Ceva vesel din lumea trista a litera-turistilor

M-au intrebat multi prieteni de ce insist sa nu fiu de acord cu scandalul pe care il duc anumite persoane jucause prin bloguri si reviste cu simtul umorului. Unul dintre motive este chiar legat de esenta lucrurilor pe care le cred atunci cand este vorba despre ce inseamna poezie si ce inseamna batut campii cu mici clisee mic burgheze.

Mic manual de bagare in seama literara. Opera din rufa sau cum am ajuns eu prins cu Basescu, Gabriel Resources, Irinel si traditionala sa sotie Monica Columbeanu, erou de opera bufa in Kamikaze. Si tot acum. cum revista dovedeste ca o publicatie poate sa fie mult mai informata decat unii dintre cei care o scriu chiar daca acestia abia si-au sarbatorit ziua de nume. Si exclusiv: prima caricatura care ecranizeaza afacerea plagiatului: povestita aici in direct din Kamikaze 3. gen

Se spune ca nebunul cateodata spune adevarul. Si tuturor ne place sau ne este frica de asta. In functie de sensibilitate.
Ca sa te bagi in seama in literatura (ca si in politica), mai ales cand nu ai ce spune, lucrarea clasica este sa o pui de o gashca. Dar pentru consistenta iti trebuie si un subiect comun. Abia asta e greu pentru ca, in general, ca si nebunul de mai sus, oricat de hotarati ar fi pretinii, nu poti sa le retii atentia asupra unui subiect decat vreo trei zile. Bine, asta nu pentru ca nu ar fi inteligenti sau cititi co-mesenii organizatorului. Ci, pentru ca oricat se chinuie, organizatorul de gasca politica sau literara nu gaseste decat subiecte cu picioare scurte. Si, pentru ca asa s-a obisnuit, daca subiectul are picioare normale, are el grija sa le scurteze. (nu, asta nu e despre Irinel, e despre Mugurel). Citește în continuare Ceva vesel din lumea trista a litera-turistilor

cand ceva iese bine> ce te faci?

O sa povestesc alta data despre deliciile paranoice care imi imbogatesc viata interioara. In schimb o sa iau pe rand cateva lucruri care se cam potrivesc saptamana asta. unul cu celalalt.
mai intai am prins o lectura cu poezie si proza la Institutul Blecher. Poezia, pe cat de in curs de formare era stilul ei, pe atat de surprinzatoare sunt unele momente de gravitate pe care le surprinde. Iar fragmentul de roman, ca in tinerete: e singurul autor pe care il stiu capabil sa te captiveze cu personaje despre care uneori nu stii decat ca seamana cu oamenii dar ce sunt ei de fapt nu apuci sa iti faci o parere prea clara pana la finalul povestii.

cioburi de hartie la ringul de vorbe

Apoi am fugit la Ringul de Vorbe.
S-a improvizat, s-a interpretat s-a provocat. Abia astept sa vad cum suna in video toata povestea.
De pe 16 aprilie cele doua evenimente nu se mai suprapun asa ca deja miercuri ramane ziua de comentat texte noi la Institutul Blecher, joi prezentam carti la POETICILE cotidianului, iar vineri devina ziua de ring si spectacol de vorbe in locatia noua.

Si aseara POETICILE.

Cu fotografiile Patriciei (da, am incalcat postul meu de nume)
Poezie in soapta

2 ore si jumatate toata lumea a stat captivata doar de vorbe si lecturi de poezie. Invitatii m-au facut sa ma gandesc ca atunci cand iese bine e o problema. Ca s-ar putea sa iasa atat de bine incat tot ceea ce urmeaza la editiile urmatoare sa fie comparat cu ce s-a intamplat aici. Si o sa fie greu sa se depaseasca standardul inalt impus de lecturile din jurul poemelor “De-a viul”. Si pentru ca pot, nu o sa zic nimic despre revelatia pe care a adus-o in barba al doilea invitat al poeticilor pentru mine. Niste poeme orale care inca nu au gasit interpret.
Am zis ca am racit? de fapt mi-am simtit furnicaturile in nas de vreo trei ori. Si numai pentru ca imi dadusera lacrimile la ce citise. Din fericire se mai facea microfonie asa ca puteam sa ma ascund in pupitrul DJ-ului.