Înaintea unei noi vârste a comunicării literare este momentul să o clarificăm pe cea de acum. În anii de exuberanţă ai postmodernismului hyperliteratura era un concept care amuza abordările savante din teoria acelor vremuri. Acum literatura pe internet este deja unul dintre clişeele zilei. Atât de bine se confundă fenomenul cu lucrurile de fiecare zi că nu prea mai pare un lucru ieşit din comun faptul că de câţiva ani cei mai mulţi dintre debutanţii care impresionează sunt scriitori care au fost formaţi după ani de postări pe internet.
Influenţa pe care anii petrecuţi pe site-uri literare o fac simţită în scrisul celor care înglobează cu uşurinţă referinţe şi registre cât se poate de diferite face uneori destul de dificilă plasarea textului într-o întreprindere de cartografiere literară oricât de aproximativă. Şi asta numai pentru că instrumentele pe care le folosim în mod obişnuit atunci când comunicăm nu sunt încă adaptate posibilităţilor pe care le are formularea noastră.

Un moment
Faptul că poezia (pentru că asta mă interesează în primul rând) este în momentul în care i se oferă mai multe posibilităţi de dezvoltare decât oricând este susţinut de un paradox aparent. Niciodată nu a însemnat mai puţin cacofonia discursurilor despre poezie, inflaţia de explicaţii şi lecţii faţă de orice rând scris. Şi tot aşa, niciodată nu au fost concepţiile extremist retardate mai puţin afectate de reuşitele poeziei contemporane lor. În fond acesta este unul dintre cele mai bune semne pentru că asta arată că este un moment pentru scris şi mai puţin pentru explicat.
Treptat, impactul literaturii comunicate pe internet a început să îl depăşească pe cel pe care îl au cărţile pe care editurile le aduc pe piaţă. Şi totuşi o anumită zonă nu reuşise până de curând să depăşească reflexele în care piaţa literară eşuase de câţiva ani.
Aparent, totul se blocase într-o gândire comercială superficială: cel mai bun este unul singur şi orice justifică obţinerea acestei poziţii. Am văzut personaje relaxate ale literaturii, crispate acru cu o ironie scrâşnită împotriva oricui li se părea că ar putea să le facă vreun fel de concurenţă şi cărţi remarcabile trecute cu vederea numai pentru că judecătorii literari ai momentului aveau cunoştinţe retardate în legătură cu arta poeziei şi încă şi mai ridicol am văzut cărţi relevante îngropate în comentarii entuziast autiste. Citește în continuare Hyperliteratura intra in paine →