Cum a fost atelierul de scris din Cantemir

În luna noiembrie are loc la Colegiul Naţional Cantemir-Vodă proiectul ARTitudine. Organizat în în parteneriat cu Colegiul Naţional Gh. Lazăr, Colegiul Naţional Sf. Sava, Colegiul Naţional Victor Babeş, Colegiul Naţional G. Coşbuc, Colegiul Tehnic Energetic şi Colegiul Naţional Mihai Viteazul, cu sprijinul Centrului de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret Bucureşti, în cadrul programului CIVITAS. Proiectul este iniţiat şi coordonat de Iuliana Şerban, profesor la Colegiul Naţional Cantemir-Vodă.

20151114_134326Proiectul a invitat liceeni „talentaţi, cu atitudine şi dornici să evolueze” la workshop-uri de fotografie, jurnalism şi scriere creativă. Demersul include publicarea unei reviste şcolare şi organizarea unei expoziţii şi a unui concurs de creaţii. Proiectul se va încheia cu o proiecţie, o expoziţie şi premierea celor mai bune creaţii, pe 27 noiembrie, ora 13, la Amfiteatrul Col. Nat. Cantemir-Voda.

În cele două zile de atelier de scriere, pe 13 şi 14 noiembrie, mai bine de 30 de elevi au participat la exerciţii de scriere şi de lectură împărţite în serii dedicate descrierii şi rescrierii unui subiect personal în paralel cu un eveniment public. „Tot timpul am fost antrenaţi şi activi, ceea ce mi-a plăcut şi nu m-a făcut să mă plictisesc. Primul workshop de creativitate la care am fost cu drag şi curiozitate. Eu tind către partea de real, de obicei, iar la workshop-urile de acest gen mă plictisesc, dar acesta mi-a plăcut şi a fost un plus pentru procesul meu de educare a creativităţii”, a notat Cosmin Mărgărit de la Colegiul Tehnic Energetic, unul dintre participanţi.

Dintre scurtele texte realizate de liceeni în cele 4 ore de atelier, o parte au fost trimise de autori pentru jurizare. Mai jos sunt textele primite până duminică seara.

„O noapte albă, plină de aventuri. O dimineaţă reală? Trezit după câteva ore de somn, mahmur, cobor pentru a-mi bea cafeaua şi pentru a-mi planifica ziua. Ascult atent în jurul meu, privesc şi mă bucur de dimineaţa care mă trezeşte cu aerul proaspăt şi rece”.

de Cosmin Mărgărit

„Poţi fi vreodată prea treaz ca să fie dimineaţă? În cazul unei nopţi nedormite ca a mea, probabil că da. Dar… sunt dimineţile noastre până la urmă puncte de plecare? Am spune că da, şi totuşi dimineaţa noastră este după-amiaza cuiva din Hong Kong. Dar acelea sunt fusuri orare, o să-mi spuneţi. O să-mi explicaţi cum dimineaţa celor din Hong Kong chiar este punctul de plecare pentru ziua lor.

Da, sau poate distincţia care trebuie făcută e alta. Poate că separaţia apare între starea de veghe şi starea de somn. Când ne întrebăm dacă dimineaţa e punctul de plecare, de fapt ne întrebăm care dintre lumi este cea în care am vrea să trăim. Cea a percepţiei reale, cotidiene, sau cea potenţată, a lumii visului şi a somnului? Ambele sunt trăite la fel de intens şi conştient. Atunci cum alegem?

Şi totuşi, eu încă mai am un articol de scris până să plec spre şcoală şi e prea de dimineaţă ca să fiu treaz. Sau sunt prea treaz ca să fie dimineaţă?”

