CDPL FEST – Festival de literatura in Club A

Club A și Casa de pariuri literare organizează a treia editie a CDPL FEST, festival ce continuă ideea Târgului Alternativ de Carte, “un spaţiu distinct, cu evenimente inedite şi originale în mediul editorial românesc (cinema literar şi standuri de autor)” dupa cum este descris de organizatori.
CDPL FEST 3 este programat vineri, 14 septembrie, cu urmatorii invitati: Elena Vlădăreanu, Nicolae Prelipceanu, Constantin Acosmei, Dan Mihuț, care au promis lecturi și standuri de autor. Un stand special ii este dedicat lui Daniel D. Marin, un altul revistei Observator cultural și unul editurii invitate a ediției, Herg Benet.
“CDPL încurajează și respectă partenerii editoriali, din această ediție a FEST-ului” se arata in anuntul oficial al evenimentului astfel ca organizatorii aniverseaza edituri concurente în spiritul fair-play-ului și al conturării unei piețe competitive. În septembrie 2012, Herg Benet va împini 2 ani de existență, pe 15 septembrie urmând să-și deschidă și prima librărie. Programul Herg Benet va include la CDPL FEST:
Citește în continuare CDPL FEST – Festival de literatura in Club A

Poezie si proza pe doua voci in Dianei 4

Joi, de la 19:30, la centrul cultural diun strada Dianei 4, sunteti asteptati la o seara in care proza scurtă (&jurnal) este adusa de Andrei Ruse, iar poezia de Ioan Es. Pop.

Andrei Ruse tocmai a lansat la Polirom a treia editie a romanului “Soni” si se pregateste astfel sa plece la bursa germana care il va lua din Bucuresti pentru cateva luni. Pe Ioan Es Pop poate l-ati mai ascultat, poate nu, dar poezia lui este responsabila pentru o parte dintre amintirile cele mai vii ale literaturii romane din ultimul sfert de secol.

Prezintă, moderează, când şi dacă e cazul: Sorin DespoT.

Fumatul obligatoriu.

din emisiunea “polemici elementare” de la Radio România Cultural o dezbatere despre instrumentele dedicate poeziei de critica literară (partea a II-a)

Pentru partea I a discutiei link aici

G.D. Şi aici ajungem la conceptul de valoare.
D.C-E. Ajungem la un inevitabil elitism şi al literaturii, al artei, şi al celor care sunt chemaţi prin oficiul pe care îl fac să se pronunţe în problema acestor departajări valorice între ceea ce este realmente important şi ceea ce nu este important decât sub aspect cantitativ. Din 2000 de cărţi care apar anual în România, nu o să-mi spui, Răzvan, că le citeşti pe toate, pentru că există limite obiective.
r.ţ. Fiecare are un proces de selecţie.
D.C-E. Dar oricât de bun ar fi acest proces de selecţie, ea nu poate acoperi întregul produs cultural. Am impresia că, de la un an la altul, există această progresie demenţială, de la un an la altul, apar şi mai multe volume, apar şi mai mulţi autori, şi mai multe ediţii. Criticii, cronicarii actualităţii care trebuie să ne dăm cu părerea despre aceste cărţi nu ne înmulţim în aceeaşi progresie.
r.ţ. Atunci, dacă nu se pot citi aceste cărţi, cum putem să avem exprimări de genul „Cartea anului este…”? Sunt şi premiile, dar sunt momente în care criticii participă la anchete şi nu ştiu dacă e, neapărat, vina criticilor, este abordarea jurnalistică, ziarele au nevoie de tipul ăsta de propoziţie.
D.C-E. „Romanul anului”, „cartea de poezie a anului”, „Cartea anului”… cred că trebuie să ne asumăm aceste jocuri, care au limitele lor. Asta nu înseamnă că ceea ce spun eu că înseamnă „Cartea anului”, automat, toţi echipierii din câmpul cultural trebuie să fie de acord cu acest verdict al meu. Pe de altă parte, Răzvan, cred că aici vei fi de acord cu mine, sunt prea multe false verdicte şi false judecăţi de valoare. Prea multă blândeţe, cumsecădenie şi vorbe goale în discursul unor evaluatori de azi. La emisiunea asta vreau să dau numai exemple pozitive, nominale. Exemplele negative nu le nominalizez. Sunt critici de poezie cărora le place tot ce apare. Absolut tot e foarte bun, mai puţin Nichita Stănescu şi Marin Sorescu. Orice apare este receptat imediat ca important, interesant, remarcabil, această abordare pauşală face foarte mult rău, tocmai celor care, ca şi tine, nu spun că şi reuşeşti să faci acea breşă în discurs de ruptură, să vii cu o viziune personală omologată. Face rău exact celor care vor să rişte şi să introducă nişte rupturi în acest câmp şi care riscă pe cont propriu pentru a veni cu o formulă de poezie care să fie numai a lor.
r.ţ. Aici eu nu sunt deloc de acord cu tine. Eu cred că răul nu este făcut poeţilor, pentru că poeţii îşi văd de treaba lor. Răul cred că este făcut criticilor literari în primul rând, care îşi pierd credibilitatea complet prin aceste verdicte, să spunem, care sunt aruncate. Poate nu ar fi fost aşa de aprinsă reacţia mea dacă, de cele mai multe ori, tu nu ai fi avut verdicte cu care eram absolut de acord. Cartea anului, atunci când a fost vorba despre romanul lui Dinu Pillat sau despre volumul lui Adrian Marino. Dar… judecata ta era absolut egală cu a altcuiva care nu dădea niciun argument. Şi de-asta cred că răul este făcut poziţiei criticului, nu literaturii în sine… Citește în continuare din emisiunea “polemici elementare” de la Radio România Cultural o dezbatere despre instrumentele dedicate poeziei de critica literară (partea a II-a)

