Dreptul protestului. Sfârşitul lecţiilor

suporterii, “jandarmeria civililor”,

scuza finală

a tuturor oficialităţilor:

în România

dezordinea poartă uniformă

Nu-i al nimănui

Un stat care vrea să te intimideze

e doar nesigur

nimic de dovedit, nimic de servit (e-
vident am greşit)
fiecare vorba are sensuri de nu
are cine ce
face cu ele şi orice oricine ar
spune, e deosebit, într-un fel vine

Vin mereu cu câini, cu scuze şi acuze
Ţintite să te
Ţină în afara oricărei vieţi, întreg

nu suntem aici ca sa ne ajutăm
nici ca să ne ju-
decăm sau
să ne întrecem
dar ca să facem chestii împreună

Cei mai periculoşi suntem cei care ştim
Ce avem de fă-
cut, cum poate fi pus în realitate

Orice am zis bine, e despre tine Să
ştii la cine ca-
pătă formă Când ai zâmbit asta e cam
tâmpit, cerul s-a
albit, şi tot ne-am
întâlnit împreună abia la urmă

E doar nesigur

Un stat care vrea să te intimideze

Nu-i al nimănui

1990 Piata Universitatii

2012 Piata Universitatii

acelasi loc, aceleasi probleme, acelasi stat pus pe intimidare

Poesis International nr. 7

PI nr.7 pt site
Numărul 7 al revistei Poesis International aduna poezie contemporana si luari de pozitie legate de actualitatea literara. Claudiu Komartin scrie pentru răsirea normalităţii, Dumitru Păcuraru se arată sceptic faţă de puterea editorialului iar Radu Vancu face o apologie a admiraţiei. Octavian Soviany propune o viziune asupra non-expresiei pornind de la poemele lui Virgil Mazilescu. Nu lipsesc recenzii la cele mai recente aparitii editoriale de poezie si prezentari legate de prima editie internationala a festivalului “Poesis” de la Satu Mare.

Cuprins
3 DUMITRU PĂCURARU – Moartea editorialiştilor
4 CLAUDIU KOMARTIN – Regăsirea normalităţii
5 RADU VANCU – Atleţii admiraţiei
MORTEN SoNDERGAARD
7 * * *> * * *
8 De forelskede> Indrăgostiții> Night Blog
MARTA PETREU
12 Sfinta treime a morţii
13 Sainte trinite de la mort
PETRU M. HAŞ
16 ***> ***> epifanii> ***
17 ***> ***> ***> să nu
18 cand> Bloc – Age> decembrie 1987> lecţia de retorică> cahier en prose> note apropiate
19 „tirer de l’eau et couper du bois“> Preotul din pădurea a patra> Psalm> ***> Despre feştila
independentă şi> psihanaliza lui Freud
20 glossă> Cod genetic
21 Nimeni. Adică portretul> ***
22 Festivalul Internaţional Poesis, partea I
22 NORA IUGA – Incă o vacă grasă in palmares
24 IONEL CIUPUREANU – O poveste
25 DAN-LIVIU BOERIU – Imblanzirea misterului
27 TEODORA COMAN – Ştefan Manasia, Motocicleta de lemn
PILINSZKY JANOS Citește în continuare Poesis International nr. 7