Tag: traducere

Țanțoși am fost de acord, un poem estonian de Veronika Kivisilla

Veronika Kivisilla (n.1978)

***[Țanțoși am fost de acord]

Țanțoși am fost de acord
să nu mai avem nimic unul cu celălalt
și-am zis clar
cu curentul electric nu te joci

dar când ieșeam din pasaj
dinspre Centrul Vechi să luăm trenul
am alunecat
și brusc ți-am strâns mâna
ca să nu-mi fugă pământul
de sub picioare

pentru o fracțiune de secundă, incandescența electrică
a izbucnit din
pereții pasajului
scurt-circuitul a ținut
o amagitoare fracțiune infinită
în răsucirile sârmelor
noastre încurcate

[Tradus după varianta engleză semnată de Adam Cullen]

De bine de rău la întâlnire de Jack Gilbert

De bine de rău la întâlnire

 

Ni se pare că focul devorează lemnele

Ne înşelăm. Lemnul tânjeşte

la flăcări. Flama se prelinge pe

ce-i aciuat în lemn, şi lemnul

se lasă dus în apropierea asta,

modul în care şi noi şi lumea

ne întâmpinăm zi după zi. De bine de rău

la întâlnire. Cum inima găseşte ce

nu e inimă, iar sufletul

dă peste trup şi buzele prind

înstrăinarea în alte buze. Noi zăbovim

ne privim paragina grădinii

în întunericul crud de noiembrie, ciorile se aud

peste noi şi primii fulgi sclipesc rece

peste tot. Mâhnirea scoate inima

la suprafață tot atât cât dintr-o dată fericirea poate.

Jack Gilbert

Jurnal de Pier Paolo Pasolini

Adult? Deloc – deloc, cum existența

nu crește- rămâne înverșunată,

mereu din zi superbă în superbă zi-

eu nu pot decât să rămân credincios

uluitoarei monotonii a misterului.

Uite de ce, nici în fericire

nu m-am lăsat baltă – uite

de ce în spaima greșelilor mele

nu m-a ajuns nicio părere de rău.

La fel, tot la fel ca inefabilul,

la rădăcina a tot ceea ce sunt.

 

de Pier Paolo Pasolini

Umbră, un poem de Alice Oswald

Umbră

O să sclipesc o clipă

și-ți voi spune povestea unei umbre

care pică la apus

din senin pe pământ

și face stânga pe cărarea ce ajunge aici

împleticită cu siguranțele arse

schiloadă târâită peste lucruri de parcă și-ar fi rupt aripile

nu încă permanentă

nici mai mult decât un fior de la ceva

cu parașuta de carne a unei deschideri umane deasupra

dar ușor alungită pe măsură ce coboară prin inelele

unei ore spre următoarea

zboară cu ciorile în sus ciopârțește norii

până când în fine uite-o la picioarele noastre

propriul meu pronume impersonal

necăjit sub mine ca un cadavru

a leșinat

pica de multă vreme

uite când merg

e ca o foarfecă pe care-o aruncă soarele la mine

așa încât de parcă pielea nu mi-ar fi prea bine încheiată

mi-e frig frig

când încerc să mă strecor afară din propria mea umbra

dar oră după oră și mai multă umbră se scurge

de stau

că mișc un braț

aud șuieratul florilor cum își închid pleoapele

și copacii

de parcă s-ar bate un covor

își scutură păsările și le vin înapoi

parcă-aș fi deranjat ceva

ce cădea în linie dreaptă din ochiul lui Dumnezeu

și dacă nu fac nimic

pământul cedează

limpezimea aproape mentolată a ierbii începe să pălească

moliile albe de sub frunze

sunt uluite

 

de Alice Oswald

Alice Oswald este o poetă britanică (n.1966) care a câștigat premiul T.S.Eliot în 2002. Are studii clasice, lucru care se vede în poemele sale atât în frazare cât și în temele pe care le abordează și a lucrat ca grădinar.

Umbră” face parte din volumul pe care l-a publicat anul acesta, „Falling Awake” (Cape Poetry – Random House)