Acum un an si jumatate cotrobaiam cu Constantin Vica pe culoarele de la MoMa in New York. Dupa vreo ora de opere de arta importante lucrurile incepeau sa se amestece. Trebuia sa fac efort sa le separ si asta era cam ametitor. Dintr-o data, in aglomeratia aia de capodopere printr-o deschizatura in zid m-a lovit imaginea unei uriase pete de culoare.
In zgomotul acela continuu de capodopere un tablou pulsa si schimba complet raportul de forte dintre cel care cauta si tabloul cautat.
Mai vazusem doar reproduceri dupa tablourile lui Mark Rothko dar in dupa amiaza aceea a fost prima data cand m-am trezit inghitit de un tablou. Exact senzatia pe care o aveam atunci cand pe marginea unui hau incepeam sa am vertij. Dar niciun vertij pe care l-am avut vreodata nu se compara cu experienta pe care am avut-o atunci.

Si totul are o explicatie (un documentar BBC dintr-o serie intitulata puterea artei):