Revista Observator cultural a publicat un supliment dedicat ediţiei 2015 a Zilelor de Poezie „Constantin Virgil Bănescu” de la Târgovişte. Textul de mai jos este varianta personală a poveştii. Varianta profesionistă o găsiţi în revistă.

„Nu mă pricep să aleg flori”

Constantin Virgil Bănescu, „Cântece pentru Estera”

    Este al şaselea an când jumătatea lunii mai prinde la Târgovişte o mână de poeţi care se pregătesc să debuteze. Selectaţi în urma unui concurs pus la cale de familia poetului Constantin Virgil Bănescu (1982-2009), cei mai tineri autori de poezie din România au fost invitaţi pe 16 şi 17 mai în fosta cetate de scaun să îşi citească poezia şi să ia pulsul unui public pe care îl întâlnesc mai rar. Autori şi personalităţi, ale căror drumuri s-au întâlnit cu poezia lui Virgil Bănescu, deschid în fiecare an Zilele de poezie „Constantin Virgil Bănescu” de la Târgovişte într-un eveniment crescut de la an la an doar prin efortul făcut de o familie de profesori, pentru a găsi sprijin la instituţii şi companii locale dar şi la scriitori şi prieteni ai poetului.

 

În locul unei manifestări locale

„am continuat să vorbesc în timp ce tu erai în cadă

era iarnă şi iarna îţi îngheaţă organele

niciodată nu am înţeles de ce poate trebuia să văd mai mult

fiindcă ceea ce poţi vedea e doar amintirea regretului

şi nici pe aia nu foarte bine

această lumină a soarelui

ne veghează în fiecare zi

tot plânsul ăsta sub pătură

mesajele pe care mi le dai seara deschizi

robinetul uşile avem de scris zece pagini în word

ca să ne liniştim

avem nevoie să rupem pagini din cărţile noastre preferate să

le punem în portofel şi să ne prefacem că sunt poze

cu fostele noastre iubite

avem disperată nevoie de un soundtrack pentru asta şi roţile trenului

se suprapun cu butonul mp3-ului click click asta e pentru zilele

când ţi-ai dat viaţa să simţi ceva

pentru când te-ai trezi cu ochii umflaţi şi bolborosind

două minute înainte de asfinţit”

Aşa arată unul dintre textele scrise de cei care au participat în acest an la atelierul de poezie relaţională de la Târgovişte. Exerciţiul era dintre cele mai banale, dar câteva nuanţe au schimbat accentele scrierii acestui text. Li s-a cerut să pornească un cadavre exquis (poem în care participanţii scriu câte un vers fără să citească ce au scris cei dinaintea lor). De data aceasta, erau ascunse doar versurile ce precedau rândul ultim, astfel că fiecare autor a putut să citească numai ceea ce a scris cel dinaintea sa, nu şi versurile anterioare. Din vers în vers, fără să se coordoneze, autorii au putut să structureze acest poem între mărcile intimităţii (cada) şi cele ale temporalităţii subiective (mesajele pe care mi le dai seara) şi, în final, obiective (două minute înainte de asfinţit). Alexandra Negru (Suceava), Bianca Gheorghiulescu, Ioana Stanciu, Daniel Andrei (Târgovişte), Costel Onofraş (Sibiu), Mircea Andrei Florea, Radu Nitescu, Horia Şerban (Bucureşti), Mihnea Bâlici şi Iris Nuţu (Piatra Neamţ) au împărţit exerciţiile de scris în acest an în sala de la Hotelul Valahia. „Să scriu pentru exerciţiul ăsta a fost puţin self destructive. A trebuit să înfrunt nişte frustrări şi să încerc să le accept înainte să pot să le traduc, să le notez” explica Iris (Premiul Centrului Judeţean de Cultură) după secţiunea de scris terapeutic propusă în debutul atelierului de psihoterapeutul Iulia Stoian.

 

“Din ochii tăi mai des clipesc”

