Facebook şi poezie (două intervenţii)

Dilemateca #71

“Ce căutaţi pe Facebook?” întreba Marius Chivu la începutul lui 2012

De când nu mai sunt tânăr, suferinţa mea nu mai e legată de exprimare sau public în termeni generali. Mai repede, mă enervez atunci când îmi dau seama că trebuie tot timpul să mă asigur că atunci când spun poezie nu o să mă trezesc interpretat greşit. Iar Facebook îmi dă ocazia să aflu la ce fel de poezie se oferă unul sau altul dintre cei cu care intru în dialog.
Cam acelaşi lucru pe care l-am căutat şi pe alte reţele sociale îl caut şi aici. E destul de uşor să identifici legături cu persoane pe care le cunoşti în funţie de interesul pentru poezie. În plus, aici e ceva mai clar şi despre ce fel de poezie vorbeşte fiecare, astfel că e uşor să îmi trimit invitaţiile atunci când am o lectură de poezie sau vreau să se popularizez un articol.
Pe urma, pe facebook îmi e mult mai accesibil orice anunţă un poet care mă interesează român, dar şi străin şi pot să urmăresc programele instituţiilor specializate: case de poezie, teatrul de poezie sau alte fundaţii dedicate genului.
Până acum nu mi s-a întâmplat să aflu de o carte de poezie nouă de pe Facebook, dar cea mai mare parte a lucrurilor ce ţin de lecturi ori de colaborări am început să le culeg de acolo. Îmi place să aleg „prietenii” pe facebook în funcţie de genul de interes pe care îl au faţă de poezie.

Revista „Steaua” nr 1-2/ 2013

Cartea chipurilor şi figurile ei copilăroase

Unul dintre lucrurile la care mă pricep cel mai puţin ţine de felul în care aş putea păstra legătura cu cei despre care mi-ar plăcea sa ştiu ce mai fac. Poate că asta se întâmplă pentru că nu am niciun fel de răbdare atunci când vreau să ştiu ceva, ideile vin şi pleacă, dar marginea paginii rămâne. Aşa am şi ajuns să mă intereseze mai mult poezia decât orice alt fel de literatură, pentru că îmi dădea ocazia să mut unde vroiam eu marginea paginii. De aici până la facebook nu a mai fost decât o problemă de timp. Citește în continuare Facebook şi poezie (două intervenţii)

Scrisoare din Republica Poetica

Radu Vancu a strâns pentru platforma “La Punkt” mai multe texte semnate de poeţi de azi despre starea poeziei. M-am bucurat să mă alăture lui Chris Tanasescu, Ovidiu Nimigean şi propriei sale radiografii a fenomenului din anii recenţi. Cam asta am găsit eu de spus:

Dragă Radu,

ultima dată când am văzut pe cineva murind şi apoi revenind la viaţă la distanţă de numai câteva cuvinte a fost pe 27 mai. Mi-a luat ceva timp până când am înţeles că nimic din ce ni se spune despre poezie nu m-a ajutat vreodată. Aşa că nu aş vrea să îţi trimit un text în plus care să se adune printre părerile atât de liber metafizice legate de natura patetică a poeziei şi de alte minuni rezultate din jocurile şi invenţiile etimologice pe marginea termenilor folosiţi atunci când vine vorba de poezie. Era luni, pe 27 mai.

M-am bucurat atunci când mi-ai trimis mesajul prin care mă invitai să scriu pentru „La Punkt” un text despre poezia contemporană. Gândindu-mă ce tip de abordare să aleg, revăzând articolele mele mai vechi, de la o zi la alta îmi dădeam seama că, mi s-a întâmplat ceva în ultima vreme. Cred că se poate spune că mi-am pierdut câteva iluzii pe care îmi construisem imaginea privind poezia şi tot restul, dar, în mod ciudat, mă simt perfect. Sigur, asta poate să fie şi deprimant, ca atunci când realizezi că, deşi fumezi de 20 de ani, tu eşti, de fapt, nefumător. Şi trebuie să îţi reformulezi toate obişnuinţele şi perspectivele asupra lucrurilor pe care le ai de făcut cu mâinile. Tocmai coborâsem la capătul autobuzului 202 şi aşteptam să continui cu 102 până la Piaţă la Grigorescu.

Sigur că este posibil să încercăm nişte generalităţi sau o introducere personală
Era aproape ora 11, şi toată lumea din staţie se strângea lângă bordură lăsând un spaţiu mare, în spatele lor, până la gard. Într-un colţ, un tânăr cu trăsături feminine dansa pe manelele care se auzeau din spate. Toţi cei care aşteptau autobuzul au preferat să se înghesuie lângă stradă doar ca să se ferească de el. Aş putea să găsesc un sens metafizic şi eu celor 12 ani care au trecut de când am debutat în volum. Dar o să mă limitez numai la faptul că nimic nu mai este la fel ca atunci când mi-am cărat în spate tot tirajul volumului „fetiş” de la tipografia aflată undeva în Bucureştii Noi până în Drumul Taberei de unde urma să trimit cărţi spre vreo 50 de critici literari şi poeţi care mi se părea mie că ar putea să fie interesaţi de ceea ce scriu eu. Multă vreme după asta, prieteni poeţi şi chiar prozatori m-au rugat să le dau lista respectivă şi au folosit-o pentru a-şi trimite propriile lor cărţi. Dar, treptat, reperele au început să se schimbe, aşa că în 2013 mă bucur să îmi dau seama că nici instituţiile la care ne raportăm nu mai sunt aceleaşi şi nici modalitatea de a clasifica poezia scrisă nu mai funcţionează după aceleaşi reguli.

Pregătind „fetiş” în 2001 am vrut să reţin pentru volum doar ceea ce mi se părea că se poate citi fără ca un posibil cititor să ştie cu ce are legătură. Încercam să introduc poezia mea într-o organizare a poeziei pe care aş putea să o simplific astfel:

sfera diletanţilor imitatori – sfera diletanţilor de profesie – sfera poeţilor filologi – creatori de limbaje poetice Citește în continuare Scrisoare din Republica Poetica