Tag: Traseul berlinez al literaturii romane

Traseu berlinez al literaturii romane (harta final)

Un Traseu Berlinez Al Literaturii Romane

Traseul berlinez al literaturii romane- Cosmin Perta: Cum trebuia să ajung un mare poet (Berlin text)

Eram la Berlin, trebuia să am o lectură de proză şi poezie, alături de alţi români, în aula Universităţii Humboldt. Eram foarte agitat, foarte stresat. Cu proza mai era cum era, aia ştiam că o scriu bine, dar eu eram în principal poet şi vroiam neapărat cu ocazia asta să demonstrez odată pentru totdeauna că sunt un poet bun, un poet foarte bun. Evenimentul era organizat de Răzvan Ţupa. Ţin la Răzvan, am ţinut mereu foarte mult la el, dar întotdeauna în prezenţa sa eram, sunt, timorat, pentru că ştiu că el nu mă consideră cine ştie ce poet. Da, bun, sunt, în opinia lui, de pluton, pasabil, mă tolera. Am simţit prima dată asta în urmă cu peste 9 ani când am împărţit un premiu literar la Beclean pe Someş. De atunci m-a luat la ochi şi de atunci până acum m-a considerat un intrus de slabă calitate în lumea literară. Acesta era momentul, momentul în care, mai mult decât publicului berlinez, trebuia să îi demonstrez lui Răzvan că sunt un poet de primă linie. Continuare

Traseul berlinez al literaturii romane- Dragos Ghitulete: Din Berlin la Poarta Bradenburg

Primii au fost luaţi şi băgaţi în garniturile morţii în 1941. Apoi, dacă o iei la pas, numeri dalele de fier şi ajungi la martie 1945. Se micşorează şi numărul. Dar, ce înseamnă numărul? Unul a spus odinioară că un million înseamnă statistică. Cu vreo 70 de ani înainte ca primul tren să plece spre lagărele de concentrare, luai trenul din acea gara. Mergeai la Postdam, fără bilet. La mai bine de 60 de ani de la sfîrşitul unui război, am ajuns în acea gară. Nici anii deja nu mai sînt ţinuţi cu stricteţe. Ne preocupă imediatul atît de tare încît nu mai sîntem atenti la o bagatelă, ia acolo, vreo 5 sau 10 ani în care se pot întîmpla atîtea grozăvii. Ştiut-ai tu, Mihai, din ce gară o să iei trenul? Te-ai gîndit vreodată la ce grozăvii o sa vina dupa tine? La cine şi cum şi dacă o sa îşi mai aducă aminte? Ei îşi aduc aminte, nu vor să uite trecutul, e al lor, cu bune şi rele. Dar pentru asta trebuie antrenament. Să ştii să îţi recuperezi memoria recentă. Noi ăştia însă nu prea băgăm de seamă. Calcăm pe stradă şi doar o privire atentă, o aplecare spre trecut îţi spune că în locul acelei pietre cubice se află o plăcuţă de metal cu un nume. Un nume care la un apel, între 1941 şi 1945, a răspuns prezent. Şi dus a fost. Tot fără bilet, Mihai. Erau buzele roşii lîngă tine, nu bănuiai că peste 70 de ani, din aceeaşi gară, buze vinete de frig, tremurînde era să spun, dar am uitat că e licenţa ta poetică, vor merge mai departe de Postdam. Spre Auschwitz. Unii poate cu versurile tale în minte Continuare

Traseul berlinez al literaturii romane- Adina Rosetti: Traseu berlinez sentimental

Pentru că întotdeauna îmi rămîn în memorie mai mult oamenii decît locurile, pentru că prefer să fotografiez portrete, şi nu mă pricep deloc la peisaje, pentru că-mi place să mă abat de la traseu, să hoinăresc aiurea pînă mă rătăcesc şi să mă întorc cu buzunarele pline cu mici amănunte de care să mă bucur în secret:

Aş putea să povestesc despre poarta Brandenburg, pe unde a fugit Petru Dumitriu din lumea comunistă, în 1960, dar mai bine aş povesti cum ne-am hlizit noi cu Mitoş (Micleuşanu) din zori şi pînă-n seară, de răsunau străzile berlineze (şi cafeneaua, şi metroul şi altele), despre bancurile inventate de el într-un restaurant care mai mult ca sigur avea la intrare un dispozitiv secret de măsurare a greutăţii clienţilor, ca să fie prinşi în caz că au sustras scobitorile sau pliculeţele de muştar, chestie care, să recunoaştem, se mai întîmplă… Continuare