G.Liiceanu si H.R.Patapievici sunt protagonistii uneia dintre putinele emisiuni romanesti de televiziune care au avut legatura cu poezia in cel mai concret sens. Cei doi reusesc sa aduca in discutie resorturile pe care le declanseaza poezia cu care nu esti obisnuit. Mai mult, oricata poveste se intampla in jurul poeziei aici, se pot distinge teme grele ale zilei: ceea ce nu ne-a invatat scoala despre poezie, ceea ce nu ne asteptam sa faca poezia, popularitatea si discretia poeziei. Spre deosebire de eternele tamaieri ale „marelui” si „genialului”, a „esentialului” si „fundamentalului”, discutia de fata scapa si cate ceva despre concretetea poeziei.
Pe la min 32 se intampla chiar o lectura revelatorie a unui poem de Mircea Ivanescu. Cu simpla retinere ca poezia lui Ivanescu Mircea da pe afara de instrumente clasice (eufonie, uneori si metrica), ca doar nu o fi rima din „Zdreanta” toata instrumentatia de acest fel.
vorbim despre poemul lui m.i.
asurzitoare iscare
spaima- există vorbe care să spună cum este,
cu adevărat, spaima? ce simţi, de pildă, când treci
colţul – şi o întâlneşti deodată cu ceaţă multă în păr,
şi mâna, strângându-i lui braţul? şi este, deodată,
ea – şi trece pe lângă tine, de abia aplecându-şi
capul- şi în jurul tău noaptea e dintr-odată înaltă
şi urlă- şi-ţi vine să-ţi scuturi capul, cu mâinile zvâcnite
peste urechi, şi să fugi- cât mai departe. (de fapt,
mergi la fel de încet. ca şi cum nu ar fi
nimic adevărat. ei au trecut. strada nu mai are importanţă,
deşi este strada ei.) nu mai există
continuarea clipei acesteia.- a fost.- a trecut-
ea, brusc, înspăimântător de străină, ţinându-l
de braţ, alături de el, scuturându-se
de ţipătul din tine- nici nu l-a auzit- când ai văzut-o trecând.
şi ceaţă, pe o stradă murdară-
cum poate fi gasit in volumul de la Humanitas.