Potrivit unui document dat publicitatii de pesurse.ro, Andrei Marga este din ce in ce mai aproape de demitere. Potrivit documentului care poarta sigla Senatului Romaniei, Comisia pentru cultura si media si Comisia pentru politica externa au propus declansarea procedurii de revocare din functie „pentru incalcarea repetata a prevederilor Legii privind infiintarea, organizarea si functionarea Institutului Cultural Roman”.
Documentul privind incalcarea normelor privind relatia dintre icr si parlament (cum se poate vedea la link-ul alaturat) include punctele care i se reproseaza presedintelui ICR dar si propunera facuta de comisiile senatoriale.
Totusi, demiterea acestuia pare sa se faca numai pe baza unor amanunte birocratice, ceea ce este ridicol, dupa enormitatile pe care Marga le-a impus pe masura ce a distrus functionarea Institutului Cultural Roman. Oricat de binevenita e demiterea lui Andrei Marga, felul in care aceasta are loc accentueaza politizarea pe care conducerea sa a adus-o la ICR. Astfel, presedintele care a jugnit artisti, care a sugerat necesitatea unui traditionalism inept in promovarea culturala, care a distrus resorturi functionale din Institutul Cultural Roman (centrul cartii, parteneriate ale filialelor care functionau bine) este demis acum abia dupa ce Primul Ministru si-a aratat dezacordul cu activitatea ICR, iar Senatul invoca niste nereguli de procedura administrativa.
În mod paradoxal, după ce a fost invocată intenţia de a depolitiza ICR prin aducerea lui Andrei Marga (pana atunci membru in Partidul National Liberal), demiterea sa cu arome politice, asa cum este anuntata de pesurse.ro, este simbolul esecului (sau al ipocriziei poate?) proiectului propus acum un an la Institutul Cultural Roman. In fond oricine poate sa propuna ca solutie ecologica a transportului desfiintarea autostrazilor si mutarea acestora in subteran… insa numai interesele politice pot face in Romania astfel de propuneri sa para viabile.
P.S. later edit- potrivit presei, Andrei Marga a demisionat. „Preşedintele ICR, Andrei Marga, a anunţat că demisionează din fruntea instituţiei unde a fost numit de USL, la puţine minute după ce Comisia de Cultură a Senatului a decis înlocuirea sa.” arata Napoca News.
Observator cultural a publicat textul demisiei>
La 11 septembrie 2012, Senatul României m-a numit în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român. La data respectivă mă aflam în Germania, unde mă pregăteam pentru a-mi onora contractul ca profesor invitat la Universitatea din Toronto (Canada). Am acceptat numirea şi am trimis declaraţia de intenţii (vezi Andrei Marga, Cultură, democraţie, modernizare, ICR, Bucurelti, 2013, pp.99-104). Instantaneu, s-au lansat defăimări, tipice înţelegerii primitive a politicii, mai ales după reţeta deformării celor spuse, pentru a putea fi „combătute”. S-a folosit apoi orice alt pretext pentru atacuri, mergînd pînă la fabricaţii biografice spre a influenţa naivii.
Nu am de rectificat sau de retractat nimic din ceea ce am spus până acum. În plus, pentru că în România se minte vîrtos şi se deformează copios vorbele şi faptele, mai precizez că documentele acţiunii mele la ICR – la fel ca şi documentele acţiunii mele la Ministerul Educaţiei Naţionale, la Universitatea din Cluj şi la Ministerul Afacerilor Externe – sînt publicate în volume ce pot fi consultate. Se poate minţi o vreme, dar, pînă la urmă, se poate verifica pe acte. Documentele acţiunii la ICR constituie un nou volum (cu titlul Alocuţiuni, reacţii, documente, 2013), în succesiunea celui evocat.
