Am primit un link la un blog unde ieri era luata la suturi povestea cu poezie. puterea
Incepusem sa imi fac probleme ca am facut filmul degeaba si ca e timpul sa ma multumesc cu ce s-a intamplat cu el pana acum. Nu ma asteptam ca la aproape doi ani de la filmare sa mai intereseze pe cineva atat de mult sa se raporteze la ce se intampla in film. De obicei lecturile de poezie te lasa cu o oarecare frustrare pentru ca nu prea indrazneste nimeni sa spuna ca nu i-a placut, in principiu pentru ca se teme de ridicol aproape la fel de mult ca si cel care se abtine sa spuna de ce i-a placut.

Cand eram mai mic eram un fan al nemultumitilor. Orice protestatar ma impresiona intr-un fel ciudat si, brusc, parca persoana lui capata consistenta pentru mine. Intre timp m-am mai plictisit, mai ales ca am prins si vreo cativa nemultumiti care isi dau cu stangul in dreptul atunci cand incearca sa isi traduca nemultumirea in rationamente.
In cazul de fata, insa, lucrurile stau inca si mai nuantat decat par. Citește în continuare Despre doua feluri de critici →