In mare, termenii care definesc poezia digitala sunt: Existenta unui computer (hardware si software); digital ; folosirea imaginilor (infografica); existenta unor elemente poetice, cu sau fara cuvinte; sunete legate de muzica sau cuvinte care interactioneaza cu imaginea; sens multiplu al imaginii infografice, fie ca sensurile sunt asociate cu cuvinte sau nu; posibilitatea interactionarii cu textul digital, prin intermediul unei interfete, inclusiv posibilitatea de a modifica textul; utilizarea constanta a intertextualitatii si a hipertextualitatii; stocarea pe dispozitive magnetice ca floppy, casete video, audio, hard-disk, cd-rom, acest lucru totusi nu exclude prezentarea pe hartie fie totala ori partiala.

Folosirea unui computer, fie ca este vorba despre lectura unui text traditional cum ar fi un sonet impune o mediere care altereaza produsul final (2). Accesarea poeziei prin intermediul unui aparat este complet diferita de momentul in care deschizi o carte, o revista sau un ziar. Computerul re-face textul (3).

Daca identificarea elementelor care determina o poezie digitala a fost mereu o problema, gasirea unei denumiri pentru acest gen a fost la fel de grea. Iata o lista (incompleta) a termenilor care au fost folositi in diferite momente.

Autopoeme – Theo Lutz, Germania, 1959 – experimente poetice cu un computer care genereaza poezie. versuri, intr-o serie de cuvinte si expresii prin permutare, combinare, asociere de cuvinte. (engleza), (germana)

Cin(E)Poezie – lucrari ale unor creatori de film si videoclipuri poetice. Grupul se numea LTV (Literary Television) din SUA si a fost cunoscut si cu numele de Atelierul de Film. Citește în continuare Poezia Digitala, un eseu de Jorge Luiz Antonio →