Nihilism, dulci nimicuri si bondage in tramvai 26

Aseara am dezbatut nihilismul si alte nimicuri dulci dar incredibil de suparatoare si satisfacatoare (deopotriva) la Tramvai 26.

Am citit din cele 7 poeme din seria inedita

brancusi bondage.

14 cuvinte (intro)

Poemul introductiv e asa:

Cu mainile legate cu

picioarele legate

strans respirăm atenție


Despre nihilism au vorbit g tanta, c komartin, e vladareanu, c dobrescu, i militaru.

Sonete din carne vie la Brasov

Editura Paralela 45 si Libraria „St. O. Iosif” din Brasov (Str. Muresenilor nr. 14) organizeaza marti, 14 mai, ora 12.00, lansarea volumului Sonete din carne vie de Mirela Lungu. Volumul este prezentat de Andrei Bodiu si de autoare. Moderatorul evenimentului este Ana Onita, director general Libris Brasov .

„Intr-o vreme cand versul liber domneste cu autoritate si peste poeti, si peste mai putin poeti, faptul de a crede in poezia cu forma fixa este unul realmente singular si indraznet. Iar dupa ce sonetul a trait atatea momente de glorie de-a lungul vremii, ai nevoie nu doar de indrazneala si talent, ci si de o intuitie rara pentru a-l conecta la spiritul prezentului. Ii spun intuitie desi ea poate fi numita si inteligenta. Insa inteligenta explica si poate fi explicata. Intuitia care o incorporeaza – nu.” scrie despre volum Ioan S. Pop.

Noua directie a ICR: Cultul personalitatii si recuperarea dizidentilor KGB-isti: visul slugarnic al unui oficial cultural din Romania

Cu ani in urma, criticam intr-un editorial faptul ca Institutul Cultural Roman condus de Horia Roman Patapievici nu avea decat un site in limba romana. La acea data, cu toate ca pe site era un buton pentru limba engleza, acesta nu functiona. La acea data (cred ca era prin 2005) nu doar ca nu m-a considerat nimeni un dusman al ICR sau un nostalgic al institutului condus de Augustin Buzura, dar, in cateva luni, site-ul ICR  functiona in limba engleza si, la scurt timp, incepea sa deschida pagini si pentru filialele din strainatate in limbile tarilor in care activau acestea. Nu cred ca editorialul meu a avut vreo importanta, ci numai ca s-a intamplat sa apara chiar inainte sa se intample schimbarile normale pentru o institutie care atunci incepea sa conteze din punct de vedere cultural in afara Romaniei. Intre timp, directia in care se misca restauratia ICR, dupa ce tot ce se intamplase inainte bun a fost anulat, incepe sa capete contur dincolo de declaratiile demagogice ale sefilor, ori de acuzatiile ironice.

Nu am considerat deloc important ca, dupa crizele de moralism in cultura oficiala care au impodobit televiziunile cu ani in urma, in momentul preluarii puterii de critici, vice-presedintele propus si numit era scriitorul care se lauda in interviuri cu publicarea revistei Prostitutia. Nu mi s-a parut important, pentru ca nu parea sa isi duca mai departe pasiunile pe banii publici.

Trebuia să tinem revista politică si de atitudine Phoenix, era nevoie de bani pentru asta. Dacă eram pragmatici puneam banii în altă afacere si ne scoteam. Asa, praful s-a ales. La Curtea de Apel, cînd am pledat fiind acuzati de răspîndire de material obscen, colegii mei si cu mine, s-au strîns toti avocatii să ne audă „ultimul cuvînt”, pe care îl au totdeauna acuzatii. Acolo să auzi istorie literară! Erau niste judecători din ăia ca în filme, în robe rosii. Te cam lua cu frig. Am fost achitati cu brio după ce instanta de fond ne amendase cu suma de 15 mii lei. Cu banii ăia ieseai de 3-4 ori la bere, dar orgoliul nostru unde-l pui? Însă după chestia asta tot nu am mai putut scoateProstitutia, a trebuit să îi spunem Pasiunea si s-a dus în mă-sa tot hazul, cu încasări cu tot. Banii (sic! n.n.) nu glumă. (Dialog cu poetul Horia Gârbea în revista Poezia)

Ieri, insa, ICR a trimis un comunicat prin care anunta premiul primit de vice-presedintele Garbea: „Scriitorul Horia Garbea, vicepresedintele ICR, a primit, marti 7 mai, la Baku, un premiu literar international pentru un eseu dedicat fostului presedinte al Republicii Azerbaidjan, Heydar Aliyev, figura emblematica a Azerbaidjanului contemporan, cu ocazia aniversarii a 90 de ani de la nasterea acestuia. Eseul a fost tradus in limbile azera, rusa si engleza si publicat in presa din Azerbaidjan, precum si intr-un volum dedicat aniversarii liderului national azer, lansat cu acelasi prilej la Baku” se arata in comunicat al ICR. (Comunicatul este greu de verificat la ora la care scriu pentru ca site-ul ICR nu functioneaza deloc –Database Connection Error). Later edit> comunicatul poate fi citit la acest link.

