2011- interludiu critic: perspective noi si "aluziile" tineretii

In ce priveste critica literara multe si grele s-au aruncat prin reviste anul acesta, mai mult decat pana acum. Paradoxul face insa ca tocmai am putut sa vad doua importante volume de istorie literara scrise ca lucrari de specialitate.
Angelo Mitchievici a lansat la Curtea Veche “Decadenţă şi decadentism în contextul modernităţii româneşti şi europene“, un volum care surprinde fenomenul intre sfarsitul secolului al XIX-lea si prima jumatate a secolului XX. Nu este prima iesire editoriala a lui Mitchievici cu tema rafinamentelor estetiste, cu 5 ani in urma lansand un volum dedicat lui Mateiu Caragiale, autor cu care se incheie volumul despre care pomeneam mai sus.

La fel de interesanta este pentru mine aparitia unuia dintre volumele de critica literare cele mai asteptate in acest an. Toata lumea a fost de acord ca abuzul pe care juriul premiilor tinerilor scriitori l-a facut alegand sa nominalizeze si sa premieze o carte inca nepublicata nu era chiar strigatoare la cer din moment ce laureatul era Alex Goldis, un critic a carui perspectiva, de cele mai multe ori, se dovedise consistenta in cronicile pe care le semnase pana la acea data. Editura Cartea romaneasca a pus acum pe piata cartea premiata inainte de aparitie de juriul entuziast. “Critica in transee. De la realismul socialist la autonomia esteticului” urmareste directiile in care s-au miscat trupele si efectele criticii literare romanesti in anii 60.
Perspectiva documentata amanuntit, care reuseste sa nuanteze pozitiile si regruparile abordarilor critice pe masura ce regimul stalinist si apoi cel ceausist dadeau semne de relaxare face din cartea lui Goldis un document necesar nu doar pentru cei care vor sa inteleaga de unde i se trage aura “autonomiei esteticului” in Romania, ci si pentru orice cititor de azi care este curios sa vada cum s-au formulat valorile care astazi au preluat reflexele totalitarismelor pe care candva le combateau. Citește în continuare 2011- interludiu critic: perspective noi si "aluziile" tineretii