De la prima ediţie a evenimentului, când publicul a votat poemele premiate dintre cele propuse de tinerii autori veniţi să citească (Laura Markovski), întâlnirile de la Târgovişte au pus un accent tot mai apăsat pe scrisul invitaţilor. Ateliere de poezie, lecturi publice şi dialoguri sunt găzduite de instituţii locale dispuse să rişte spectacolul versurilor. Pentru prima dată în cei şase ani de concurs, în 2015, două momente ale manifestărilor au fost dedicate traducerilor. Octavian Soviany a prezentat şi a citit câteva dintre variantele sale româneşti din recent apăruta ediţie a „Florilor răului” de Charles Baudelaire (Casa de editură Max Blecher) dezvăluind surprizele pe care poezia consacrată le poate rezerva unui cititor (cum ar fi unul dintre rarele poeme în care putem vorbi despre un Baudelaire fericit). Înaintea festivităţii de premiere, la Casa Aramă din Complexul Muzeal Curtea Domnească, orădeanul Mihok Tamas a vorbit despre întâlnirea cu poezia lui Virgil Bănescu şi despre versurile care l-au însoţit până când a reuşit să publice „Selymfal”, varianta maghiară a antologiei „Zidul de mătase” din versurile poetului celebrat la Târgovişte. Cu numai o zi înainte, directorul Literaturhaus Berlin, Ernest Wichner citise câteva texte în germană din traducerile poeziei lui Bănescu în varianta regretatului Oskar Pastior, amintind celor prezenţi şi de plecarea din România, după atacul autorităţilor la adresa membrilor Aktionsgruppe Banat, cercul scriitorilor de limbă germană care a influenţat atât de puternic literatura română în anii ’80, dar şi de reîntâlnirea cu ţara natală: „când am plecat credeam că tot ce rămâne aici e la fel, că nu mai este nicio speranţă. După ce a căzut comunismul, am fost rugat să-l prezint la Literaturhaus pe Gellu Naum şi, când a venit la Berlin, am avut surpriza să descopăr un om foarte generos, o persoană care privea tot ceea ce se întâmpla foarte serios, fără să desconsidere nici măcar cele mai banale lucruri. Mi-am zis că nu e totul pierdut şi aşa am început să redescopăr poezia contemporană din România”. A fost a doua oară când Ernest Wichner venea lângă cei care se întâlnesc la Zilele de poezie de la Târgovişte pentru a-şi împărtăşi privirea asupra evoluţiilor de azi ale poeziei pornind de la versul lui Bănescu.

Toate vârstele

“Cea mai nouă poezie” este titlul sub care au fost publicate şi în acest an într-un volum al concursului primele 24 de serii de poeme clasate după jurizarea ale cărei note le-am publicat pe poetic.ro alături de poeţii Rita Chirian, preşedintele USR Sibiu şi Claudiu Komartin, coordonatorul revistei Poesis Internaţional. Întâlnirile de la Târgovişte funcţionează dincolo de orice împărţire între generaţii de creaţie atâta timp cât George Geacăr le-a trimis cărţile sale de poezie câştigătorilor ca şi poetul şi publicistul dâmboviţean Grigore Grigore care a reuşit şi să stea lângă tineri, ascultându-le textele de la deschiderea manifestării în spaţiul Muzeului Judeţean de Istorie până a doua zi, la decernarea premiilor. Două perspective complet opuse asupra poeziei au propus invitaţii asociaţi de critici cu generaţia ’90. Paul Vinicius a vorbit despre poezia ca jurnal al stărilor şi evenimentelor din fiecare zi, iar Daniel Bănulescu a oferit o demonstraţie a puterilor pe care versul le are atunci când sunt activate resorturi considerate cândva magice. Mai aproape de poemele celor premiaţi, cel puţin din punct de vedere cronologic (cu toate că, după cum se vede, tocmai desfăşurarea în timp o contestăm aici), a fost prezentarea volumului „Fluvii de asfalt” cu care a debutat anul trecut Ligia Pârvulescu.

O premieră a fost şi implicarea unei publicaţii consacrate precum „Observator Cultural” care a trecut în revistă poemele din concurs prin lectura criticului Carmen Muşat, decernând propriul premiu poemelor hipnotice şi pe cât de concise pe atât de luxuriante propuse de bucureşteanul Horia Şerban. Acelaşi sistem a fost ales şi de proiectul online Subcapitol, poeziile lui Mihnea Bâlici, obsedante şi surprinzător de concrete, fiind alese pentru un premiu. De altfel, textele lui Mihnea care ne fac să vedem luminile din Săvineşti „şi apele râului le reflectă şi cerul nopţii le reflectă/ şi ele se reflectă unele pe altele   morala kantiană dezmembrată într-o dimineaţă” au primit la Târgovişte şi premiul Teatrului Municipal „Tony Bulandra”.

Tu cum recunoşti poezia?

De păreri legate de poezie nu ducem lipsă. Chiar în această lună, la Bucureşti s-au suprapus Festivalul Internaţional de Poezie, Târgul Naţional al Cărţii de Poezie şi Maratonul de Poezie şi Jazz, la Borsec se dezvoltă a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie şi Arte Vizuale Inside Zone iar în Copou sunt scoşi la o chermeză cu pretenţii sforăitoare vreo sută de autori pentru „Poezia la Iaşi”. Pare foarte greu să distingi poezia din avalanşa de evenimente. Acesta să fie lucrul care îi aşteaptă şi pe cei adunaţi la Târgovişte după ce vor debuta? O negociere pe lângă texte pentru un loc pe o listă sau alta?!

