Multe dintre expresiile pe care le foloseşte oricine în comunicarea de zi cu zi au fost inventate de clasici ai literaturii. Liste întregi de combinaţii de cuvinte cât se poate de obişnuite astăzi îşi au originea în textele lui Shakespeare, iar în română, se vor fi găsind în premieră vorbe cu care ne-am obişnuit pe la Eminescu sau Alecsandri. Dar cum în această postare ar fi peste posibilităţile noastre să urmărim dacă “regina nopţii” (“Melancolie”), “ard de viu” (“Odă”), “mori liniștit” (“Odă”) sau “Ideal pierdut” (din “Venere şi Madonă”) ori “suflete curate” (din “De crezi în poezie” al lui Alecsandri) mai apar şi în alte locuri înainte de a fi folosite în textele clasice o să mergem invers. De la tot ce e mai banal şi mai comun azi spre texte clasice. Şi ce e mai supus prejudecăţii de lipsă de valoare azi decât textul muzicii numite în mod curent „manea”.

Fără nicio intenţie de reformulare a criteriilor valorice, povestea de mai jos are doar rolul de a identifica unele corespondenţe între versurile manelelor, pe care „intelectualu’” fin s-a obişnuit să le dispreţuiască şi tot ce are mai cult limba română: poezia clasică.

Distanţări şi apropieri

Mai întâi trebuie spus că aproape în fiecare caz în care vor fi identificate motive comune, vom putea să vedem o diferenţă interesantă în ceea ce priveşte intensitatea. Atunci când în poezia clasică motivul era tratat cu fineţe şi lentoare, versurile manelelor măresc viteza descrierii unei scene. Coşbuc în „Nunta Zamfirei” accentuează pe ultima silabă dintre cele 8 ale fiecărui vers: „Trei pași la stânga linișor/ Și alți trei pași la dreapta lor;/ Se prind de mâini și se desprind,/ S-adună cerc și iar se-ntind,/ Și bat pământul tropotind/ În tact ușor.”. Versurile cântate de  Nek şi Nicola Guţă („E jale cu gagicile”) alternează versuri de 9, 7 şi 6 silabe cu şi 8 silabe (de 3 ori în cele 8 versuri pe care le citez aici din refren): „bate, bate, bate tobele/ se rup gagicuţele/ bate, bate, bate toba tare/ au dat drumu la motoare// ce facem cum facem/ la noapte un chef sa tragem/ unde, unde mergem/ gagicute sa ne-alegem”. Merită remarcată şi preferinţa pentru versuri încheiate în silabe neaccentuate (feminine) în cazul manelei contemporane. Acest lucru este determinat şi de nevoia de a lungi melodic finalul de vers. Citește în continuare Câteva manele sau despre clasicismul de consum (I) →