Sarbatoare la MTR

Duminica, 5 februarie, Muzeul Taranului implineste 22 de ani de la (re)infiintare. Cu aceasta ocazie, intrarea in expozitia Pe aripile timpului va fi libera, iar de la orele 12.00, 14.00 si 16.00, vizitatorii pot participa la vizite ghidate. Sunteti invitati intre orele 10.00 si 18.00 pentru o ultima zi de vizitare, dupa care expozitia urmeaza sa fie desfacuta si pregatita pentru refacerea ei in Franta.

De la ora 18.00, in Studioul Horia Bernea, va avea loc proiectia filmului Triptic: Constantin Brailoiu, Clara Haskil si Dinu Lipatti (un film de Ana Simion, pus la dispozitie de Editura Video). Proiectia filmului va fi urmata de
Ecouri din Romania profunda – concert de muzici traditionale la Studioul Horia Bernea.

Ion Costache si Mihai Dinita din satul Merisani-Dobrotesti, Teleorman, vor canta din caval, diferite feluri de fluiere (simple sau ingemanate), cimpoi si ocarina – separat sau impreuna – cantece de dragoste si melodii de joc din Teleormanul de altadata.

Nelu Petru Jolte din satul Birtin, Siminic Guti si Leontin Dungau. Cei trei bihoreni vor executa cantece lirice (doine) si melodii de joc: Luncanul (numit inspre Beius Polca), Salajanul (numit si Pe picior), Manantelul si Invartita rara (din partile Clujului).

Nicolae Pitis va canta hori din Tara Lapusului, va suna din trambita, va dansa si va striga ca la joc. I se va alatura dupa voie, cu glasul, zongora, dramba, tilinca sau viola (contra), Ioan Pop din Hoteni, Maramures, conducatorul cunoscutului grup Iza. Impreuna cu cei doi vor mai evolua Ioachim Fat (cetera) si Grigore Chira (zongora, doba, gordon), care vor executa hori si melodii de joc de altadata din Maramures, din Lapus si din Chioarul vecin.

Intrarea este libera

Desene pe fier la Odeon

Potrivit unui comunicat, în perioada 4 – 24 februarie Galeria Odeon şi Danaartgallery prezintă expoziţia:

DESENE PE FIER/ DRAWINGS ON IRON

 

Artista Lidia Alina Nicolae propune un proiect inedit: “ Îmi doresc să aduc în atenţie gravura ca tehnică tradiţională a graficii, mai puţin mediatizată în prezent deoarece gravura împreună cu tiparul stăteau la baza realizării şi ilustrării cărţilor. Poate părea o metodă de exprimare artistică mai greu de folosit din cauza numeroaselor intervenţii şi a timpilor îndelungaţi necesari pentru realizarea lor cronologică, dar, cu toate acestea, este una dintre cele mai expresive, dând rezultate impresionante şi pentru autorul însuşi. Cel puţin la fel de spectaculos este negativul, placa de metal (fier sau cupru), care ne este arătată de foarte puţine ori. Ea este matriţa şi ne dezvăluie desenul rotit în oglindă a ceea ce va apărea imprimat, dar de data aceasta cu şanţuri şi suprafeţe mate sau lucioase. Contrastul este una din trăsăturile specifice gravurii, chiar dacă este vorba despre un print (o imprimare, stampă) monocrom sau cu mai multe culori. Lucrările mele sunt realizate în tehnicile “pointe sèche, aquaforte şi aquatinta” şi fac parte din mai multe serii, create pe parcursul anilor. Vor fi prezentate atât prima cât şi cea mai recentă gravură a mea. Sentimentul pe care gravurile îl trezesc la prima vedere dar şi după o analiză amănunţită este o combinaţie între forţă şi sensibilitate, chiar dacă este vorba despre o reproducere după marii gravori ai lumii sau despre idei şi compoziţii personale. Cele două trăsături provin din puterea necesară pentru a acţiona asupra suportului dar şi din stăpânirea, controlarea acesteia pentru a ghida linia pe traseul dorit. Fiecare nouă gravură este o încercare, pot spune, de îmblânzire a forţei fizice pe parcursul creaţiei.
Îmi place să combin această tehnică clasică, cu subiecte mai puţin clasice, şi să realizez compoziţii cu un mesaj (vizual) puternic care împreună să conducă la impresionarea şi consolidarea memoriei vizuale a privitorului. De aceea, compoziţiile mele conţin uneori elemente sau influenţe suprarealiste, punând în relaţie personaje şi cadre care au ca rezultat o atmosferă ireală.”

