Volumele primite de la Claudiu Komartin pentru jurizarea debutului care urmeaza sa fie ales la sectiunea de poezie din concursul Max Blecher/ Herg Benet mi-au sunat asa la prima vedere. Aman putin trimiterea notelor pentru ca vreau sa le revad.
Orice comentariu ma poate ajuta, asa ca nu va abtineti:

Antropoesis – cel mai bun lucru este titlul ciclului de poeme. Versurile sunt scrise intr-un raspar care le dezavantajeaza. Autorul insista asupra jocurilor de cuvinte facile intre referinte care nu par deloc relevante pentru text.

camera dinspre apus – aduna o serie ofertanta de strategii poetice. Vocea lirica este clara si are rabdare sa construiasca imagini. Impartirea volumului in trei sectiuni (atunci, acum, niciodata) ofera indiciile unui demers ordonat de expresie poetica. Ii reusesc formularile nostalgice, chiar daca, uneori nu se indeparteaza prea mult de o imagine consacrata: „recunosc într-o zi ploioasa umbrela ta printre miile de umbrele/ ce aluneca pe bulevard ca florile lasate pe apa”.

cu degetele murdare de vopsea – noteaza comportamente si detalii care reusesc sa formeze o imagine vie a unei identitati. Are claritatea pe care cu cativa ani in urma o aducea in mediul online L.Diamandi si un plus de maturitate. Lipsa de crispare devine aici o calitate cu atat mai mult cu cat poemele par atent curatate de orice ar fi in plus sau repetitiv intr-un mod inutil: „si apoi am luat toate astea/ asa, cum ai lua de colturi un cearceaf. le-am înnodat si mi-a trecut prin cap/ ca poate ar trebui sa ma prefac/ ca-mi pare rau, ceva/ de genul asta”.

zeii platanelor mixeaza pentru tine – Este un poet al actiunii limbajului. Taietura alerta a versului retine o energie a limbajului pe care o doresti exprimata:”…si schimbarea la fata latenta/ desfasurat continuu un sul de hârtie igienica/ cu mici aschii de luciditate/ firimiturile ramase din felia ta de realitate/ unica irepetabila cuminecatura/ în câteva secunde/ totul devine roz/”

egografii– Construieste confesiuni care urmaresc linii de forta poetice, uneori isi submineaza forta versurilor pentru a insista asupra autenticitatii: „mi se parea ca timpul are suflet de porn star si mi-a fost frica”

re: epistola din filipeni – construieste un „mediu”, o lume expresiva: „iubirea lui nenica pentru filipeni era mare/ pentru el moartea era un câstig/ iar viata lozul cel mare/ nenica era ceapa din salata care niciodata nu-i/ într-un singur loc/ el poate fi gasit în fiecare casa din filipeni/” Citește în continuare Prima lectura a celor zece manuscrise pentru debutul la Casa de editura Max Blecher →