Poezie românească 2010. O antologie

poezie-romaneasca-2010-434x326Editura Tracus Arte marchează o premieră în lumea editorială românească. Claudiu Komartin şi Radu Vancu au selectat pentru tânăra editură textele pe care ei mizează din producţia poetică a anului trecut. 33 de volume de poezie, şapte cărţi de debut şi 10 selecţii din periodicele literare din 2010 sunt citate în antologia care poate să creeze o imagine a peisajului poetic românesc de azi.
Anul trecut a rămas drept unul dintre cele mai rodnice în materie de volume de poezie. Autori deja consacraţi ca Mircea Cărtărescu, Traian T Coşovei, Ana Blandiana sau Mircea Dinescu au lansat cărţi noi de poezie, iar cititorii atenţi la fenomenul poetic de azi au putut să se bucure şi de poeme noi semnate de poeţi de primă mărime ai ultimilor 30 de ani. Astfel, Adrian Alui Gheorghe a publicat „Paznicul ploii” iar Liviu Ioan Stoiciu şi-a impresionat admiratorii cu o nouă colecţie de versuri tensionate şi acide: „Pe prag (Vale-Deal). Mult aşteptat de publicul poeziei din România, al treilea volum marca Ion Mureşan, „cartea Alcool” a ieşit în sfârşit la lumină adunând mai toate premiile dedicate la noi genului.
Surprizele versurilor
Alături de personalităţile deja consacrate în poezia de azi, recolta literară a anului trecut a reţinut şi reuşite ale unor poeţi pe care atenţia publicului încă nu îi reţinuse. Autori din generaţii diferite, ca Nicolae Avram, Ionel Ciupureanu sau Florin Dumitrescu au venit în 2010 cu volume de poezie puternic personale care au impus cuvântul de ordine al momentului: diversitatea în asumare poetică. Citește în continuare Poezie românească 2010. O antologie