Din fericire, cei pe care i-am văzut la Zilele de Poezie „Constantin Virgil Bănescu” sunt tot ce nu ştiaţi despre acest gen literar. Au propriile liste de eroi şi, majoritatea, au descoperit poezia de la prieteni sau profesori de română ce nu ezită să depăşească jocul steril al programelor şcolare mânaţi doar de aprecierea sinceră a literaturii. La Târgovişte, aşa stau lucrurile cu organizatorii evenimentului, Doina şi Constantin Bănescu, ei înşişi profesori, dar şi cu Ioana Geacăr, din al cărui grup de lecturi, „Radu Petrescu”, au venit la întâlniri Ioana Stanciu şi Bianca Gheorghiulescu, aceasta din urmă, primind Premiul Bibliotecii Judeţene „Ion Heliade Rădulescu”, rezervat primului poet din judeţul Dâmboviţa în clasamentul final al juriului. Poemele sale formulează repere între traume şi mediu familial, între stridenţe şi apartamentul dezinfectat unde „thom yorke mă cheamă la masă“.

Tot pasiunii pentru poezie i se datorează şi numărul mare al sucevenilor care participă în concurs cu poeme puternice. Elevii domnului profesor Gheorghe Cârstian de la liceul „Petru Rareş” din Suceava au plecat de multe ori cu premiile de la Târgovişte şi de la alte manifestări dedicate liceenilor în ultimul deceniu (Licart). Chiar dacă a terminat un alt liceu din Suceava, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Alexandra Negru scrie o poezie influenţată de efervestenţa provocată de profesorul din liceul concurent. Versurile ei au primit la Târgovişte Premiul Special al Juriului dar le-am regăsit şi printre textele finaliste în ediţia naţională a concursului World New Voices al Pen Club România. Alexandra propune o poezie a confesiunii dozate atent:„Câţiva oameni în care am avut curajul să credem, care ne-au făcut/ să ne fie ruşine cu dramele noastre mici/”. Motivele nu sunt lăsate la voia întâmplării, mai ales atunci când e vorba de secvenţe violente, perspectivele sunt răsturnate notând deturnări surprinzătoare ale imaginilor şocante: „Un şobolan scârbos îmi/ roade circuitele minţii, cândva o să rod eu din el//” sau „această cutie/ neagră/ unde soarele e un glob disco/ şi frica/ îşi retrage curelele din jurul plămânilor/ şi respiraţia/ nu mai doare/ da//”.

Un alt profesor determinant pentru pasiunea faţă de poezie a elevilor săi este Irina Roxana Georgescu de la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti. „Toţi elevii care fac cu ea află în clasa a noua că profa de română are poezii cu înjurături. E mare vâlvă o perioadă, unii le învăţau pe de rost şi le recitau înainte să vină la ore. Anul trecut, când mi-a împrumutat Cerneală, mi-a povestit cum a fost să citească alături de Vasilievici şi ce scria ea pe atunci, i-am zis ca tot liceul ştie şi a râs” povesteşte Mircea Andrei Florea care a primit la Târgovişte Premiul Liceului „Vievodul Mircea”. Poezia lui introdusă în concurs sub semnul versurilor „Mai era şi-un du-te vino pe-acolo/un pâş pâş afectiv”(Ionel Ciupureanu) reformulează termenii copilăriei. În seria de texte intitulate „poem infantil” o mână sigură investighează spaţiul contemporan al copilăriei, cu elemente şi repere inedite, de la jucăriile de la mc până la experimente fictive: „dacă mi-aş implanta un magnet în craniu/ şi ţie unul, orientat invers, ne-am apropia/ foarte puţin, zi după zi, dar ne-am apropia//”. Şi, oricum, când aţi citit un poem pe care un adolescent îl adresează prietenului său din copilărie, stabilit cu familia în altă ţară?!

Premiul „Constantin Virgil Bănescu” a ajuns în acest an la Costel Onofraş. Sibianul a oferit unul dintre cele mai consistente demersuri din concurs. Seria sa a adunat poeme atent orientate spre surprinderea raportului dintre mitologii personale şi trasee simbolice: „urmăreşti paznicul care se apropie – pe strada/ unde locuia colegul tău din generală/ doi copii cântă shine bright like a diamond– luminile oraşului/ sunt semnul că nu ai ajuns destul de sus”. Încă şi mai convingătoare este dinamizarea scenelor prin alăturări de secvenţe ce construiesc tensiune: „cineva îngrijeşte bolnavii /& pietrele se lovesc de uşa din faţă”.

