Sâmbătă, 22 martie, de la ora 18, Librăria Cartea de Nisip din Timişoara pregăteşte un ceai cu Bogdan-Alexandru Stănescu și invitații săi, Adriana Babeți și Radu Pavel Gheo. În cadrul întâlnirii se va discuta despre cele mai recente cărți publicate de Bogdan-Alexandru Stănescu: „ENTER GHOST. Scrisori imaginare către Osip Mandelştam” (Eseu, 2013, Editura ART) și „Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul.” (Poezie, 2012, Editura Cartea Românească).
Arhive zilnice: 18 martie 2014
„Mircea Ivănescu.Versuri” la Humanitas
Joi, 20 martie, ora 19.00, Gabriel Liiceanu şi Al. Cistelecan sunt invitaţi la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) pentru o seară dedicată poetului Mircea Ivănescu, prilejuită de lansarea volumului „Mircea Ivănescu.Versuri”, ediţie îngrijită de Al. Cistelecan.
„Oriunde s-ar ascunde Mircea Ivănescu şi indiferent după ce, paravanul livresc nu e decât o transparenţă; pe cât pare el a umbla din carte în carte, furişându-se în spatele unor personaje sau în umbra unor situaţii, pe atât, de fapt, dă întotdeauna peste sine. O suită de evanescenţe transformate într-o simfonie a absenţei – cam asta ar putea fi poezia lui Mircea Ivănescu.“ spune criticul Al. CISTELECAN. Citește în continuare „Mircea Ivănescu.Versuri” la Humanitas