Un interviu cu Ghenadie Popescu inaintea expozitiei din aceasta saptamana

Ca o prefata a expozitiei sale care se deschide joi, 26 aprilie la Galeria Zorzini, pun aici un interviu Ghenadie Popescu. Polenta Strike este prima sa expozitie personala in Bucuresti. „Printre formele de expresie ale artistului se numără performance-ul, pictura, obiectul, instalaţia video. Expoziţia Polenta Strike este compusă dintr-o serie de obiecte cotidiene experimentale din mămăligă, pe care Ghenadie Popescu le foloseşte în vederea problematizării unor chestiuni de interes naţional şi, pe care le utilizează în scopul de a pune în discuţie subiecte de ordin poltiic şi social referitoare la realităţile de zi cu zi.” spune Adina Zorzini.

Ghenadie Popescu este unul dintre cei mai surprinzători artişti plastici pe care i-ai putea întâlni vreodată.  Se auto descrie drept „un artist de 63-65 kilograme care încă nu are răspunsuri  la toate întrebările”. A urmat cursurile Universităţii de artă fără să se înscrie la facultate, a lăsat munca la câmp pentru a face artă şi nimic din ce face el nu seamănă cu ceea ce v-aţi aştepta. Ghenadie Popescu este artistul care a propus mămăliga şi rafia ca material de expresie artistică şi a parcurs pe jos cu arta lui drumurile de la Chişinău până la Iaşi şi din nordul până în sudul Moldovei. În atelierul său, unde poţi să vezi costumul sau din rafie, jugul din blugi şi jugul cu două tastaturi, mi-a spus „stai, să îţi arăt soarele”. Şi a scos un colţ de grilaj semicircular cu raze metalice acoperit cu galbenul mălaiului fiert în mămăligă. „Uite, erau gratii şi le-am mămăligit. Acum au devenit un soare”.

Cum ai ajuns să faci artă?

În 1998 am lăsat câmpul de la ţară, 6 ani de muncă la colhoz şi am venit în Chişinău. Eu eram aici cu o şcoală pentru şomeri care încercau să înveţe o meserie, dar m-am dus la Facultatea de artă. Nu m-am înscris niciodată oficial dar am fost la toate cursurile,impreuna cu colegii de facultate timp de 5 ani.

Şi nu ai vrut niciun moment să renunţi?

La câte o beţie mai sărea câte un coleg şi zicea „hai să mergem la decan să te înscrie”. Dar nu am mers. Ce ar fi însemnat pentru mine o diplomă?! Îmi dau seama căera important să ai o adeverinţă, o specializare dar nu asta vroiam eu.

Ai făcut lucrări din mămăligă, ai mers cu ele pe jos prin ţară. S-a întâmplat vreodată să ai parte de reacţii negative?

În 2008 am început să folosesc mămăliga. Un an nu am făcut lucrări decât aşa şi am vrut să o propun ca obiect de patrimoniu. De fapt forma ei, poţi să o regăseşti în multe lucruri din jur. Orice are o parte rotunjită poate să fie stilizat într-o mămăligă. Mie îmi place limbajul primitiv care trezeşte copilul din tine. Cei care văd lucrările mele reacţionează de obicei surprinşi. Dar s-a întâmplat, când am fost cu mămăliga pe jos până la Iaşi să îmi spună cineva că din cauza noastră nu merg treburile în ţara asta. Citește în continuare Un interviu cu Ghenadie Popescu inaintea expozitiei din aceasta saptamana

Debutul în poezie. II. Concursuri care v-au format

Acum câteva luni vă invitam la o discuţie despre concursurile de poezie adresate debutanţilor. Ceea ce s-a schimbat în ultimii ani este tocmai importanţa pe care aceste competiţii au căpătat-o pentru unii dintre cei mai tineri poeţi. Dacă la sfârşitul anilor 90 şi în primii ani de după 2000 aceste concursuri erau prilej de glume şi de farse din partea celor care au debutat atunci, între timp, au început să apară poeţi pentru care premiile câştigate înaintea publicării în volum au confirmat faptul că se află pe o cale potrivită în ceea ce priveşte scrisul.