de Tudor Muşat

„M-am trezit. Mi-am luat telefonul ca în fiecare zi şi am intrat pe Facebook. News feed-ul exploda de mesaje şi statusuri în care erau exprimate regretele pentru Paris. Nu înţelegeam ce s-a întâmplat. Eram cu totul paralela. M-am hotărât să mă documentez. Am deschis televizorul pe RealitateaTv şi am observat – BREAKING NEWS:120 de morţi şi peste 200 de răniţi în Paris în urma unui atentat. M-am îngrozit. Chipul mi-a devenit alb ca varul şi am rămas împietrită. Primul gând care mi-a străbătut mintea a fost: profesorul meu de meditaţii la limba franceză mă anunţase că nu putem face lecţia timp de 2 saptamani. Pleca în Franţa, el avându-şi originile acolo. I-am trimis un mesaj. Inima mi-a tresărit când am văzut răspunsul. Eram liniştită, mi-a spus că nu se afla în Paris în momentul masacrului şi că este ok. Ştiam că nu trebuie să-mi mai fac griji, dar golul în stomac a rămas neclintit.”
de Irina Mihăilă

„Dimineaţă, m-am trezit devreme, cam pe la 8. Nu eram obosit, deşi adormisem târziu după ce discutasem cu profesorul de română despre atentatul care tocmai se întâmplase. M-am trezit cu gândul că voi auzi numai despre atentat. Dar nu voiam să aud, chiar nu voiam. Îmi imaginam cum a mai găsit presa un nou subiect cu ajutorul căruia să manipuleze oamenii creduli. Citeam fluxul de ştiri de pe Facebook şi Instagram, scârbit de naivitatea unora. Le-aş fi spus fiecăruia în parte, cu riscul de a mă urî, apoi, toată ţara :

– Treziţi-vă oameni buni, aveţi altele pe cap.”

de Gabriel Ştefan

12208499_10153266715606274_7192516987025815017_n„Probabil că te întrebi, acum că a trecut ceva timp, ce făceai în dimineaţa în care toată lumea începuse să vorbească despre atentatul de la Paris. Pentru că ştiu că îţi place să fii exactă, te-ai trezit la ora 9 şi 3 minute, mormăind despre faptul că iar nu ai dormit destul. Apoi ai deschis Facebook-ul. Da, poate că nu crezi că e un detaliu important, dar aşa ai aflat prima dată despre atentat, căci cineva din grupul tău de lectură făcuse o remarcă referitoare la ceea ce se întâmplase la Paris. Pe moment nu ai dat atenţie acelei informaţii şi ţi-ai continuat obiceiurile matinale. Ai mâncat ceva (dat fiind faptul că mai aveai puţin şi trebuia să pleci), apoi, pe când te plimbai prin casă, căutându-ţi hainele, privirea ta a căzut pe televizorul deschis. Ai văzut titlul şi mintea ta s-a conectat la informaţia pe care o ignorasei mai devreme. Ai dat televizorul mai tare, dorind să afli mai multe.”

de Maria Ecaterina Ganea

„Îmi e mai greu să zâmbesc. Îmi dau seama că, doar pentru că eu am tot ce-mi trebuie şi viaţa mea este liniştită, o mare majoritate din locuitorii Pământului nu au parte de aceste lucruri. Lumea este în haos şi dezechilibru. Realitatea este mult prea dură.

În maşină mama vorbesşte cu şoferul meu despre ce s-a întâmplat în Paris noaptea trecută. Dar eu nu pot să ascult. Îmi pun căştile şi dau volumul muzicii mai tare. Îmi vine să plâng, dar clipesc des si-mi opresc lacrimile. Poate ca sunt prea sensibila.

Mi se pare aproape imposibil să trăieşti frumos şi să-ţi găseşti pacea interioară într-o asemenea lume.”

de Irene Bilius

UPDATE 18 noiembrie

Ochii se deschid, creierul e treaz, functional, corpul nu se misca. Lumina, printre perdele, imi arde retina.
Nu ma pot misca. Stau cu ochii deschisi. Ma holbez la tavan.
Nu ma pot misca. Din coltul camerei umbrele se preling pe pereti spre corpul meu, mort.
Sunt vie? Trebuie sa fiu. Incerc sa clipesc, sa misc un deget. Inima-mi bubuie.
Am reusit? Nu mai sunt o statuie? Mana se misca incet deasupra inimii. Ma ridic usor. Umbrele dispar. Stau, respir, clipesc, tremur, transpirata in mijlocul patului.
Asta e panica. Te trezesti cu ea dimineata, fara control asupra corpului tau, cu trupul mort si mintea vie.

