Lansarea Antologiei de poezie cehă contemporană

Potrivit unui comunicat de presă, joi, 18 iunie 2015, de la ora 18.00, la librăria Open Art (strada Pitar Moş 12, colț cu str. Arthur Verona, București) va avea loc lansarea primei antologii de poezie cehă contemporană din ultimii 25 de ani din România. ”Întunericul din camera copiilor” a apărut de curând la editura bucureșteană Tracus Arte.

Antologia ceha.Foarte rar ai ocazia să ajungi la poezie contemporană din alte ţări selectată dincolo de orice interese personale, cu unica regulă a cititorului pasionat, hotărât să găsească formulele cele mai convingătoare la trecerea textelor în propria limbă. Traducătorul care s-a ocupat de “Întunericul din camera copiilor” face tocmai acest lucru. Fiecare pagină redă frământarea pentru găsirea unei expresii convingătoare fără să se îndepărteze de evenimentul entuziasmant al exploziei poetice.

Potrivit editurii, volumul cuprinde grupaje din cei mai reprezentativi 13 poeți ai literaturii cehe contemporane: Svatava Antošová, Viola Fischerová, Václav Daněk, Radek Fridrich, Petr Hruška, Vít Janota, Lubor Kasal, Janele z Liků, Tomáš Míka, Milan Ohnisko, Marcela Pátková, Michal Šanda, Marie Šťastná. Invitați să vorbească despre carte: Ioan Es. Pop, Simona Sora, Helliana Ianculescu și Mircea Dan Duță – traducătorul antologiei. Moderatorul întâlnirii este Teodor Dună.

Dacă se poate găsi vreo opinie comună a criticilor literari cehi cu privire la starea poeziei contemporane din țara lor, aceasta este că noțiunea de mișcare, „val”, tendință, grup, categorie, direcție sau „trend” aparține trecutului, că orice încercare de a identifica „măcar” trei poeți care să scrie cât de cât „la fel” reprezintă o tentativă de la bun început sortită eșecului, că singura cale pentru a „înțelege poezia” cehă de astăzi este să începi prin „a-i înțelege pe poeți”, iar poeții pot fi înțeleși numai rând pe rând, unul câte unul, ba, chiar de multe ori, volum cu volum, poezie cu poezie. (…)

„Incategorizabila” diversitate a poeziei cehe contemporane nu permite nici paralele formale, nici trimiteri artificiale, nici elaborarea unor modele cu pretenții exhaustive. Caracteristică pentru poezia cehă contemporană este însăși complexitatea ei de un farmec, dacă nu „dezordonat”, atunci (cel puțin în acest moment) „neordonabil”. Motiv din care mult mai „productivă” decât identificarea unui anumit număr „reprezentativ” de autori care să aibă „ceva în comun”, apare selectarea unor nume, dintre care fiecare definește în cadrul poeziei cehe contemporane o anumită direcție semnificativă pe care, în același timp, o argumentează și o reprezintă prin excelență. explică Mircea Dan Duță în prezentarea chirurgicală pe care o plasează în prefaţa antologiei.

11227924_10152956242286274_6523591920899223837_n

poem de Marie Šťastná

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: