(Am regasit pe blogul carminix.ro o variantă pe care mi/o aminteam foarte aproximativ. Nu mă captivase niciodată Rilke așa cum s/a întâmplat în traducerea lui Dinu Pillat publicată abia în 1993 )

Dumnezeu vorbește fiecăruia numai înainte de a-l face,

atunci se duce cu el tăcând afară din noapte.

Dar cuvintele, înainte ca fiecare să înceapă,

aceste noroase cuvinte sunt:

Trimis afară de simțurile tale,

du-te până la marginea dorului tău;

dă-Mi vestmânt.

În dosul lucrurilor să crești ca un foc,

ca umbrele lor, întinse,

să Mă acopere mereu întreg.

Lasă să ți se întâmple orice: frumusețe și spaimă.

Trebuie numai să mergi: nici un sentiment nu este cel mai depărtat.

Nu te lăsa despărțit de Mine.

Aproape este țara

pe care ei o numesc viața.

Ai s-o recunoști

după gravitatea ei.

Dă-Mi mâna.