Dacă din punctul de vedere al societăţii, anul 2011 rămâne un moment în care lumea a redescoperit cuvântul “revoluţie”, în zona poeziei româneşti nu am exagera dacă am vorbi despre semnele unei mişcări de evoluţie. Şi nu neapărat în termenii materiei poetice cât în ceea ce priveşte dezvoltarea unor instrumente funcţionale de comunicare a poeziei.
Anul trecut scriam în textul de sinteză relaţională că poezia românească a început să redescopere autori trecuţi cu vederea de modele zilei şi că începem să ne bucurăm de un peisaj complex al creaţiei poetice. În 2011, cărţile de poezie pot să deruteze orice cititor care ar avea pretenţia unei lecturi exhaustive, atât prin numărul mare de apariţii editoriale cât şi prin consistenţa viziunilor propuse. În acelaşi timp, lecturile superficiale, clasificările de ocazie, tot felul de topuri întocmite după tot felul de urechi critice au rămas fără niciun fel de relevanţă. Probabil că aici putem să căutăm una dintre liniile de forţă ale vitalităţii anului 2011 în materie de poezie: resurecţia responsabilităţii poetice individuale. Ce presupune această nouă responsabilitate şi care sunt coordonatele ei rămâne să clarificăm mai jos.
Evoluţii şi falimentul gândirilor literare totalitare
- Cărţile
Peisajul poeziei româneşti de azi este suficient de dinamic pentru a se regăsi exprimat aproape în întregime în apariţiile editoriale ale fiecărui an. Ca şi în 2010, cele mai spectaculoase volume de poezie au inclus deopotrivă reveniri ale unor autori consacraţi dar şi lecturi speciale asigurate de antologii tematice ori volume inedite ale unor autori care au debutat după anul 2000.
1.a Repere
Trăsătura cea mai pregnantă a volumelor ce alcătuiesc unul dintre cei mai bogaţi ani ai poeziei în ultima vreme este conturarea unei dimensiuni ce combină mizele personale şi pe cele literare la nivelul celor mai reuşite texte publicate. „La masă cu Marx” este noul volum semnat de Matei Vişniec la Cartea românească. Din punctul de vedere al trăsăturii pomenite aici este cea mai reprezentativă carte de poezie a anului trecut. Vişniec îşi decupase de la primele poeme publicate un profil poetic în care conlucrau detaliile intimiste (formulate cu ştiinţa unei dozări afective discrete, până la adevărate explozii de frumuseţe) şi aluziile sociale. Dacă poezia trebuie să fie frumoasă, noul volum al lui Matei Vişniec oferă câteva piese grele în acest domeniu. „Ea trăieşte în corpul meu” sau „Uluitor de frumoasă era ea” sunt realizări care lasă mecanica poemului să se scufunde sub jocul unui sentimentalism preţios, infuzat de prospeţimea unui discurs contemporan. Mai mult, poemul care dă titlul volumului, „La masă cu Marx” este una dintre puţinele abordări lirice din ultimii 20 de ani care nu se dovedesc depăşite de tema ieşirii din comunism. Asumarea istoriei în locul judecării ei trebuie să recunoaştem că nu este domeniul preferat al comunicării publice româneşti. Şi totuşi poetul Matei Vişniec reuşeşte acest lucru.
Citește în continuare Poezie 2011: ordinea poetică şi dezordinea poeziei