Avem un mort, cum procedam?

Cum erau candva indienii, poetii buni mai sunt inca poetii morti. Dar acest lucru este valabil si pentru politicieni iar pentru jurnalisti cu atat mai mult. Si atunci de ce sa te mire entuziasmul funerar cu care s-au organizat in ultimele zile televiziunile?!
B1 Tv a strans vedete de gen in jurul lui Florin Piersic, asa cum stiti fostul Margelatu poate sa spuna o poveste si la moartea dumneavoastra. Etno Tv a adus un politician care a dat in sus si in jos cu valorile nationale, OTV a fost ca in vremurile bune program non stop cu comentariile doctorului in paunescologie, Axinte si transmisiune in direct de la priveghiul din Uniunea Scriitorilor.
Din topul de regrete
Momentul meu preferat a fost atunci cand Vanghelie era citat pe banda galbena din josul ecranului clamand maretia mortului si, imediat, a intrat un anunt „Gasit catelusa alba zona etc…”. De departe cei mai in tema cu emisiunile macabre au fost tot Antena 1. In studiou puteai sa ai acces direct la parerile vedetelor (nu mai stiu daca era la ei Corina Chiriac citind poezii) iar observatorul care intrerupea emisia combina transmisiunea de la deja pomenita expunere a mortului la USR cu momente coregrafice din satul Barca. In aceasta din urma transmisie reporterul a zis frumos o poezie dupa care i-a ridicat in picioare pe toti batranii adunati in fata portii si a apelat preotul din sat: „saru’ mana, parinte. L-ati cunoscut bine…”
Din sirul de transmisiuni nu putea sa lipseasca Realitatea care a tras din greu pe comentarii literare si noul sef Stelian Tanase s-a intretinut la tema cu Mircea Dinescu. Acum, Tanase era numai regrete, „Nu l-am invitat niciodata” iar Dinescu a plasat in tragism conditia poetului modern cand a descoperit ca „Marii poeti moderni maghiari s-au sinucis in timpul vietii”. Acum, fiecare are regretatorii pe care si-i creste.
Singurul post cat de cat mai decent a fost TVR Cultural care a programat un interviu cu Paunescu incluzand si intrebarile incomode, chiar daca nu a scapat ocazia sa se joace cu conturul negru care inghite circular imaginea.
Adevarata moarte
De fapt singura moarte pe care o poti remarca in aceasta poveste este cea a viselor din anii 80, asa cum le descrie Mihai Vakulovski in cartea care va aparea in curand la Tracus Arte: „Optzeciştii realizează o ruptură clară în poezia românească, schimbînd accentele în cel puţin cîteva puncte fundamentale: (1) limbaj (sintaxa frazei, oralitatea, arta dialogului şi a multilogului, împrospătarea şi revalorificarea limbii); (2) referent, (3) eu poetic şi (4) receptare.” Din pacate, la 30 de ani de la schimbarea pe care o documenteaza Mihai suntem la fel de incurcati de cate ori se organizeaza o inmormantare. Termenii au ramas aceiasi ca si la moartea lui Mao sau Stalin: cel mai mare, cel mai bun, cel mai inalt, cel mai carunt. Termeni, desigur, valabili pana cand moare urmatorul. Macar aici Paunescu l-a intrecut pe Ceausescu. I-a furat jalea mediatica. Dar nici fostul „cel mai iubit” nu s-a lasat mai prejos si s-a leganat de gatul bardului de la Barca pana la inchiderea emisiei funerare de la OTV.
Noiembrie, ultimul bard
Cat despre repetatele indemnuri la citit cred, umil, ca mai bine citesc cei care indeamna si pe urma spun ce au inteles. De unde ma uit eu acestea sunt doar amintiri de pe o planeta care a explodat demult tocmai pentru ca sintaxa poetica majoritara era a sinceritatii. Si intotdeauna cel mai bun o sa fie cel care o sa poata sa se prefaca sincer si sa stea prin zona. Cu adevarat tragic este pentru mine cand moare cineva care n-a inteles nimic. Si care ar fi putut sa dea si lectii despre asta. Din punctul asta de vedere, era mai important cand era viu. Din celalalt punct de vedere, este o eroare: nu poeziile or sa ramana ci inregistrarile video din anii 70-80. Note despre bucuria de a fi o gloata isterica. Sigur, in probleme de genul asta obisnuim sa dam vina pe mama. Dar uite ca am gasit si cum a stricat-o anturajul pe mama mea. Spre deosebire de problema pe care o au mai toti scriitorii importanti, toata generatia ceausista din jurul povestii cu cenaclul Flacara nu sufera pentru ca s-au nascut prea devreme. Ci, ca in Romania, prea tarziu, cu un secol mai tarziu. In 1848 erau numai buni. Acum sunt doar ultimele zvacniri in pasi de dans pasoptisti. Din fericire acum exista si un tratament: „Debutul crizei este marcat, de obicei, de un suspin sau un oftat, apoi pot aparea contorsiuni ale membrelor sau, posibil, convulsii violente, persoana dand din maini si din picioare, tavalindu-se, etc.(…) Atitudinea fata de o astfel de persoana trebuie sa fie intotdeauna ferma. Nu trebuie sa se manifeste emotie sau mila, ci blandete. Dupa criza, bolnavul nu trebuie ridiculizat iar episodului, pe cat posibil, trebuie sa i se acorde cat mai putina importanta.”