Din notele pe care mi le-am luat pentru jurizarea secţiunii de poezie din concursul de debut al editurilor M. Blecher-H. Bernet am pus cap la cap observaţiile care mi s-a părut că ar putea să intereseze. Trebuie să menţionez că ordinea de aici este cea din folderul primit de la organizatori. Într-un fel ar putea să se considere că aceştia sunt finaliştii concursului la poezie.
ACVARIUL CU SUFLETE combină o atenţie vie pentru detalii ca în Studioul de tatuaj sau Lăsarea serii cu nevoia de a dinamiza discursul prin brutalităţi metaforico-teatrale. Încurajator este riscul pe care autorul şi-l asumă schiţând scenarii magice până la limita manierismului: „Dincolo de magia noastră inventată/ ne aşteaptă prigoana celor care nu înţeleg/ mulţimea cu ochii jumuliţi de praful plictisului/ cu venele îngroşate de atâtea juxtapuneri infernale/ de zile de azi şi de mâine//”.
albastru închis (o inima cu touchscreen) este un grupaj de versuri scurte (foarte rar autorul-sau autoarea- lasă să se adune mai mult de 10 silabe pe un vers) Excepţiile, ca în versuri agatate’n onlain sunt încadrate între versuri foarte scurte: „Aceasta forma nedefinitivă a mea nu e decât/ un ecou al absenţei tale.// Am voie sa fac ce vreau cu felul in care mi te imprimi pe retina?/ Untouched, you have no body”. Ceea ce promite foarte mult în cazul de faţă este uşurinţa cu care poetul(a) reuşeşte să construiască variante narative ale unei efuziuni lirice. Dezavantajul opţiunilor stilistice în acest caz vine din linearitatea naraţiunilor lirice alese.
cârtiţa de mansardă este un jurnal liric în care suntem martorii constituirii unei voci poetice care îşi cizelează versurile dar uneori demerul este ştirbit de alunecări în facil: „aş umili cu adânciturile mele/ de o concavitate aproape ideală/ urâţenia gropii de gunoi/ a celei de înmormântare/ pe care ni le sapă/ întotdeauna/ alţii”. Facilul nu are cum să fie o opţiune greşită în sine, dar aici acesta este folosit cu o ironie nedusă până la capăt. Alteori, ironia este minimalizată iar poemul se conturează ca o reuşită:” m-am pus la muiat în cadă/ după o zi de cretă-/ am stat aşa, la rece/ până ce pielea mi s-a încreţit/ de departe, per ansamblu, aduceam/ cu un fel de creier/ desfăşurat//”. După primul sfert al volumului propus, imaginile încep să se închege şi experienţa propusă aici se defineşte ca o poetică personală. Uneori, fantezia ascensională este ilustrată cu o dezinvoltură pe care o invidiezi:” din somn se străbate drum lung până afară/ apăsând pe oase/ ca pe clanţe/ să nu scârţîie carnea/ să nu tulbure moalele capului//”.
copci se constituie într-o frescă vie bruscată cu referinţe de multe ori abrupte:” veneam de la iaşi la tecuci ca de la moscova la petuşki/ iar iaşul meu semăna tot mai mult cu moscova lui makanin//”. Uşurinţa cu care autorul invocă elemente concrete este sabotată de formulări uneori stângace:” nicăieri cerul nu-ți atîrnă așa greu pe creștet decît pe tarla/ nicicînd cerul nu-ți atîrnă așa greu pe creștet decît naintea furtunii” sau “gîndul că nimeni nu te-alintă ca o liceancă intelectuală-n-devenire”(s.m.). Alteori, exuberanţa vizuală reuşeşte să compenseze aceste lipsuri:” glodul de sub tălpile tale goale/ glodul vîscos cu firicele aurii dintre/ degețelele tale albe și reci după ploaie/ lasă urme pe scoarța zarzărului/ sîmburii merg în buzunar să fie sparți aldată/ zarzăre verzi cu oranj și pistrui și acre/ mîncărimea plăcută a picurușului pe față// glodul dinvale de casă ca un majun cu urmele tălpilor tale miniaturale/ şi soarele lămîi de după-masă//”.
Mai consistente sunt ciclurile finale “sămînţă” şi „#4” unde discursul poetic este deschis spre experimente grafice mai mult sau mai puţin discrete. Abia aici sunt folosite la maxim punctele tari ale poeticii din volum: mobilitatea discursului, investigaţia sarcastică, imaginile constituite din câteva elemente expresive.
Citește în continuare Note de jurizare la concursul de debut