Traducerea intraductibilului in poezie la Atelierelationale

Libraria DallesBoomLIT.com și Bookiseala.ro

organizează sâmbătă, 23 octombrie, de la ora 17.00 la Cafeneaua Dalles

(Bd.Nicolae Balcescu nr 18, Bucureşti )
a șasea sesiune de altelierelationale

Traducerea intraductibilului

cu

gabriel-h-decuble

Gabriel H. Decuble

A șasea sesiune de atelierelaționale este dedicată efortului pe care traducătorii trebuie să îl facă pentru a aduce în propria lor cultură un poet străin. Întâlnirea este dedicată apariției volumului Jaluzele deschise, jaluzele închise de Oskar Pastior într-o ediție bilingvă germană-română la editura Art. Antologia este prefațată și realizată de Gabriel H. Decuble care a semnat și traducerile în română alături de Corina Bernic și Alexandru Al. Șahighian. Dincolo de aventura estetică asumată a traducerilor, rămâne gestul – reparatoriu, am putea spune – de a-l reda publicului român pe acel poet german care a contribuit în cel mai înalt grad, în ultimele decenii, prin traduceri, ediții sau eseuri, la promovarea literaturii române în țările germanofone.

Gabriel H. Decuble a debutat ca poet în presă încă din 1988, dar a trebuit să mai treacă alți 13 ani până când s-a văzut debutat în volum. Încă de la cartea de debut, epistole… și alte poeme, scrisul său a încercat să orchestreze demersurile plurivalente care îl caracterizează pe Decuble. Este poet, prozator, eseist, critic, istoric și teoretician literar, traducător din germană, franceză și engleză. Cel mai recent volum al său este Eclectica publicat la Editura Cartea românească în 2007.

Ca de obicei, la Atelierelaţionale veţi putea vedea înregistrări video cu poezie, din nou avem clipuri dedicate poeziei germane cu prelucrări surprinzătoare pentru animaţie. Un eveniment prezentat de Razvan Tupa.

Bursa de poezie şi microfonul deschis

Cei care au primit caiete de poezie la primele trei ediţii sunt invitaţi să vină cu ele şi la această primă întâlnire din luna octombrie pentru a pregăti atelierele şi temele de lucru pentru luna octombrie. În plus reluăm invitaţia de a performa în faţa publicului de la Dalles poemele proprii sau cele care vă plac. La această ediţie vom relua bursa de poezie, iar publicul este invitat să aducă texte şi să facă propuneri de poeţi pe care ar plăti să îi vadă. De asemenea, vom continua dezbaterile privind antologia de poezie pentru sms şi veţi afla care sunt noile proiecte pe care atelierele le vor lansa luna viitoare.

Veniţi cu 5 minute înainte de începutul evenimentului şi va puteţi înscrie pentru 5 minute în care microfonul este al dumneavoastră. 5 minute în care puteţi să îi faceţi pe ceilalţi să înţeleagă poezia voastră.

contact: Răzvan Ţupa | 0724124722 | razvan_tupa@yahoo.com

mai multe detalii în pagina dedicată evenimentului

poznan. trei poeme relationale

Gata si intalnirea de la Poznan. Mai intai sa ne gandim de ce intalnirile cu romani la care am mers eu sunt mai bune in afara Romaniei. „O fi de vina tara”… zicea cineva. O fi de vina faptul ca acasa oricand te intalnesti cu cineva te grabesti ca „mai ai de lucru”, „maine lucrez” etc. Si dupa ce am mers la catedra de romana din Universitatea de aici, pot sa spun ca daca vrei sa inveti romana e mult mai ofertant ce vezi la un curs de la Poznan. Discuta filme, interviuri (ultima data, spunea Emilia Ivancu) au puricat discutia dintre Herta Muller si G Liiceanu. Poate de-asta si la Poznan, ca si la Praga, studentii vorbeau romaneste mai bine decat in Romania.

Dupa ce m-am convins eu ca „literatura in general, si in special cea romana, e despre mine” am putut sa pornesc la pas prin oras. relational, normal.

primul poem relational

al doilea poem relational

al treilea poem relational