Despre cultul personalităţii şi alte mitologii cu primii poeţi români

CR XVII.II21 - Psaltire de-nteles.Iasi1680 - 00000007Cum se întâmpla prin 1848 influenţa franceză, care urmase celei greceşti de prin jucăriile poeziei timpurii româneşti, urmată apoi de nebunia germană şi de străduinţele de sincronizare cu poeticile americane care nici azi nu s-au dus până la capăt de-a binelea, în secolul XVII, influenţa principală pentru poezia românească a fost poloneză. Dosoftei însuşi pentru a găsi o formulă românească pentru prozodia psalmilor a comparat rezulatul său şi cu monumentalele traduceri leşeşti făcute de Jan Kochanowski cu un secol mai devreme.

Primul fragment, l-am ales din Miron Costin (1633-1691) din poemul compus în 1671-73 care se încheie cu epilogul: “Ia aminte dară, o, oame, cine eşti pe lume?/ Ca o spumă plutitoare rămâi fără nume./ Una fapta, ce-ţi rămâne, buna, te lăţeşte,/ În ceriu cu fericie în veci le măreşte//” foarte plăcut celor care sărim în sus la elemente de cult al personalităţii împrumutate prin orice domeniu, de la literatură până la felierea pâinii.

În ce priveşte publicarea, Miron Costin şi-a văzut incluse în ediţia din 1679 a  Psaltirii (care relua la Iaşi traducerea românească publicată de prietenul său, Dosoftei, în Polonia)  “compunerea” despre originea “Neamulu Ţărâi Moldovii”. El era pomenit ca “Miron, preacinstitul mare vornic de Ţara de Josu” (titlul în slavă veche). Versurile sale completau acum Stihurile în stema Moldovei semnate de Dosoftei. Dar la aceasta o să revin mai jos.

„(…)Moartea, vrăjmaşa, într-un chip calcă toate casă,
Domneşti şi-mpărăteşti, pre mine nu lasă:
Pre bogaţi şi săraci, cei frumoşi şi tare.
O, vrăjmaşă, priiatin ea pre nimeni n-are,
Naştem, murim, odată cu cei ce să trece,
Cum n-ar fi fostu în veci daca să petrece.
Paimâini suntu anii şi zilile noastre.
Sfinţii ingeri, ferice de viiaţa voastră.
Vieţuim şi viiaţa iaste neştiută,
Şi până la ce vreme iasta giuruită,
Aşa ne poartă lumea, aşa amăgeşte.
Aşa înşală, surpă şi batjocoreşte.
Fericită viiaţa făr de valuri multe,
Cu griji şi neticneală avuţiia pute.
Vieţuiţi în ferice, carii mai puţine
Griji purtaţi de-a lumii; voi lăcuiţi bine.
Vacul nostru cu-mprumut dat în datorie.
Ceriul de gândurile noastre bate jocurie.”

Miron Costin – Viaţa lumii Citește în continuare Despre cultul personalităţii şi alte mitologii cu primii poeţi români

Poezia: traditia. din Epistola catre Voltaire

grigore_alexandrescu„(..)Aş vrea să poţi să-nviezi, o zi numai să trăieşti,
Parnasul nostru să-l vezi, apoi să ne mai vorbeşti.
Unul, iscoditor trist de termeni încornoraţi,
Lipsiţi de duh creator numeşte pe toţi ceilalţi.
Se plânge că nu-nţeleg acei care îl ascult,
În vreme ce însuşi el nu se-nţelege mai mult.
Altul, strigând furios că suntem neam latinesc,
Ar vrea să nu mai avem nici un cuvânt creştinesc,
Şi lumii să arătăm că nu am degenerat;
Altul ce scrie pe şleau ca preotul de la sat
Zice că e desluşit, se crede simplu; iar eu
Mă trag deoparte, privesc, şi scriu cum dă Dumnezeu.
Cu toate-acestea luăm titluri de mari autori,
Dăm sfaturi şi osândim, ne facem legiuitori,
Ne credem pe cât putem ai lui Apolon nepoţi,
Râdem de unii câţiva, şi publicul de noi toţi.
Amestecul întâmplat în limbile omeneşti,
Când s-a zidit acel turn, în vremile păgâneşti,
N-a fost atât de pestriţ, n-a putut fi mai ciudat
Decât acel ce aici urmează neîncetat.(…)”

Grigore AlexandrescuSuvenire şi impresii, epistole şi fabule, Bucureşti, 1847

Poezia. de unde venim: Heliade Rădulescu

Ion_Heliade_Radulescu_-_SemnaturaCum se știe, fiecare are câte o părere despre ceea ce înseamnă poezie. Dintotdeauna, cele mai mari surprize le-am avut mergând la textele care au fundamentat poezia. Mai jos am transcris un fragment, din punctul meu de vedere foarte important, care surprinde o primă încercare de stabilire a raporturilor între clasic și modern, între tradiția populară și definirea codurilor literare. Cei care nu au răbdare să parcurgă textul de mai jos pot să sară direct la părțile pe care le-am îngroșat, pentru că vor avea surprize, mai ales față de ceea ce însemna în secolul XIX instrumente tradiționale și clasice ale poeziei și cum era percepută rima de poetul Zburătorului (1802-1972).

<<Poezia sau pousis va să zică facere, creație. Creatorul a toate, Dumnezeu, este primul și atotpotentul poet, Creația sau poezia sa este universul întreg.

Poezia cea mai sublimă și veră este aceea ce se exprimă prin fapte. Dumnezeu prin fapte și-a exprimat și își exprimă cugetările. O parte oarecare din acea putere creatoare s-a dat și omului și nu se manifestă decât prin faptele lui. Poezia lui Michelangelo se manifestă prin arhitectură, sculptură și pictură, a lui Rafael și a altora prin pictură, a lui Beethoven și a altora prin muzică, a lui Moise, Homer și a altor poeți prin cuvânt. (…)

De astă dată lăsăm poezia în genere și venim la poezia în specie, la poezia exprimată prin vorbă sau cuvânt; și aceasta poate prea bine a se exprima și în proză, fără a fi adică cântată pe oarecare măsură. Când însă poetul voiește a-și cânta creațiunile sale, atunci este nevoit a ținea, ca și în muzică, o măsură sau un tact, și iată începutul metricii sau al versului. Citește în continuare Poezia. de unde venim: Heliade Rădulescu