de acord ca trebuie facut ceva mai mult decat citirea clasica), dar si a publicului, care a fost foarte receptiv, s-a implicat si a dovedit entuziasm”.

vineri, 8 ianuarie, IMG-20160101-WA0001

ora 19.00 la Librăria Cartureşti Verona.

Citesc poezie

Editia aIIa

Caut poezie?

cu Iulia Militaru, Răzvan Ţupa, Felix Nicolau

Prezinta: Mircea Ioan Duţă.

intrarea este liberă

Întrebare din clasa de poezie

Pentru că se tot vorbeşte despre cum trebuie să fie un eveniment sau altul, vă invit să stabilim:

Ce teme v-ar interesa să fie abordate într-o întâlnire de(spre) poezie (la care chiar aţi vrea să vedeţi ce se spune)?

Important-Questionssursa foto

Cronica de după atelierul poetic Licart 2014 – “Vreau senzații tari” – de Alexandra Turcu

Alexandra Turcu din Bistrița a văzut astfel finala poeziei din atelierul Licart 2014.

foto Cristian Munteanu

foto Cristian Munteanu

 

nu am scris imediat după ce am ajuns acasă. am așteptat să se depună lucrurile în capul meu  așa cum se depune calcarul pe țevile vechi. să văd cu ce am mai rămas. dacă a fost tabăra licart a life changing experience. sau mai degrabă a perspective changing experience. am făcut o listă before&after. ca pozele pe care și le fac oamenii când se tund sau slăbesc. spre deosebire de majoritatea acelor oameni, rezultatul a fost în favoarea mea.

 

before

a)      oamenii

primesc mail de la radu herjeu. sunt finalistă. ieeeeei! intru pe site. vreau să văd cu cine mai merg în tabără. un singur nume cunoscut: anastasia. numai fete. foarte multe de la suceava. câteva de la bucurești, iași, târgoviște, călărași. între timp, apare și un băiat. cine naiba-s oamenii ăștia? oare ce poezie citesc? ce muzică ascultă? dacă nu o să-mi placă de ei?

 

b)      poezia

* sunt convinsă că știu cum trebuie să se scrie poezie. am rețeta succesului. nu prea știu cum să o folosesc, dar o am. mai exersez câțiva ani, debutez și devin faimoasă. există doar un tip de poezie. poezia cotidianului. restul e iluzie.

 

* timp de un an, am mers aproape în fiecare săptămână la ateliere de creative writing. știu cum merge treaba. asculți de regulile care ți se impun și scrii la comandă. în fața noastră, de fiecare dată, câte un om în toată firea. un poet de toată firea. dan coman, radu vancu, marin mălaicu-hondrari, claudiu komartin, ana dragu, john partene. nici nu mă gândesc că aș putea și eu organiza un astfel de atelier.

 

* nu prea contează cum îmi citesc poemele. puține reguli autoimpuse. mă așez (musai să mă așez, nu citesc în picioare). îmi îngrop capul în foaie. încep. citesc cum îmi vine. încerc să nu mă grăbesc, totuși. îmi place să citesc. fac pauze la nimereală.

 

* gata poemul. la naiba, ce titlu să-i dau? nu știu să pun titluri. nu știu să pun titluri. nuștiusăpuntitluri. cer ajutorul poeților mei preferați. vii sau morți. folosesc versuri din ei ca titluri. soluție temporară, sper.

 

* să traduc?! eu?! să treacă un an de facultate. învăț mai bine engleza. oricum, cred că-i plictisitor să traduci.

 

after

foto Cristian Munteanu

foto Cristian Munteanu

a)        oamenii

* dor. dor. dor. ce mai faceți? cătălina, mai trăiești? nu te-a luat dumnezeu? bogdan, ce obsesii mai ai? maria, ce mai cânți? claudia, ce bancuri mai știi? răzvan, s-a terminat cu delta? mara, mai sunt ciocârlanii prin poemul tău?

 

* avem un plan. anul ăsta, 80% din subnord se mută la cluj. la anul, ioana și ceilalți 20% din subnord. peste doi ani, raluca. ne adunăm toți. îi dăm de jos pe văsieș, baghiu, popa, manasia. preluăm controlul.

 

b)                    poezia

* există mai multe tipuri de poezie. toate-s valabile. poți scrie și poezie cu rimă, cum face crina. poți scrie și poezie-teatru, ca ioana. poți surprinde și altceva decât cotidianul. poți scrie despre facerea lumii. vreau să încerc stiluri noi. vreau senzații tari. ce-ar fi să încep să scriu despre supereroi? pe care să-l aleg?

 

* dar pot și eu să țin un atelier de creative writing. mă pregătesc. experimentez. aplic ce am învățat. subiectul: verișoara mea de 4 ani. anda, aleargă de la poartă până la mine și, când ajungi aici, zi-mi primul lucru care-ți trece prin minte. părul meu zboară când eu fug, ai văzut?

 

* cititul propriilor poeme e aproape la fel de important ca scrisul lor.  a citi e la fel cu a  vorbi. citești pentru cineva, nu pentru tine. pentru cea mai îndepărtată persoană din sală. ești atent la fiecare cuvânt. faci pauze unde simți că cere poemul, nu aștepți până ți se termină aerul. e simplu, de fapt. de-abia aștept să mai exersez.

 

* am învățat partea teoretică despre cum se pune titlu poemelor. încep să pun în practică. îmi iau fiecare text și îi schimb titlul. de câte 2-3 ori. tot nu-s mulțumită. dar nu mă las.

 

* vreau să traduc, vreau să traduc! vreau să învăț să traduc. nu e plictisitor. poate fi mai fain chiar decât a scrie un poem. am început la unul dintre ateliere, cu carol ann duffy și inelul ei de ceapă. o să continui.

Continuare

Atelier poetic Licart 2014 – „intrarea mea în poeto-sferă” – prima cronică de participant

foto: Ionuț Rusu

foto:Ionuț Rusu

foto: Cristian Munteanu

foto: Cristian Munteanu

​Participând în tabăra LicArt a acestui an, am reuşit să-mi schimb total percepţia asupra poeziei contemporane şi să descopăr de ce majoritatea populaţiei o consideră ca fiind „moartă”. Mă amuz copios gândindu-mă că urmăream acelaşi fir de gândire întocmai ca cei care nu-l ştiu decât pe Cărtărescu şi-i consideră pe restul ca fiind nişte „rebuturi”, nicidecum poeţi. (exagerez)
​Poezia contemporană e copilul care stă singur în ultima bancă şi nu se bagă în seamă cu nimeni din întreaga clasă. Majoritatea încearcă să-l abordeze şi să poarte o conversaţie cu el, dar acesta nu reuşeşte decât să-i sperie şi să-i indepărteze din ce în ce mai mult. De ce? Poezia e prea underground pentru majoritatea oamenilor. După ce ţi-au fost îndesate pe gât motivul lunii şi cel al naturii în şcoală, e destul de greu să „înţelegi”, de exemplu, câinele îngheţat al lui Teodor Dună. Continuare