Am invitat o parte dintre câştigătorii ultimilor ani să răspundă la câteva întrebări legate de schimbările pe care le-au adus aceste concursuri pentru ei. Între timp, o parte dintre aceşti poeţi au şi debutat cu volume personale, dar asupra acestui aspect.

Astăzi www.poetic.ro oferă a doua parte a raspunsurilor date de cei mai tineri poeţi asupra tipurilor de concursuri la care au participat.

(prima parte a anchetei poate fi citită accesând această legătură)

2. – Ce concurs de poezie ai simţit că te-a marcat în mod esenţial? şi în ce fel.

De la pasiune la munca efectivă- Alexandra Emilia Bucur (Bucureşti- Premiul al III-lea “Nora Iuga”2011)

2. Dintre cele care m-au marcat, este în mod cert primul la care am participat, Costache Conachi (Tecuci, 2007). Pentru că mi-a deschis drumul spre poezie făcând trecerea de la pasiune la munca efectivă, de la tatonarea terenului cuvintelor la ideea de ambiţie şi evoluţie. A marcat astfel un început şi mi-a arătat o uşă dându-mi posibilitatea să aleg dacă o deschid sau rămân în faţa ei. Am avut marea şansă, încă de la primul concurs, să fie în juriu un mare scriitor, Cezar Ivănescu. Ca dupa fiecare început, urmează o continuare. Aici pot puncta concursurile care mi-au marcat evoluţia scrisului, cele la care am “asudat” încercând să am un grupaj cât mai bun de poeme, iar după câteva încercări şi forţarea propriei ambiţii, am urcat pe locul 1 sau marele premiu.

În general, toate concursurile sunt un punct esenţial pentru evoluţia scrisului, marchează trecerea de la o treaptă la alta şi poate, de la o etapă a scrisului la alta. Sunt ca un ac care îţi indică, precum cel de busola, poziţia scrisului, îţi oferă un punct de reper şi de conştientizare. Esenţa lor stă în acea surpriză, acel necunoscut care apare atunci când te aştepţi mai puţin sau când nu te aştepti, de fapt, deloc. Un moment plin de mister pentru mine a fost mereu aşteptarea telefonului care anunţa “nominalizarea”. Cu siguranţă „misterul’ acelor clipe te marchează pentru că delimitează distanţa dintre miraj şi necunoscut.