În intervalul de timp menţionat, ICR s-a schimbat în bine. S-au recompus forurile de conducere ale ICR. Am înlocuit desemnările discreţionare în funcţii cu concursuri. Între timp, directorii institutelor din New York, Paris, Chişinău, Lisabona, Budapesta şi directorii adjuncţi de la New York, Berlin, Viena, Roma, Veneţia, Lisabona sînt noi. Alţi directori şi directori adjuncţi noi se află în procedură de numire. S-a elaborat un nou program, axat pe acţiuni cu impact durabil. A început reconstrucţia bibliotecilor româneşti şi a prezenţei româneşti în mari biblioteci. S-a restabilit primatul valorii autorului şi a operei în faţa oricăror altor considerente (vîrstă, afinităţi etc.). S-a instalat o nouă înţelegere, lărgită a culturii (incluzînd, de asemenea, ştiinţele şi reflecţiile instituţionale, filosofia şi teologia). Un nou sistem de burse s-a pus în aplicare, iar o nouă geografie a institutelor culturale române în străinătate se află în faza aprobărilor. S-a intrat într-o nouă interacţiune cu mediul economic, cu personalităţile şi institutele din ţară. S-a revenit la folosirea chibzuită a resurselor. S-a participat la toate tîrgurile majore de carte şi a debutat revista românească de recenzii destinată străinătăţii. S-au făcut multe alte lucruri, în premieră. Un buletin informativ periodic a informat asupra lor S-au lansat deja organizarea de librării româneşti în străinătate, crearea accesului online la fondul bibliotecilor autohtone, a platformei de comunicare globală a celor care folosesc limba română şi altele. Nici o altă instituţie publică a României nu s-a schimbat atît de mult, într-un timp atît de scurt.
Nu am răspuns decît sporadic denigrărilor, nici chiar atunci când acestea semănau cu ceea ce un filosof spunea: „eu le vorbeam de infinit, iar ei aminteau de lungimea pantalonilor”. Argumentum ad hominem sau straw man fallacy sînt sofismele pe care s-au bazat detractorii. A trebuit să le arăt unor inşi cu pretenţii culturale că nu au proprietatea cuvintelor. De asemenea, cîteva lucruri ce ţin de cultură au putut fi observate în legătură cu ICR-ul pe format vechi: cum s-a fraudat, cît de multe au fost „pilele” în reprezentarea externă, cum s-a încercat monopolizarea culturii, cum s-au etalat unii mituind în exterior, cît de profundă este degradarea unor pretinşi directori de conştiinţă. Asemenea situaţii nu se pot generaliza, oamenii fiind diferiţi, dar nu vor putea fi ocolite cînd se va discuta lucid şi serios realitatea anilor recenţi.
Nu sînt interesat de evaluările celor amintiţi, chiar dacă ţinta lor vizibilă este macularea altora. Nu mă interesează nici părerea a tot felul de inşi suficienţi şi îmbufnaţi, lipsiţi de realizări, care, nimeriţi printre parlamentari demni de respect, recurg la orice delaţiune ca să iasă în faţă. Nu mă interesează negociatorii din culise. Nu mi se pare că prezintă interes nici opinia celor care una promit şi alta fac, accentuînd încadrarea României pe o direcţie greşită. Nu am de dat vreo probă cu nici unul dintre aceştia.
Am fost confruntat continuu cu cel puţin trei impedimente. Primul provine dintr-o legislaţie ce este atît de „originală” încît nu are seamăn în ţările europene. De pildă, nu doar consiliul de conducere, ci şi conducerea executivă este pluricoloră la ICR, ceea ce îngreunează decizia, iar trecerile prin comisiile senatului a revocărilor din funcţie nu se face nici în cazul, evident mai important, al ambasadorilor. Al doilea impediment provine din restricţiile bugetare impuse în 2012-20013. Al treilea provine din birocraţia sufocantă a aprobărilor. Spre exemplu, deschiderea ICR Nurnberg – Munchen, pentru care s-au primit acordul guvernului Bavariei în decembrie 2012 şi, în zece zile, aprobarea Ministerului de Externe german, nu are nici acum, după mai mult de şapte luni, răspunsul Ministerului român de Externe.
Sînt multe întrebări deschise. Este de plătit acum costul unei amalgamări lipsite de legitimare, cîtă vreme, şi în iunie şi în decembrie 2012, oamenii au votat altceva? Sînt de plătit eforturile de a schimba personal numit odinioară în exterior pe criterii obscure? Este lupta ascunsă a unor politicieni dezorientaţi? Este în joc o chestiune de imaturitate? Sînt toate acestea laolaltă?
În contextul evocat şi cu considerentele amintite, demisionez din funcţia de preşedinte al ICR, cu solicitarea ca demisia să între în vigoare imediat.
Andrei Marga
Interesant este si faptul ca incompetenta aratata de Andrei Marga in calitate de presedinte la ICR abia daca a fost bagata in seama in zilele in care era Ministru de Externe. Ceea ce arata ce treaba este sa te faci politician in Romania.