  Citește în continuare Desene pe fier la Odeon

Discursul lui Claudiu Craciun din Piata Universitatii la Parlamentul European

1 februarie 2012
“Acesta este un mesaj mai degrabă pentru politicieni decât pentru cetăţeni. Nu sunt aici nici în calitate de lider, nici ca reprezentant, nu există această «funcţie» în piaţa publică. Mă aflu aici ca «povestitor», şi vă aduc câteva poveşti scurte din Piaţa Universităţii. Chiar dacă sunt aici cu voi, inima mea este alături de oamenii din Piaţă, acasă. Unii dintre ei protestează de două săptămâni la rând la minus 15 grade Celsius. Aici, în piaţa publică, este locul în care se află conştiinţa democratică a României. Aşadar, alăturaţi-vă pentru a-i aplauda împreună pe oamenii care au restaurant democraţia în România. Sunt timpuri dificile, în care o ţară nu are încredere în politicienii ei, dar are încredere în cetăţenii ei. Însă ar trebui să aibă încredere în ambele entităţi. Acesta este cel mai important mesaj din Piaţa Universităţii: «Vrem să avem încredere în politicieni/ vrem să avem încredere în democraţie/ vrem să avem încredere în instituţiile publice. Dar nu faceţi să ne fie atât de greu».

Am fost martor la un mic miracol în Piaţa Universităţii: oamenii au venit împreună, de la studenţi, activişti, pensionari şi până la oameni care lucrează în companii/corporaţii şi au salarii foarte bune. Toţi au venit împreună şi au scandat împreună. Nu este atât de simplu să spui: «Nu vrem ca Guvernul actual să plece». Bineînţeles că vrem ca Guvernul actual să plece; aceasta este o schimbare imediată şi necesară. Dar totodată avem nevoie de schimbări mai profunde. Nu vrem să-i schimbăm pe deţinătorii puterii actuale şi să ne trezim în anul următor în aceeaşi situaţie.

Aşadar, dragi politicieni de la guvernare sau din opoziţie, vă rog, ascultaţi, pentru schimbare: să preţuim acest moment în care politicienii ascultă, iar cetăţenii vorbesc. Dragi politicieni de la guvernare, dialogul nu înseamnă să trimiteţi trupe de ordine care să bată oamenii. Acesta nu este dialog. Aceasta nu este democraţie. Aceasta nu este o situaţie de care să vă aparaţi. Acesta este un lucru de care să vă fie ruşine, vouă şi oamenilor care au hotărât să se întâmple asta. Partide de opoziţie, nu este uşor, poate vă bucuraţi că oamenii au ieşit în stradă, dar poate anul următor vor fi din nou acolo în stradă dacă veţi câştiga alegerile. Vă rog, ascultaţi! Ascultaţi-i! Am fost într-adevăr martor la un mic miracol. Oamenii din toate categoriile au venit împreună şi au găsit ceva care i-a unit, au găsit solidaritate. Nevoia de schimbare, de a avea o voce, i-a adus împreună. Să nu oprim asta!

Să vă dau un exemplu legat de suporterii galeriilor de fotbal (ei sunt huliganii, aşa au fost prezentaţi de mass-media). Am descoperit că sunt oameni absolut normali, tineri, cu studii. Am descoperit şi activişti civici şi ecologişti care, dupa ce au stat zile de-a rândul în Piaţă, au început să susţină celelalte grupuri (suporterii susţinându-i pe activişti, pensionarii pe studenţi, şi invers). Toate vocile (şi acest lucru este un excelent exemplu pentru ce s-a întâmplat în Piaţă), toţi oamenii, chiar dacă nu au auzit despre Roşia Montana Gold Corporation, bazată pe cianură şi corupţie, după zile de protest, au început laolaltă să strige că nu vor asta. «Vrem cianură pentru dictatură», scandau ei.

Şi acesta nu este decât începutul, pentru că, probabil, Europa de Est are nevoie de o primavară democratică. După 20 de ani, oamenii nu au încredere în democraţie. Nimeni, sau aproape nimeni, nu vrea să o apere. Poate că după 20 de ani avem nevoie de o primăvară democratică. Şi aceasta va veni! Va veni dacă ei continuă să ignore oamenii, aşa cum s-a întâmplat în Spania, Israel, în SUA. Oamenii din Europa de Est se uită la Bucureşti. Avem prieteni în Serbia, Bulgaria, Ungaria care spun că trebuie să facem împreună un lucru ca acesta. Spun că avem nevoie de schimbare. Aşadar, nu vreau să spun prea multe în continuare. Însă spun asta: timp de două săptămâni la rând sunt acolo, în piaţa publică, alături de oameni pe care nu-i ştiam înainte, chiar şi alături de oameni care nu au case şi trăiesc în stradă. Ei au venit cu toţii acolo şi au protestat alături de noi. Am rămas fără voce de mai multe ori, dar am câştigat în schimb speranţa din noi.
Vă mulţumesc!”
Original in English.

Zidul sucevean de literatura, o noua intalnire

O nouă seară de poezie şi proză organizată de cenaclul sucevean Zidul de Hârtie va avea loc mâine, 2 februarie. Tinerii scriitori vă invită în Music Pub, pe str. Mihai Viteazu 40, la mansardă, de la ora 17.

Vor citi Diana Elena Peptănuş, Ovidiu Donisă, Constantin Oliviu Sebastian (poezie) şi Florentin Ionuţ Haidamac (proză).

Alte detalii despre activităţile cenaclului puteţi citi la adresa www.ziduldehartie.wordpress.com