Asa cum banuiam, gandirea securista nu se oboseste sa inteleaga din limba romana decat virgulele. Si le interpreteaza dupa cum are chef. Evident, îi scapă din vedere că nu există nicio interpretare unică pentru un text, însă încearcă să compenseze prin aroganţă şi… „forţare”.
Se da fragmentul din „cartea Alcool” de Ion Muresan:
„E rău.
Şi doar speranţa că mâine va fi şi mai rău
ne ţine-n viaţă.
Însă noi,
sperăm cu o aşa putere
încât deodată mâine este azi
şi este foarte rău.
Însă noi,
cu-o ultimă putere mai sperăm o dată.”

Ceea ce nu vrea să înţeleagă gânditorul, preferând mici enăchisme este că, în afara lui, nimeni nu a acuzat pe nimeni de agramatism. Dincolo de fantezia sa, lucrurile sunt mult mai simple.
Nu avem nevoie să ne prefacem că ştim în stil securist că „Mureşan a vrut, aici, să taie de două ori”. Ca toate metodele securiste, nici aceasta nu rezolvă o simplă problemă gramaticală.
Oricâtă „forţare creativă a gramaticii operată de două ori” şi-ar dori, în limitarea sa, să vadă comentatorul pasionat probabil de forţări, în situaţia descrisă de el, virgula tot între subiect şi predicat rămâne.
O greşeală? mai degrabă o nouă exhibiţie ratată a gândirii securiste.
Rezolvarea ar putea sta în omofonia formei de plural a adjectivului „nou” cu forma de plural a persoanei I pentru pronumele personal. Şi nimic nu mai este forţat, cum şi-ar dori creativitatea securistă.
Aceasta nu este o lecţie de gramatică, ci una de lectură a poeziei. În text sunt toate mărcile care suţin opoziţia vechi-nou. Ca să fie mai clar, am rezolvat pentru mine exerciţiul poetic într-o „secţiune vocală”. Pe scurt, sperăm pentru că suntem noi, nu vechi.
Încearcă să citeşti
„Însă TINERI,
sperăm cu o aşa putere
încât deodată mâine este azi”
nou=tanar
si ai sa vezi ca nu mai ai virgula intre subiect si predicat si nici nu mai este nevoie de „fortare”. Ca orice om provenit dintr-o galerie de fotbal, prefer eleganţa împotriva oricărei forţări cu aer securist.
Virgulele mele lipsa sunt urmele rosii de pe coapsele servitoarei din poemul lui Bogza, gândire securistă. Pentru mine rămâi doar una din cutiile cu pudră şi „lingeria”, pomenite în acelaşi poem.
Mai Utilizează Internet Explorer, gândire securistă şi pe urmă mai vorbim.
Deşi gândirea securistă continuă să mintă şi să exagereze, am reuşit să disting un mecanism simplu care demontează fantasmele acestei erori de gândire cultivate cu spor.
Mimând dialogul, gândirea securistă nu răspunde niciodată la ce îi spui, limitându-se la deformarea şi interpretarea rău-voitoare a lucrurilor pe care le aude la tine.
Din fericire, ca orice tâmpenie… gândirea securistă se anulează de la sine. Şi rămâne ceea ce a fost întotdeauna: gargară. Ea nu este nici rea, nici bună, pentru că lucrează la limita inconştienţei.
Pentru mine este destul de simplu: atunci când cineva recurge la enachismul de a-mi explica ce am vrut eu să spun, ştiu că am de-a face cu un rudiment de gândire securistă. Iar singurul ei scop este aruncarea de perdele de fum pentru instigarea celor cărora li se adresează.
Acestea fiind spuse, Gândirea securistă este pentru mine un studiu de caz încheiat concluziile fiind următoarele:
Moarte vie a literaturii – la Multe Utilizari de Internet Explorer!
Deja clasica întrebare „Mai Utilizezi Internet Explorer?” este singurul răspuns pe care îl mai merită micile figuri moraliste preocupate cu impunerea morţii vii a literaturii. Îi ştiţi. Numele lor este acoperit de clişee şi etichete cu pretenţii valorizante:
Sunt cei care vor duce gravi degetul la gură de câte ori sunt întrebaţi „de ce vă faceţi armata de morţi”?
Sunt cei care vor vorbi la infinit despre orice altceva decât îi întrebi.
Sunt cei care se auto-definesc drept responsabili cu figurile şi limbile apăsat naţionale şi care nu au văzut decât ordinea ghilimele, semnul întrebării mai sus.
Sunt cei care vă vor vorbi mai ales despre morţi, ca în filmele cu armatele secrete, numai pentru că morţii nu îi pot contrazice.
Sunt cei care se prefac atenţi şi, vorbesc exact pe lângă orice subiect despre propriile lor „principii” gata să garanteze că sunt principiile morţilor pe care îi reprezintă.
Sunt cei care invocă valoarea de dincolo de orice prezenţă.
Sunt cei care pretind că ştiu mai bine decât tine ce ai vrut să spui tu.
Tocmai pentru a nu mai pierde timpul cu falsele dezvăluiri şi vânători de vrăjitoare pe care le pretind aceste persoane în calitate de morţi vii ale literaturii o să iau o pauză de la jocurile lor inepte. Numele lor este gândire securistă şi mai au încă mai Mult, Mult, foarte Mult de Utilizat Internet Explorer. Din păcate nu mai este vorba despre browserul meu aici.
Ceea ce, din moment ce ai ajuns la capatul acestei urări, oferi împreună cu mine.