Polemici elementare la Radio România Cultural (mai 2012) cu Georgeta Drăghici
Bun găsit la „polemici elementare” vă spune Georgeta Drăghici. Între critici şi autorii de literatură propriu-zisă, relaţia a fost dintotdeauna tensionată… cu excepţiile de rigoare. Scriitorul are impresia (de multe ori e şi adevărat) că e neînţeles de critica literară. Criticii cred şi ei că autorii se auto-iluzionează în privinţa valorii proprii şi asta e, adesea, adevărat. Realitatea e mai complicată, fiincă, uneori, rigiditatea, obtuzitatea şi lipsa unei sensibilităţi autentice faţă de literatură şi de mişcările ei permanente îi fac pe unii critici să nu înţeleagă ce se petrece în literatură, iar confuzia lor se răsfrânge asupra receptorilor. Iar scriitorii resping vehement orice manifestare critică, preferând, evident, cine nu îşi doreşte, numai elogiile. O privire echilibrată e greu de găsit.
Literatură şi polemici
G.D. Îi spun bun găsit astăzi la „polemici elementare” lui Răzvan Ţupa.
Bine v-am găsit.
G.D. Vorbeam, când ne-am întâlnit la „Scriitori la Microfon” împreună cu Monica Pillat şi discutam despre un volum al tău de poezie, despre viziunea pe care tu o ai asupra poeziei, care ar putea să stârnească polemici. Una ar putea să fie cu critica literară, cu Daniel Cristea-Enache, care are despre poeticitate o viziune opusă viziunii tale.
Pentru mine nu este o problemă să aibă cineva o poziţie opusă mie, mai ales că vorbim despre un critic literar, iar poziţia mea este una a unui om care scrie poezie. Aproape că este un clişeu să fie nemulţumiţi poeţii de criticii literari, dar, în cazul meu nu este vorba despre asta. Pe mine mă interesează mai puţin cine vorbeşte despre un volum şi mai mult ce spune. Ce vom discuta nu are nicio legătură cu ceva scris despre volumul meu „poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti”. Mă gândesc numai la nişte perspective asupra poeziei care, din punctul meu de vedere, sunt cât se poate de opuse. Pe de o parte, vorbesc despre poezie ca artă a creativităţii şi, pe de altă parte, de perspectiva necesară (dar care, din punctul meu de vedere, s-a îndepărtat de ce era nevoie să facă), construirea unor idoli literari (să spunem), fie că ei fac parte din generaţia ‘80,’70 sau ’60, rămâne impresia că, de multe ori, expediem poezia şi, chiar, literatura. Putem să vorbim mai târziu despre diferenţele pe care le văd între poezie şi literatură.
G.D. Da, să reţinem ideea.
Vorbem despre felul în care se creează idoli în domeniile astea, un lucru care, poate, este necesar, pentru că oamenii au nevoie de modele şi este bine să le avem. Dar, atunci când uităm că modelul nu este omul respectiv, ci ceea ce el a scris, riscăm să trecem foarte uşor în poziţia opusă: distrugerea modelului. Şi acesta este felul în care în ultimii 20-30 de ani s-au tot construit generaţii exemplare de poeţi, ’60, ’80, ’90, numai pentru ca, pe urmă, să fie contestate vehement de următoarea generaţie.