Și de ce ar fi poezia într-un singur fel? Ceea ce poți spune și despre muzică. Dar, convinși că multitudinea de maniere este infinită… o surpriză profund personală ajunge să fie momentul în care redescoperi compoziția unică din spatele exploziilor verbale în plină exacerbare. Și doar când m-am tot apucat să caut variantele secvenței Passacaglia din Handel, cu diferite versiuni am început să mă lămuresc în ce fel poți să fac o pauză din mișcarea aparent entropică pe care o impune declanșarea editorială de la Bookfest 2024. Și, cum vezi în finalul poveștii de aici, continuă cu lansarea de miercuri, 5 iunie.

„Vederi- o antologie a cenaclului Visceral” (dezarticulat books) vine cu 13 perspective poetice. De la antologiile de grup se așteaptă să fundamenteze o direcție. Dar în ”Vederi” o să te prindă tocmai demersul de așezare a bazelor din care pornim pentru poezie. De multe ori autorilor care încă nu au publicat primele volume personale li se impune un fel de timorare legată de ce ar trebui să citească. Aici e o situație în care cei de la Visceral își forjează propriul Canon pe care îl găsești chiar pe pagina 3 a antologiei cu tot cu declarație estetică și ideologie. Iar varianta lor cred că mi se impune așa.

Despre „Ce-ți spui noaptea înainte de culcare- O antologie a clubului de lectură Noise Poetry alcătuită de Mihai Marian” am mai pomenit. Aici nu ai cum să greșești oriunde deschizi cartea. Iar melodia fundamentală care ți se impune ține de fiecare dată de modul în care reușește să devină personal demersul poetic. Orchestrarea acestor șarje e meritul proiectului de durată pus pe picioare la Buzău.

Dintre traducerile lansate în 2024 eu aș miza pe ”Il suono dell’Ombra/ Sunetul Umbrei” (Humanitas) de Alda Merini. Un pic mai multe și citate am în recomandarea citEști. Dar tot merită spus că așa mi-am dat seama cât de tare pare să se impună acum nevoia de poezie care își asumă perspectiva personală, chiar și atunci când recuperarea devine cuvântul de ordine. De fapt nici nu știu dacă a fost lansată la Bookfest dar în lista citEști mi-a intrat chiar pentru 2 iunie.

„Tagliatelle allegro” (editura Cartier) de Mina Decu e cartea care e preocupată de rămânere, aș zice. Și nu doar pentru că vine în continuarea exercițiului de creare a ecoului poetic la nivelul textului care i-a adus autoarei premii peste premii. Ci, mai ales, pentru că textul Minei devine aici adresare unui tu prins în discurs în ciuda stratagemelor de desprindere pe care le știai deja.

„Cuibul de coapse” (Charmides) de Lorena Enache vine cu nu mai puțin de 16 ilustrații realizate în tot atâtea viziuni grafice personalizate. Iar reușita ei ține astfel de multiplicarea fațetelor unui traseu unic. Este vorba și de spațiul feminin dar mai ales de identitățile pe care și le asumă dincoace de vârste și instanțe opresive. Iar rezultatul este așa cum poți percepe liniștea în gura celor mai agitați dintre noi.

Ca să mai pun față în față niște antologii cu direcție specială uite și trei volume în care exercițiul este regula. „Aripile cenușii ale păsărilor pe liniile de înaltă tensiune” (Brumar) adună textele rezultate din seria de ateliere Mornin’Poets și este a doua întreprindere de acest fel. Tot la al doilea volum este și întreprinderea editorială adusă la Vinea de profesorul Gheorghe Cîrstian pentru vocile grupului sucevean Light of ink în ”Casa de Poezie II”. Andrei Mocuța a pus pe picioare un exercițiu de identificare poetică. A adunat în antologia de poezie română contemporană „Ecouri din pădurea întunecată: evadări în Twin Peaks” (Tracus Arte) texte de la poeți din generații diferite marcate de universul lui David Lynch. Ce a ieșit din ideea neașteptat de ofertantă e de răsfoit.

Surprinzătoare sunt și modelele care se desprind din volume ca „Aproape nimic sigur” al lui Robert Șerban sau ori „Lumina citește chipul ca pe un text scris în Braille” al lui Mihai Ignat, „Scrisoare din savană”, de Peter Demeny, toate trei apărute la editura Cartier. Fiecare legat de procesele de limpezire pe care poezia reușește să îl impună. Iar Daniela Șontică are „Cântece pentru vrăbii și motoare” la Vinea mizând pe mecanismul liric al clarității demonstrative dacă vrei.
O zonă în care merită să investighezi pe îndelete este antologia de poezie din Africa pe care o găzduiește numărul 33 al revistei Poesis International ca și investigația imersivă pentru redescoperirea unui poet uitat precum Ben Corlaciu în „Elanul interzis” la Casa de Editură Max Blecher. În schimb dacă vrei să știi doar ce e urgent în poezia de azi, la aceeași editură găsești „Ludmila răstoarnă munții”, cartea Lenei Chilari care îți oferă toate lămuririle de care aveai nevoie din punct de vedere liric atunci când e vorba de interpretarea poeziei pe scenă, dar și de interpretarea vieții în poezie. Și tot aici aș pune „æs alienum” al lui Mihok Tamas, cantonat în definirile înstrăinării azi.
Un risc în context ai spune că îndrăznește să își asume seria Amaterasu, o colecție dedicată poeziei contemporane. „(ingrats)” de Nicoleta Șimon, „Sunt eu și criza mea temporară” de Andrei Peptine și „Perfecțiunii îi e frică de noi” de Iarina Copuzaru îți deschid spectacole poetice orientate cu siguranță spre proiectarea dincolo de realitate, traumă sau (respectiv) detaliu.

Ce poezie e dincolo de Bookfest?

Și, ca să vezi că nu e Bookfest tot, uite că Tatiana Ernuțeanu lansează miercuri, 5 iunie, volumul „Sentimental Scara C”, de la 18.30 în Modul Cărturești. Este momentul în care poezia Tatianei Ernuțeanu își asumă spectacolul la persoana I. Pornește de la gestul esențial: „cum agăț frica de crengi și încerc să respir”. Scopul aș zice că este gestionarea insuportabilului. Tactica este „small victories over small distances”. Una dintre ele.
Dacă nu știi cărțile în care scrisul său a început să își stabilească măsura, uite ce ai pierdut: Carne, visuri și oase triste uitate în Hydra (2020) dramatiza poezia. Buletin de știri blues (2022) împărțea abordările în două zone distincte: una a formulării, a schițării, cealaltă a copleșirii. De data aceasta perspectiva este triplată. O dată poemele în română, care oferă spațiile de desfășurare pentru jocul afectiv până la cruzime. Discursurile în engleză mult esențializate, aproape ca tot atâtea colecții de titluri. Și șarja grafică. Poate cea mai diversă din volum. În care scrisul și imaginea își dispută stabilirea unui centru pentru focalizarea atenției. O atenție sentimentală, în care transpunerea la scară funcționează invers decât în cartografie. Aici realitatea nu mai este redusă, ci extinsă de la nivelul pronunției, din mijlocul întâmplării, din pupila atingerii. Iar apogeul acestei mișcări poetice are loc la prezent, de data aceasta. Asta te găsește aici.