Bret Easton Ellis: America este o tara imensa care ilustreaza excesul

(Din interviurile mele mai vechi- 2006)


Cartile sale au provocat scandaluri care au aprins spiritele in lumea caselor de moda din Statele Unite. Atunci cind s-a realizat filmul “American Psycho”, creatorii de moda americani au amenintat ca vor da producatorii filmului in judecata daca le apare numele in film, iar autorul a primit amenintari cu moartea.
Bret Easton Ellis a debutat la jumatatea anilor ’80 cu romanul “Less Than Zero” catalogat drept o carte care tine de grupul de autori new-yorkezi “Brat Pack”. Cu toate ca avea un contract cu una dintre cele mai mari edituri americane, romanul sau “American Psyho” a fost plimbat de la o editura la alta.

Publicat in 1991, romanul a explodat ca o bomba fiind socanta nu numai povestea dar si arta narativa a autorului. |naintea publicarii in Rom@nia a celui mai recent roman al sau, “Lunar Park”, Bret Easton Ellis a acordat un interviu in exclusivitate pentru “Prezent”.

La debut ati fost etichetat drept un autor din grupul “brat-pack”. Cum ati resimtit acest lucru?
Brat Pack a fost un nume inventat de presa. Era o modalitate lenesa de a grupa niste autori tineri care scriau despre viata din marile orase. Prin asta evitau sa vorbeasca despre fiecare dintre acesti autori in parte. Eram scriitori foarte diferiti intre noi.

Jay McInerney era un romantic influentat de Fitzgerald, Tama Janowitz prefera comedia conceptuala cu influente din Warhol, eu eram influentat de minimalism si de miscarea punk si asa mai departe. Toti scriam despre tinerii din metropole cosmopolite care frecventau cluburi si din cind in cind incercau droguri.

Eram influentati mai mult de rock si de filme decit de generatiile anterioare de scriitori. Cam atit aveam in comun. Din punct de vedere al sensibilitatii, romane ca “Less Than Zero” si “Bright Lights, Big City” sint opuse unul fata de celalalt. Asemanarile (un tinar din New York si unul din Los Angeles) se limiteaza la chestiuni de suprafata.

Dar presa a considerat ca este vorba despre o miscare, cind, de fapt nu a existat un asemenea curent. Mai mult, cei care au lansat aceasta idee au sustinut ca membrii miscarii afirma ca “miscarea nu exista”.

Pentru presa a fost o poveste buna – “tinerii autori creaza un nou gen literar”- si, in fond, asta a dus la vinzari bune pentru multe carti care altfel ar fi trecut neobservate, cum se intimpla de cele mai multe ori cu romanele debutantilor.

“Un roman este un raspuns emotional la ceva ce am trait”
Citește în continuare Bret Easton Ellis: America este o tara imensa care ilustreaza excesul