Arhive lunare: februarie 2011

actual

Poezia asigurarilor Alianz poetic

3 comentarii

allianzCa şi poezia scrisă, practica asigurărilor pare că vine de la babilonieni şi de la chinezi tot de prin mileniile 2-3 înainte de Hristos. Chiar dacă nu te aştepţi, limbajul acestui domeniu, pare să aibă artiştii săi.

Cam aşa arată o scrisoare trimisă de şeful unei agenţii Alianz Ţiriac Asigurări unui client al firmei.

Pentru că nu poate nimeni să creadă că situaţia unui client poate să fie dată cu google translate, trebuie să fie un fel de intenţie poetică aici care s-ar putea să îmi scape. Pe langă formula de mare efect „aceşti banii merg dor pe partea de protecţie” sau de licenţe gen „Contractual dumneavoastră merge” trebuie să recunoaştem zbaterea interioară redată de strofa:

„Ceea ce vă propunem noi este să schimbaţi această structură investiţională cum doriţi dumneavoastră, având în attas evoluţia acetor fonduri , nu este bine să renunţaţi în acest moment deorece pirdeţi banii şi dacă ne uităm în evoluţia contului şi scădem tote cheltuielile care s-au reţinut pe contract până la acest moment avem banii în plus faţă de ceea ce s-au depus.

Acum toţii banii vă merg pe economisire.

Dacă doriţi să scotem tote cheltuielile suplimentare <<Clauzele suplimentare>> se poate renunţa la clauze.”

Cine ar fi putut să bănuiască faptul că în fiecare asigurator manager de agenţie e un suflet de poet ratat. Şi, evident, şi invers pentru că „toţii poeţii vă merg pe economisire” dacă ni se permite parafraza.

Bravo, Alianz, o supă caldă pentru un poet asigurator e un poet mai puţin dezamăgitor la colţ de stradă.

Ce credeţi, de câte ori poţi să greşeşti într-o frază cuvântul „toate” dar câţi „a” poţi mânca în aceeaşi frază? Şi dacă în loc de fiecare „a” mâncat se adaugă câte un „i” pe unde nu trebuie, nu ne mai echilibrăm?!

P.S. nu e mailul meu, asa ca interesul pe care il am e strict sintactic pentru ca pe partea de ortografie aş fi chiar nesimţit să nu mi le văd pe ale mele.

util

Despre cultul personalităţii şi alte mitologii cu primii poeţi români

Un comentariu

CR XVII.II21 - Psaltire de-nteles.Iasi1680 - 00000007Cum se întâmpla prin 1848 influenţa franceză, care urmase celei greceşti de prin jucăriile poeziei timpurii româneşti, urmată apoi de nebunia germană şi de străduinţele de sincronizare cu poeticile americane care nici azi nu s-au dus până la capăt de-a binelea, în secolul XVII, influenţa principală pentru poezia românească a fost poloneză. Dosoftei însuşi pentru a găsi o formulă românească pentru prozodia psalmilor a comparat rezulatul său şi cu monumentalele traduceri leşeşti făcute de Jan Kochanowski cu un secol mai devreme.

Primul fragment, l-am ales din Miron Costin (1633-1691) din poemul compus în 1671-73 care se încheie cu epilogul: “Ia aminte dară, o, oame, cine eşti pe lume?/ Ca o spumă plutitoare rămâi fără nume./ Una fapta, ce-ţi rămâne, buna, te lăţeşte,/ În ceriu cu fericie în veci le măreşte//” foarte plăcut celor care sărim în sus la elemente de cult al personalităţii împrumutate prin orice domeniu, de la literatură până la felierea pâinii.

În ce priveşte publicarea, Miron Costin şi-a văzut incluse în ediţia din 1679 a  Psaltirii (care relua la Iaşi traducerea românească publicată de prietenul său, Dosoftei, în Polonia)  “compunerea” despre originea “Neamulu Ţărâi Moldovii”. El era pomenit ca “Miron, preacinstitul mare vornic de Ţara de Josu” (titlul în slavă veche). Versurile sale completau acum Stihurile în stema Moldovei semnate de Dosoftei. Dar la aceasta o să revin mai jos.

„(…)Moartea, vrăjmaşa, într-un chip calcă toate casă,
Domneşti şi-mpărăteşti, pre mine nu lasă:
Pre bogaţi şi săraci, cei frumoşi şi tare.
O, vrăjmaşă, priiatin ea pre nimeni n-are,
Naştem, murim, odată cu cei ce să trece,
Cum n-ar fi fostu în veci daca să petrece.
Paimâini suntu anii şi zilile noastre.
Sfinţii ingeri, ferice de viiaţa voastră.
Vieţuim şi viiaţa iaste neştiută,
Şi până la ce vreme iasta giuruită,
Aşa ne poartă lumea, aşa amăgeşte.
Aşa înşală, surpă şi batjocoreşte.
Fericită viiaţa făr de valuri multe,
Cu griji şi neticneală avuţiia pute.
Vieţuiţi în ferice, carii mai puţine
Griji purtaţi de-a lumii; voi lăcuiţi bine.
Vacul nostru cu-mprumut dat în datorie.
Ceriul de gândurile noastre bate jocurie.”

Miron Costin – Viaţa lumii Citește în continuare Despre cultul personalităţii şi alte mitologii cu primii poeţi români →