de Ana Luţă

Panica…dezastru si durere

Este incredibil cum toata fericirea, toata finetea si toata sclipirea Frantei au disparut brusc, fara sa realizam cum si cand, fara sa ne gandim prin ce clipe trec acele zeci de suflete.
Aseara, pe cand citeam cartea mea preferata, simt o bataie pe umar, observand panica si regretul de care era cuprinsa mama, ce venise sa ma anunte de cele intamplate in mult iubitul Paris, loc devenit pentru cateva clipe o imensa gaura neagra in care multi oameni nevinovati si lipsiti de putere s-au scufundat in nestiinta. Am intrerupt lectura, focusandu-mi atentia asupra incidentului si realizand ca masacrul a avut un impact puternic pentru tot mapamondul.
Amandoua eram speriate, asa ca ne-am impartasit sentimentele una alteia, nestiind insa toate detaliile menite sa faca acest atentat macabru si de neimaginat: 120 de morti si 200 de raniti. A urmat un moment de liniste, moment in care, gandindu-ma intens si simtind cum fruntea transpira fara control, imi amintesc de o persoana foarte apropiata noua, care, din pacate, era in Paris la momentul faptei.
Inima imi batea foarte tare si tot felul de scenarii imi bantuiau mintea , astfel incat, din reflex, m-am dus sa inchid geamul, lucru ce mi-a oferit siguranta si liniste. Insa totul s-a prabusit cand am deschis in graba facebook-ul si am inceput sa citesc un articol..o romanca ranita..apare si o poza. Ochii mi s-au umplut de lacrimi, iar corpul mi-a fost strabatut de catre un fior puternic, recunoscand persoana din imagine, persoana alaturi de care am petrecut momente de neuitat, persoana care se afla intr-o simpla vizita in Franta.
Chiar daca ranile nu erau grave, gandul ca o prietena atat de buna a fost atacata ma cutremura in fiecare secunda in care ma gandeam la toate detaliile ce au putut constitui aceasta scena letala..fericirea imi disparuse, am facut abstractie de faptul ca era vineri 13 si pur si simplu am ramas ganditoare, pana cand am adormit cuprinsa de spaima.
Un nou capitol se abate asupra omenirii, insa happy end-ul este un esec.

Intocmit,

de Andreea Ioana Pîrvu
Clasa a IX a F
Colegiul National “Gh. Lazăr”

 

„Workshopul dumneavoastra mi s-a părut interesant şi plăcut. Mi-a făcut plăcere să privesc acelaşi subiect din mai multe unghiuri” a scris la final Irene Bilius de la Liceul Internaţional de Informatică.

UPDATE 16 noiembrie.

În cele două zile de atelier, participanţi au fost: Andreea Ioana Pîrvu, Irene Bilius,  Cosmin Mărgărit, Tudor Muşat, Irina Mihăilă, Gabriel Ştefan, Maria Ecaterina Ganea,  Alexandra Tocilescu, Irina Vaghin, Isabela Tripşa, Ana Camelia Anghel, Irina Mihăilă, Gabriel Macri, Ema Anuţei, Carmen Popa, Maria Braşoveanu, Ana Luţă, Octavia Sisişcanu, Larisa Tudorică, Mădălina Dragomir, Maria Ofileanu, Ştefan Constantin, Teodora Vişan, Mirona Ciobanu, Georgiana Proca, Diana Galdi, Andra Bădună, Tania Papacu, Chira Tudoran.

Primii 7 dintre aceşti participanţi au trimis textele lor pentru selecţia finală, acestei liste adăugându-i-se încă patru elevi care nu şi-au notat numele decât pe formularul organizatorului, nu şi pe în foaia de cuvinte folosită aici.

One comment on “Cum a fost atelierul de scris din Cantemir

  1. Gabriela spune:

    Prezenta tuturor acelor tineri face ca atelierul sa prinda putina viata. Sunt sigura ca a fost o placere pentru ei sa ia parte, si va fi in continuare, mai ales la astfel de activitati care se bazeaza mai mult pe indemanare si atentie. Poate ca daca ar lua aceasta optiune in calcul mai multe alte unitati de invatamant, asa cum si alte tari fac deja, am reusi cumva sa asiguram o dezvoltare mai buna a tineretului si implicit a tarii(pe viitor).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: