Arhive zilnice: 1 mai 2012

carte

Despre poetic la emisiunea "Scriitori la microfon" realizata de Georgeta Draghici la Radio Romania Cultural

Un comentariu

Despre „poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti” la emisiunea „Scriitori la microfon”, realizată de Georgeta Drăghici şi difuzată de Radio România Cultural în 17 martie 2012, de la ora 15.45. (discuţia a continuat în ediţiile emisiunii din 24 şi 31 martie).

Partea I

duminică

e personal ce ne gândim

să facem în loc să ne

hotărâm să numim totul

într-un fel care poate fi

recunoscut de ceva obiectiv

ca radio cultural sau

jurnalul intim al stelelor

şi când se întunecă putem

să ne întoarcem

h#24

şi fiecare dintre cei

pe care îi întâlnim suntem

doar variante ale noastre

mai bine sau mai puţin

bine

cum am reuşit fiecare

dintre noi

unii mai frumos purtându-ne cu noi

alţii mai duri cu noi dar nici

un pic mai puţin cu noi

şi nu unul, nici doar doi

toţi acei voi pe care îi privim

în oglindă

Georgeta Drăghici: Bun găsit la „Scriitori la microfon” ne aflăm într-o formulă inedită: avem invitaţi doi poeţi. Este vorba despre Monica Pillat şi Răzvan Ţupa pe care l-aţi ascultat citind două poeme din cel mai recent volum al său „poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti” apărut la Casa de Editură Max Blecher în 2011.

De ce ne-am întâlnit în această formulă? Pentru că există între poeţi, care, iată, aparţin unor generaţii diferite,  şi unor poetici destul de diferite (o să mă contraziceţi dacă n-am dreptate) există, totuşi, afinităţi şi porţi deschise către înţelegerea poeziei celuilalt. Şi o discuţie despre un volum nou apărut, cel al lui Răzvan Ţupa, despre poezie, despre poeticitate între doi poeţi din generaţii diferite, cred că este foarte potrivită şi incitantă, de ce nu?! Doamnă Monica Pillat, de ce şi cum v-aţi apropiat de poezia lui Răzvan Ţupa?

Monica Pillat: Pe Răzvan îl ştiu mai demult, când participa la cenaclul Prospero şi, încă de atunci, mi-am putut da seama de talentul lui, de mesajul singular pe care, încă de atunci îl avea de comunicat unui public în devenire, aş spune, pentru că întotdeauna, când scrii ai în minte un public ideal, dar există şi un public real. Tensiunea între publicul pe care ţi-l imaginezi şi publicul care te ascultă de fapt e o tensiune bună, aş spune. După aceea l-am urmărit în volumele pe care le-a publicat în „fetiş”, „corpuri româneşti”. Chiar aş vrea, dacă se poate, să discut, împreună cu Răzvan, noţiunea de „corpuri româneşti”, care a fost interpretată de critici în fel şi chip.

r.ţ.:  Pentru mine e un moment care încheie un ciclu. Primul cenaclu la care am fost vreodată este cenaclul Prospero şi acolo am avut multe experienţe legate de felul în care poţi să comunici cu un public. Acolo a fost prima dată când am participat la o emisiune de televiziune, a fost prima dată când, mergând în ţară la Tismana, la un moment dat, cineva mi-a spus că m-a văzut citind la cenaclul Prospero. A trecut ceva timp de atunci. Cred că de intervalul ăsta am avut nevoie ca să înţeleg cât de cât ce e cu poezia.

Cu şi fără corpuri româneşti

G.D.:  Înseamnă că următorul volum nu va mai conţine şi sintagma „corpuri româneşti”?

r.ţ.:  Nu ştiu dacă o să o conţină sau nu. Eu aş vrea să o conţină, dar nu ştii niciodată… dacă nu am reuşit nici acum să spun destul de clar ce este cu „corpurile româneşti” în poezie, o să mai scriu, probabil cu acelaşi titlu. Dar pentru mine problema cu sintagma respectivă este că, la încheierea ciclului despre care vorbim, am reuşit să experimentez cam toate tipurile de poetică funcţionale în momentul ăsta în diferite colţuri ale lumii. S-ar putea ca asta să nu fie tot, totuşi. M-am bucurat zilele trecute citind nişte lucruri despre Ezra Pound, care spunea la 30 de ani că atunci a terminat el de văzut ce se întâmplă cu poezia contemporană lui în toate colţurile lumii. Pentru mine a durat cu şase ani mai mult… şi poate că nu am terminat.

M.P.: Oare aceste „corpuri româneşti” despre care s-a scris în fel şi chip nu sunt cumva cuvintele, cuvintele limbii noastre pe care tu încerci să le exersezi în diverse registre poetice şi aceste corpuri, până la urmă, sunt fie înşelătoare, fie îţi aduc o satisfacţie de moment că ai reuşit să cuprinzi într-un corp verbal un sentiment sau un lucru inefabil.
Citește în continuare Despre poetic la emisiunea "Scriitori la microfon" realizata de Georgeta Draghici la Radio Romania Cultural →

util

Debutul în poezie. III. Alegerea concursurilor

Lasă un comentariu

A treia întrebare pe care am adresat-o poeţilor a căror formare a inclus în ultimii ani participarea la diferite concursuri naţionale sau locale a încercat să surprindă criteriile prin care sunt alese competiţiile literare.

Aici Partea I

Aici Partea aIIa

3. -Cum ţi-ai ales concursurile la care ai participat?

Nevoia de seriozitate Alexandra Emilia Bucur (Bucureşti- Premiul al III-lea “Nora Iuga”2011)

3. Adevarul e că atunci când participi la o paletă largă de concursuri, viziunea asupra conceptului de concurs literar se lărgeşte vizibil. Concursurile mi le-am ales în primul rând după gradul de seriozitate pe care mi-l inspirau, după numarul ediţiilor, deci un rol important l-au jucat tradiţia şi notorietatea lor, după pesonalităţile prezente în cadrul juriilor, numele organizatorilor/ instituţiilor organizatoare, după numele celor care au câştigat ediţiile anterioare şi, nu în ultimul rând, buna dispoziţie cu care îmi povesteau foşti participanţi despre respectivul concurs.

„Un fel de mini-generaţie a concursurilor” George Chiriac ( Oneşti, judeţul Bacău -Premiul I la concursul „Nicolae Labis” 2010)

3. Vrei clişee? Să zic că am tras un ochi şi pe juriu? M-a interesat şi juriul. Partea materială era cea importantă. Eu am renunţat să mai particip la concursuri, făceam un traseism oribil. Partea frumoasa era că eu câştigam cam tot ce se putea şi nu mă duceam niciodată să ridic premiul. Primeam banii prin poşta şi astfel se năştea o întrebare: cine naiba e George Chiriac?   Mi-a plăcut mult să ma joc aşa. Eram atunci un fel de mini-generaţie a concursurilor (pe care Federeac o numea generaţia miserupistă, mie nu îmi place denumirea): George Chiriac, Adrian Diniş, Aida Hancer,Vlad Sibechi, Miruna Voican, George Serediuc, Evelina Crăcană, Despina Popovici, Ada Aitonean, fetele de la Suceava. Ce să facem, îi lăsăm acum pe ăştia mai tineri, noi am îmbătrânit.

„Cu prietenii comediile locale erau mai suportabile.” Adrian Diniş (Premiul revistei Cronica la Concursul „Ioanid Romanescu” 2010)

3. Iniţial, primele concursuri la care am participat, am ţinut cu dinadinsul să fie importante: un juriu bun era criteriul cel mai important şi laureaţii să fie şi ei din tagma poeţilor care au scris ceva care să conteze cât de cât. Apoi, n-am să fiu ipocrit să spun că n-a fost aşa, am văzut că-mi priesc tare bine şi banii câştigaţi din ele şi am făcut şi compromisul de a trimite la concursuri pe care nu dădeam poate doi bani – ba chiar le ziceam şi celorlalţi să trimită şi ei ca să nu fiu singur (spunându-le că e un concurs slab totuşi), căci e groaznic să stai la un concurs cu discursuri plicticoase fără prieteni. Însă, cu prietenii comediile locale erau mai suportabile. Cu toate astea, eram foarte trist indiferent de concurs când vedeam un poet slab premiat. Inclusiv, Mihai Eminescu – Opera prima (în jurul căruia e poate cea mai mare luptă şi e aşa aureolat premiul ăsta şi iscă multe animozităţi) îmi mai dă starea asta. Desigur, anul acesta Andrei Dosa a arătat că poezia bună îşi face până la urmă auzită vocea autentică.

„Concursurile mai populare” Andreea Ghica, din Târgovişte (Premiul I la concursul „George Ţărnea” 2010)

3. Marturisesc că am participat la concursurile mai populare, care s-au organizat în fiecare an şi unde s-au înscris un număr mare de participanti. Totodata, am mai urmarit, ce-i drept, şi membrii juriului, dar nu m-am axat doar pe acest lucru.

„Aprecieri făcute de alţi participanţi” Ana-Maria Lupaşcu (Suceava- Premiul I la Concursul „Iulia Hasdeu” 2010)

3. De obicei caut pe Internet regulamentele pentru concursurile de poezie. Găsesc aprecieri făcute de alţi participanţi pe bloguri (cum este cel al lui Adrian Diniş, de exemplu) unde fiecărui concurs îi sunt acordate steluţe pentru criteriile care contează(organizatori, juriu, câştigători).

Cred că şi titlul concursului are oarecum relevanţă(nu m-ar interesa un concurs care s-ar chema, de pildă, “Steaua visătoare” ,voind astfel să epateze cu orice chip).

„Pe auzite” Cătălina Matei (Bucureşti- Menţiune, Concursul Internaţional „Marin Sorescu”, 2006; Diploma atelierului de creaţie „Poezie în Viaţă”, 2007; Marele Premiu „Nora Iuga” – concursul literar „Nora Iuga, secţiunea poezie, 2011; Menţiune specială – Concursul Naţional De Literatură / Poezie „Reţeaua literară”, 2011).

3. După cum am spus, primele concursuri („Mihai Eminescu”, „Marin Sorescu”) au fost alese pentru mine de către profesorii de română.  După, era pe auzite. Te uitai la numele celor care făceau parte din juriu şi îţi dădeai seama dacă era concurs serios sau nu. În plus, după concursurile din liceu, afli de nişte persoane cu scrisu-n mână, care te conduc, îti spun: „Uite, nu vrei să participi?”. Şi pofta să faci parte sau măcar să te apropii de lumea celor care scriu atât de fain, te face să te uiţi la drumul pe care l-au parcurs: de exemplu, la ce concursuri au participat; şi încerci să imiţi traiectoria.

Internet- Ioana Miron (Botoşani- Premiul „Revista Română” de la Iaşi şi Premiul revistei „Spaţii culturale” din Râmnicu Vâlcea la Festivalul National de Poezie „Nicolae Labis” 2009)

3. De pe internet, la recomandarea prietenilor iubitori de literatură, ca experiment literar…

„Momente” Mihai Ionut Ologu (Vulcan – Hunedoara Premul revistei “Timpul” Iaşi Premiul II la “Nicolae Labiş“ 2011).

3. Nu am structurat prea bine activitatea asta, adevăru-i că multe concursuri de la care aveam mari aşteptări s-au spart  în faţa mea, adică s-au decis pur şi simplu că e gata. Cel mai mult am regretat „proversul”, dar au fost şi altele. Uneori am ratat şi concursuri din comoditate, cum a fost naum doi ani la rând, fincă implica fie să mă recomand pe undeva fie să mă zbat prin liceu şi inspectorate. prima ediţie o regret cumva, totuşi. mai mult regret că n-am ajuns la Tîrgovişte, mai ales că citisem şi c.v.bănescu şi era important, dar sunt momente când nu mai vrei şi gata. Le-am ales după momente cel mai mult, mai rar criterii, şi atunci exclusiv recomandările lui adi diniş sau insistenţele altor prieteni care urmau să participe.

Exerciţiu şi stil Ramona Ţăruş (Botoşani- Premiul revistei Symposion la concursul „Ioanid Romanescu” 2010).

3. Nu le-am ales neaparăt după un anumit criteriu, pur şi simplu aflam de ele ori din mass-media ori de pe internet şi participam pentru că „exersandu-mi” scrisul în concursuri mă apropiam tot mai mult de stilul pe care îl am azi şi la care încă lucrez.