Citește în continuare Debutul în poezie. II. Concursuri care v-au format

"Ficţiuni mici de România" la Green Hours

Marţi 8 si Miercuri 9 mai, de la ora 20.00 Teatrul LUNI de la Green Hours şi  Compagnie 28 prezintă „Ficţiuni mici de România”. Spectacolul de Eugen Jebeleanu este o adaptare liberă după  Régis Jauffret.
Din distribuţie fac parte Conrad Mericoffer ( Premiul UNITER pentru Debut, 2011), Camelia Pintilie, Alexandra Apetrei, Bogdan Nechifor, Vlad Mihu, Ştefan Huluba şi Vlad Spilca. Scenografia îi aparţine lui Cosmin Florea iar asistent regie este Yann Verburgh.
„Eu este toata lumea şi fiecare.” scrie Régis Jauffret (n.1955). Spectacolul “Ficţiuni mici de România” abordează teme încă tabu precum sexualitatea, relaţiile de cuplu ostile sau stranii, paternitatea şi maternitatea privite cu răceală, fără clişee sau greutatea de a accepta îmbătrânirea… La originea acestui spectacol se află volumul „Microficţiuni” al lui Régis Jauffret, distins cu premiul France Culture/Telerama şi premiul pentru umor negru Xavier Forneret.
“În acest climat actual de criză generală, înecaţi în obsesia sfârşitului lumii, umorul, absurdul şi aciditatea personajelor din “Ficţiuni mici de România” descriu exact societatea noastră bolnavă şi mâncată de ego. O societate care a încetat să creadă şi care acordă mai multă importanţă noilor gadgeturi tehnologice şi preţioaselor bijuterii electronice decât unei fiinţe umane.  Întrebarea mea este: unde e locul inocenţei şi al visării? Oamenii surprinşi în acest spectacol reprezintă inocenţa noastră, puritatea noastră, adevărul nostru; reprezintă copilul pe care îl purtăm cu toţii în interiorul nostru, pe care însă îl ţinem prizonier, refuzându-i toate posibilităţile de a se exprima . De acestă dată  el devine liber, conştient, asumat.” Eugen Jebeleanu.
Compania de teatru 28 este o colaborare româno-franceză. Obiectivul principal al Companiei 28 este de a-şi construi  un drum între cele două culturi, prin intermediul dramaturgiei, actoriei, regiei, coregrafiei, scenografiei etc. Compania 28 îşi începe activitatea în anul 2010 şi cu sprijinul Institutului Cultural Român din Paris produce spectacolele: “Sacha, Guillaume et moi” de Eugen Jebeleanu, Yann Verburgh si Aure Rodenbour ( La Manufacture des Abbesses, Paris), “CANIN FéLIN sau Omul Pubela” dupa Matei Visniec, spectacol de teatru non-verbal ( Théâtre du Palais de Béhague, Paris; Godot Café Teatru- Bucureşti şi invitat al Festivalului de la Avignon-2012 la Théâtre du Bourg Neuf), “Poimâine. Alaltăieri” de Gianina Cărbunariu, spectacol lectură în cadrul Festivalului “ Nouvelle vague du théâtre  roumain “ organizat de ICR Paris, Maison d´Europe et d´Orient, Paris), “Isadora- expoziţie teatrală”,un concept de Yann Verburgh (Théâtre du Palais de Béhague, Paris; invitat în luna mai 2012 la Muzeul de Artă din Timişoara şi la Noaptea Muzeelor în Paris).
Licenţiat in actorie , promoţia 2010, UNATC “ I.L Caragiale” Bucureşti (clasa prof. Ion Cojar), Eugen Jebeleanu a debutat la Teatrul Mihai Eminescu din Timişoara, la vârsta de 15 ani, unde a lucrat cu regizori ca: Ada Lupu, Alexander Hausvater, Radu Apostol . În anul 2009 a jucat pe scena Teatrului Odeon din Paris, în spectacolul “Boala familiei M” de Fausto Paravidino, în regia lui Radu Afrim. În acelaşi an joacă şi semnează coregrafia în spectacolul “Omul pernă” de Martin McDonaugh, regia Radu Afrim (spectacol nominalizat la Premiile UNITER ).În 2007, joacă rolul principal în producţia MediaPro Pictures, “Cu un pas înainte”.
A urmat cursurile Conservatorului Superior de Artă Dramatică Paris şi a fondat în 2010, alături de actorul francez, Yann Verburgh, Compania de teatru 28, unde deţine „rolurile” de actor, regizor şi director artistic.

Marţi 8 si Miercuri 9 mai, de la ora 20.00 Teatrul LUNI de la Green Hours şi  Compagnie 28 prezintă „Ficţiuni mici de România”. Potrivit unui comunicat de presă, spectacolul regizat de Eugen Jebeleanu este o adaptare liberă după  Régis Jauffret.

Din distribuţie fac parte Conrad Mericoffer ( Premiul UNITER pentru Debut, 2011), Camelia Pintilie, Alexandra Apetrei, Bogdan Nechifor, Vlad Mihu, Ştefan Huluba şi Vlad Spilca. Scenografia îi aparţine lui Cosmin Florea iar asistent regie este Yann Verburgh.

Citește în continuare "Ficţiuni mici de România" la Green Hours

Cinci scurtmetraje de la Festivalul de la Tampere la ICR Bucuresti

Seara de film de la Institutul Cultural Roman (Aleea Alexandru 38) prezinta joi, 26 aprilie 2012, de la ora 18.00, cinci filme studentesti, productii UNATC 2011, selectate si prezentate in cadrul celei de a XLII-a editii a Festivalului de film de la Tampere (Finlanda, 7-11 martie 2012): Titan, regia Raya Al SoulimanStremt ’89, regiaDragos Dulea si Anda PuscasSalon 206B, regia Ana FloreaWedding Duet, regia Goran Mihailov si O mie de lucruri in comun, regia Sarra Tsorakidis. Alaturi de regizori, la eveniment va fi prezent criticul de film Andrei Rus.

Accesul publicului este liber, in limita locurilor disponibile.