 

Ritualuri ale versului

De-a lungul timpului am văzut multe grupuri de finalişti în concursuri dedicate celor care încă nu au debutat. Mulţi dintre cei premiaţi la Zilele de Poezie „Constantin Virgil Bănescu”, între timp, au publicat cu succes primul volum personal cum este cazul lui Alexandru Văsieş, Radu Niţescu (2012) sau Cătălina Matei (2013). Alţii adună în continuare premii şi continuă să-şi lucreze poezia în reviste ca Alecart, Zona Nouă sau Poesis Internaţional (Amalia Cernat, Daniel Coman, Anastasia Gavrilovici, Dan Dediu, Vlad Pojoga, Cătălina Stanislav, Andrei Șerban). Dar anul acesta, la Târgovişte, s-a strâns un grup compact de autori al căror interes pentru poezie este incredibil de consistent. Fie că nimereai între ei în pauza dintre lecturi sau pe drumurile de la o instituţie-gazdă la alta, inevitabil, auzeai discuţii despre poeme şi evenimente preferate, auzeai versuri pe care Onofraş sau Şerban le ştiau pe dinafară, aflai cum decurg întâlnirile de la Zona Nouă din Sibiu ori Cenaclul de joi din Piatra Neamţ, ori ce reacţii au primit cititind profesorilor poemul mexicancei Adriana Carrasco (născută în 1985 şi ucisă în 2012 într-un schimb de focuri între bande rivale) tradus pe Subcapitol.ro. Urmărind ceea ce scriu şi citesc prietenii lor din toate colţurile ţării, cei mai mulţi dintre ei au intrat în contact cu poezia ca formă de exprimare validă pornind de la poezia românească de azi. Fie că le-a spus cineva „Mircea Cărtărescu n-ar fi bun” şi au fost fascinaţi de poezia lui, fie au auzit ce scandal ascund versurile Elenei Vlădăreanu sau textele lui Daniel Bănulescu ori câte surprize sunt în scrisul Marianei Codruţ, fiecare dintre cei pe care i-am întâlnit ţinea să aducă din cameră ba noul volum publicat de Dmitri Miticov, ba fragmente culese din Dan Sociu şi Iustin Panţa, povesteau în ce fel l-au întâlnit pentru prima dată pe Dan Coman ori cât înseamnă pentru ei versurile Ritei Chirian. După ce l-ai văzut pe Onofraş în plină dezbatere la ora 2.00 noaptea despre ironia calculată a lui Sorin Gherguţ în comparaţie cu „Geniul cinic”, despre tehnica impresionării din volumul „Cobalt” în faţa liricii tehnologizate din poemele semnate de Gabi Eftimie şi l-ai auzit pe Horia Şerban răspunzând „pe mine doar Romantismul englez şi poezia americană mă interesau la început… pe urmă mi-a plăcut ce scrie Viku Zen” este greu să mai vezi cu aceeaşi ochi lumea românească a poeziei. Vorbim în fiecare an de valuri noi sau vechi, generaţii trecute sau viitoare şi rar despre prezenţa poeziilor.

Lecturile ca dialog

Care sunt curiozităţile acestor tineri? „De ce a scris Marin Mincu despre moartea Marianei Marin că este un act textualist?” întreba cineva, „Cum punem la cale o seară de lectură împreună cu Angela Marinescu, Nora Iuga şi Ioan Es.Pop?”, „Să citesc mâine pe muzică de Silent Strike?”, „O să reuşească volumul Kristei Szöcs să-mi uşureze drumul de întoarcere acasă?”.

Un alt text scris de toţi participanţii în atelierul de la Târgovişte ar putea reda senzaţiile lăsate de aceste discuţii:

„tot ce a fost nu mai este şi asta nu deranjează pe nimeni

îmi ziceam asta şi mă uitam la luminile oraşelor prin geam ca la nişte colaci de salvare

mereu devin tandră cu obiectele pe care ştiu că le ating pentru ultima dată

pentru că pe tine alexandra şi numai pe tine te-am lipit de copaci

şi am vrut să ţi-o trag tare să te doară şi să fim acuzaţi de prostituţie

în parcul cetăţii sub copaci,

plouă peste sufletele noastre, instrumente ale destinului

numai sub copaci ne udăm trupurile simple, instrumente ale plăcerii

şi tot sub copaci stăm acum şi am stat aici şi atunci,

remember, a fost bine

iar deasupra copacului bodhi avioanele trec,

lăsând în urmă zgomotul înfundat al distanţei

(aici pare că e o metaforă pentru încălzirea globală dar nu e cazul)

mai degrabă un fel de a evita să spunem ceea ce gândim de fapt

stingeţi toate luminile când mă vedeţi”

Poemul lui Constantin Virgil Bănescu „Cântec pentru Estera (4)”, ales de organizatori să să apară în programul evenimentului din acest an se încheia la fel de fericit: „ce sigură mi-e învierea”.

 

Foto Constantin Bănescu, Daniel Dobre, Răzvan Ţupa