Tag: Radu Vancu

Sezon de festivaluri de poezie prin România

Deşi este un gen literar despre care se spune de obicei că nu prezintă interes pentru public, întâmplarea a făcut că luna mai adună nu mai puţin de patru festivaluri româneşti dedicate poeziei. O trecere în revistă a programului fiecărei manifestări poate să atragă atenţia asupra felului în care este tratată poezia azi chiar de cei care îşi asumă rolul de promotori ai genului în România. Am păstrat mai jos multe dintre formulările din comunicatele de presă ale organizatorilor pentru a putea remarca cât drum are de parcurs poezia românească până la reflectarea normală a propriilor evenimente pornind de la diferite clişee sforăitoare.

 

Zilele de poezie „Constantin Virgil Bănescu” la Târgovişte

Tu cum recunoşti poezia?

 

Undeva în zona locurilor comune din orice vreme şi-a făcut tabără prejudecata potrivit căreia poezia ar fi într-un singur fel. Anul acesta, dintre cele 52 de grupaje trimise la concursul din cadrul Zilelor de poezie „Constantin Virgil Bănescu” am adunat mai bine de 20 de serii de poeme care ar fi putut să câştige fără probleme orice premiu. Fiecare dintre cei pe care deopotrivă juriul dar şi premiile speciale i-au selectat propun maniere cât se poate de diferite de formulare şi de recunoaştere a poeziei.

Pornită de la un fragment al Marianei Marin, poezia Biancăi Gheorghiulescu exersează versificarea secvenţelor şocante: „seara când mama spală pe jos cu clor/ schimbă micuţul apartament într-un spital/ din care gândacii ies în colonii nu e nimic/ care să mă sperie mirosul ăsta e ca un somnifer bun”. Nota confesivă a discursului este topită într-un flux continuu de verificare a reperelor„tata îmi scrie mesaje obsesiv pe care/ le citesc în micile pauze când mă prefac puternică”. Astfel, poezia îşi primeşte spaţiul de care are nevoie. Continuare

Armata cu care am cucerit lumea înainte să o dau înapoi celor de care începeam să mă îndrăgostesc

10407671_843375132374894_9218517901212509123_nLa invitaţia Ruxandrei Ceseranu am pus în legătură treaba mea cu poezia cu nebuniile consecvente ale copilăriei. Şi textul pe care l-am trimis îl vedeţi mai jos. Priviţi-o ca pe o avanpremieră a revistei Steaua 1-2 / 2015. Tema era SCRIITORI, JUCĂRII, COPILĂRIE iar din grupajul pe care o să-l găsiţi în publicaţia care va începe curând să circule mai apar T.O. Bobe, Veronica D. Niculescu, Ion Vianu, Mariana Codruţ, Dora Pavel, Calin-Andrei Mihailescu, Radu Pavel Gheo, Simona Sora, Andrei Codrescu, Ioana Nicolaie, Simona Popescu, Corin Braga, Doru Pop, Corina Sabau, Stefan Manasia, Andra Rotaru, Margento Romania, Moni Stanila, Banciu Carmen-Francesca, Peter Demeny, Radu Vancu, Marius Chivu, Romulus Bucur, Cosana Nicolae Eram, Tudor Cretu, Svetlana Cârstean & Ruxandra Cesereanu însăşi. Tabloul a fost pus la punct de graficianul Octavian Bour.

Din păcare nu am nicio fotografie cu soldăţeii în jurul cărora se învârteau jocurile mele. Dar imaginea de când aveam pe undeva pe la doi ani a prins primele jucării pe care mi le amintesc: Minnie, Micul Oşean şi Mieluşelul. De fapt, în fotografie, jucăriile sunt puse pe o ladă lucioasă care s-a aflat mulţi ani după la capătul patului şi care, în timpul războaielor cu soldăţeii (care se numeau pentru mine „cowboy” chiar dacă erau indieni sau luptători din războiul Civil American ori soldaţi din al doilea război mondial) se transforma, pe rând, fie în tanc, ori în diligenţa din celebrul film al lui John Ford. Aşadar, personajul principal al fotografiei pe care o alătur nu sunt nici eu, nici jucăriile, ci lada aceea care găzduieşte pe capac micul meu regiment de jucării. Continuare

Fața publică a poeziei (D)

(continuare de aici -A– si de aici -B– și de aici-C-)

Mijloace de transport în comun 2. Realitate (colectiv)

În 2010, Teodora Dumitru nota în revista Culturape marginea unui text exploziv al francezului Jacques Roubaud (Obstination de la poésie) câteva dintre semnele declinului poeziei. În afara dezorientării din lumea editorială, încă și mai interesantă este fuga de poezie repliată în spatele „versului internațional liber”. Poeziei din ultima jumătate de secol i-au fost reproșate de foarte multe ori mizele intime, limitarea perspectivei la detalii irelevante și așa mai departe. Însă o bună parte a poeziei se întâmplă chiar în spațiul public, între reperele grupurilor naționale ori culturale pe care părerile generale par să le considere uitate de poezie. Continuare

Primele speranţe de rezolvare pentru Premiul „Eminescu” 2015: Recunoaşterea viciului de procedură

Mă bucur că, după două săptămâni, şi colegii mei care au insistat asupra vinovăţiei generale a juriului de la Botoşani au reuşit pe rând să desluşească distorsiunile provocate domnul Nicolae Manolescu în legătură cu alegerea premiantului din acest an.

Ca urmare a demersurilor investigative întreprinse de Florin Iaru, mai întâi, membrii juriului au lămurit cum au stat lucrurile în confuzia procedurală pe care s-a bazat preşedintele USR pentru impunerea subalternului său ca laureat al Premiului Naţional „Mihai Eminescu”: „În acest moment, consider că s-a produs un viciu de procedură. Dacă, pînă la un punct, procedura lui Manolescu de a colecta voturile fără a le comunica celorlalţi membri ai juriului cum a votat fiecare avea o anumită raţiune (dincolo de inegalitatea flagrantă între preşedintele de facto şi ceilalţi), înaintea votului decisiv, toţi ar fi trebuit să ştim care e situaţia şi să votăm în cunoştinţă de cauză.” scrie Mircea Martin, prezentat de organizatori ca preşedinte al juriului (de jure). Continuare