Am mai scris despre revista Accent cultural si de interviurile care apar acolo. In numarul 7, din nou dialogul publicat acolo este, ca si atunci cand invitatul a fost Razvan Petrescu, o mostra de normalitate si echilibru in spatiul cultural. De data aceasta invitatul este criticul literar Dan C. Mihăilescu.

Intrebarea care se impune este cum de este nevoie mereu de dialoguri „inedite” pentru a lasa sa vorbeasca persoanele care sunt oaze de normalitate in alergaturile culturale de azi.

Mai intai un fragment din interviu care restaureaza spatiul fabulor al locului de lectura.

„Cu poziţiile de lectură e mai ceva ca-n Kama Sutra. Pe birou sunt lucrate cărţile cele mai severe. Istorii,
filosofie, religie, dicţionare, culegeri de documente, adică tot ce se cuvine subliniat şi adnotat.
Chestia asta se face cu o armată de creioane, pixuri şi markere, ceea ce la reacţionarismul meu de tabietliu devine ca o manie.
De pildă, eu voi fi aproape ciung în ziua în care-mi voi pierde pixul Parker dăruit în 1991 de Monica Lovinescu, sau când voi fi obligat să mă scap de cioatele creioanelor cumpărate în octombrie’90 la primul drum parizian din viaţă.
Toate mărunţişurile astea de papetărie – ascuţitori, agende, calendare, clame, post-it-uri, paste de rezervă, bloc notesuri ş.a. – ajung să-ţi facă parte integrantă din fiinţa de hârtie.
<Coborând> de la birou, urmează fotoliul şi canapeaua: pe cel dintâi zace o culegere de arhivistică, sau un roman mai simandicos, iar pe cealaltă vreun volum de memorii, corespondenţă, eseistică, interviuri, ceva, adică,
demn de citit la orizontală.
În sfârşit, la capul patului sunt câteva romane, cărţi motivaţionale, de călătorie ş.a.m.d., ceea ce merge dulce când aluneci către somn.
Aşa trăiesc de-aproape juma’ de veac, într-un zeiesc gineceu de coperte. Rareori m-am plictisit, rareori m-am simţit trădat, niciodată n-am trişat. Am fost extrem de fidel în această fatală infidelitate care este lectura. Mi-am
iubit cu patimă „curtea”, chit că am avut şi am, ca tot padişahul, favorite mai mult sau mai puţin ridate, fecioare temătoare, pagini fanate, dar încă fermecătoare, zgripţuroaice, bătrâne nostalgic-experte etc.”

Interviul insa are si o alta calitate. Arata cum, chiar si atunci cand o poezie pe care ai scris-o ti se pare neadecvata asteptarilor de la versurile zilei, poti construi in jurul simplei publicari a acelei poezii un spatiu favorabil.