Hot-news citeaza din eseul „Heydar Aliyev: omul-flacara”, dedicat de vicele ICR fostului sef KGB din Azerbaidjean, demis de Gorbaciov, si razbunat prin accederea la statutul de erou național în zona fraze demne de paginile dedicate cultului personalitatii in cele mai triste amintiri romanesti:

  • „Pentru Azerbaidjan, Heydar Aliyev este ceea ce pentru Turcia reprezina Mustafa Kemal Ataturk, ori pentru statele europene, pentru a nu cobori prea adinc in trecut, oameni politici ca Winston Churchill, Charles De Gaulle, Konrad Andenauer.
  • El este un drapel si o emblema dar este si, efectiv, personalitatea care a rasucit decisiv firul istoriei si a facut posibil, in mod direct Azerbaidjanul de azi: o tara a civilizatiei, a inaltei culturi, a imbinarii celei mai armonioase intre o istorie straveche, cu traditii puternice, si cel mai indraznet modernism.
  • Heydar Aliyev a fost un om potrivit parca pentru a deveni subiect pentru o statuie: era foarte inalt, cu o figura masculina pe care trecerea anilor o spiritualizasera. Regret ca nu am avut ocazia sa-l vad pe viu pe acest mare politician al secolului XX, dar ma bucur sa-l fi putut intilni pe fiul sau, actualul presedinte al Azerbaidjanului, in care se regasesc trasaturile dar si calitatile tatalui sau.
  • Heydar Aliyev a fost pentru poporul sau o flacara vie. A ars cu pasiune, a incalzit cu omenie, a adunat in jurul caldurii sale un intreg popor si l-a facut sa activeze pentru un scop nobil, i-a luminat pe oameni cu viziunea sa si a fost vatra in care s-au readus traditiile dintr-o tara care vreme de peste saptezeci de ani a fost nu numai ocupata de comunisti, dar victima a deznationalizarii si ruperii fortate de limba si obiceiurile stramosesti”. (Hot-news)

Sigur, nu toate statele au fost eliberate de membrii masoneriei, unele au mai avut și șansa unor foști șefi KGB puși pe răzbunare patriotică. Dar acest lucru nu are de ce să fie prea important. Socant este, totusi, faptul ca textul pe care il puteti citi  mai jos, este considerat eseu de biroul de presa al ICR.

Acesta este nivelul noii conduceri a ICR, aceasta este directia pe care sefii politici responsabili cu depolitizarea o impun Institutului Cultural Roman, chiar daca in unele filiale (Londra, Tel Aviv, Berlin- se pare ca inca mai exista reprezentanti ai managementului cultural care par sa incerce sa isi faca treaba profesionist, in ciuda aberatiilor dirijate politic de la Andrei Marga in calitate de presedinte, pana la concursurile pentru posturi anuntate impotriva legii -se aude- numai la avizierul ICR si, iata, acum prin vice-presedintele birocrat sarit in post national-propagandistic pentru state din Asia Centrala din demnitatea de sef local pe Bucuresti al Uniunii Scriitorilor). Socant este sa confunzi cultul personalitatii cu respectul pentru o natiune, sa te balbai propagandistic intre metafore bombastice si sa te lauzi cu asta in calitate de oficial al statului român însărcinat cu promovarea culturii române. Dar, poate, politica Azeră este un model pe care șefii birocrației culturale românești vor să îl impună în România. Trist rămâne însă faptul că textul premiat, nu reușește să convingă un cititor neutru, că subiectul său are merite reale din punct de vedere cultural (ca să continuăm asocierile nebune și bombastice pe care le veți descoperi mai jos, și Hitler a fost un patriot, și Saddam Hussein a marcat istoria modernă a țării sale, iar președinții României au fost toți 4 băieți sufletiști și totuși asta nu înseamnă mare lucru pentru cultura țărilor respective):  Citește în continuare Noua directie a ICR: Cultul personalitatii si recuperarea dizidentilor KGB-isti: visul slugarnic al unui oficial cultural din Romania