Atelier poetic 02 Licart 2014 Claudia Văduvescu

image
Sesiunea de lecturi 1/1, pe Claudia o vedeți în dreapta sus, singura participantă care, în loc să citească altcuiva, scrie cronica întâlnirii în versuri.

Claudia Văduvescu a scris despre întâlnirea care a încheiat prima zi de atelier poetic la Poiana Brașov.

Al doilea atelier de poezie din cadrul Festivalului Licart 2014, „Genul feminin si poezia azi”, si-a gasit locul pe holurile hotelului, unde, dupa o discutie despre pozitia femeii in literatura contemporana, sensibilitatea ei ca artist poetic si cum a ajuns Cartarescu in manualele de romana, Razvan a propus un exercitiu de creatie.

14 poeti, 14 pasi, 14 versuri si 14 poeme.

Fiecare am participat la scrierea unui „poem colectiv in 14 pasi”, contribuind cu cate un vers dupa ce am calcat de 14 ori.Apoi, pornind de la randul scris a trebuit sa ii adaugam inca 14 versuri.Am format echipe de cate doi, ideea jocului fiind compunerea unui poem cu titlul „Feminin” avand ca muza colegul/colega de echipa.Membrii echipelor si-au soptit reciproc poemele pentru ca in final sa fie povestite de cel/cea ce a servit drept inspiratie pentru scrierea lor.Eu am ales patru poeme care au fost recitate si am scris unul despre intreaga treaba.

„îmi număr pasul ar fi mers pe 14 tocuri
în schimb a luat pe şold blugii tatălui
în care să îşi poată forma mersul de femeie emancipată cu coaie
să îşi poată striga tatăl bărbat
sămânţă din adâncul plămânului stâng

Femeia bibelou spartă de strigăt
Femeia anjmal de companie asasinată de un american furios
Femeia care sărută buzele unei alte femei şi îi pipăie sânii

analizează-mi mersul
spune-mi prin ce am trecut
& pipăie-mi sânii

mi-am dat seama că nu îmi pot lasa părul mai lung de şold

A C O L O

începe o nouă eră
o lume cu bărbaţi delicaţi
un travestit, un nebun şi o femeie
care joacă monopoly”

Atelier poetic 01 Licart 2014 – Anastasia Gavrilovici

Anastasia Gavrilovici a scris despre întâlnirea care a deschis Atelierul poetic din cadrul finalei Licart:

„Când ne așezăm în cerc, cu pix și foaie în dinți, părem un mic trib care se pregătește să examineze prada. Iar prada noastră, în decursul celor opt întâlniri de la Licart, este poezia. Ce se întâmplă aici îmi aduce aminte de ceva ce făceam în copilărie: în momentul în care îmi pierdeam siguranța sau interesul față de o jucărie dragă, curiozitatea sau mai degrabă neîncrederea și dorința de a ajunge la esență, la locul de unde se declanșează orice mișcare mă făceau să tai și să scormonesc burtica de pluș, să scot (ne)răbdătoare câlții până când dădeam de mecanismul ingenios și misterios de la care pornea totul. Sau, mai pe scurt, pentru nevoia de a știi adevărul și de a-mi explica modul în care funcționează, ce anume din ceea ce se petrece la nivel tehnic în casetuța cu baterii și circuite complicate are și un efect concret la suprafață. Ceva similar am făcut la primul atelier din cadrul întâlnirilor din Poiana Brașov când Răzvan Țupa ne-a propus, printre alte lucruri interesante, să mergem backwards în poezie, pentru a descoperi ce se întâmplă în propriul discurs, ce anume ne activează resorturile interioare și cum se construiește textul până ajunge în formula finală, cea care ajunge la cititor.
Adaptate, sarcinile de lucru au sunat cam așa:
1. Taie-ți centura de siguranță și spune cine ești.
2. Nu gândi, doar scrie.
3. Scrie cel mai prost poem pe care ți-l poți închipui.
Primul exercițiu de scriere s-a dezvoltat în jurul autenticității. Pornind de la ideea că, așa cum spunea Wilde, toată poezia proastă este sinceră, am încercat, printr-un dicteu automat care a durat trei minute, să dăm frâu liber la tot ce ne trece prin cap, în ideea că atunci când scriem fără oprire și fără să acordăm atenție, unele lucruri formulate astfel pot exprima, în mod inconștient, ceva mult mai adevărat sau reprezentativ despre noi în comparație cu un text pe care îl gândim și din care scoatem balastul, pe care îl cosmetizăm până ajungem la varianta comprimată, dar densă și până la impresia de limpezime a discursului. Întrebarea este dacă în aceste poeme mai suntem sinceri cu noi înșine sau dacă adevărul de pierde odată cu dirijarea emoțiilor și controlul asupra limbajului.
A doua parte a atelierului s-a centrat pe identificarea unor elemente care pot altera discursul poetic și care periclitează calitatea imaginilor construite. Utilizându-le, am scris fiecare dintre noi cel mai prost poem de care suntem în stare și asfel, ne-am stabilit niște criterii personale în funcție de care apreciem valoarea unui text.
Contrapunctul acestui demers a fost să vorbim despre un poem care ne-a marcat și care a avut un rol hotărâtor în individualizarea propriului mod de a scrie. De la Eminescu și Bacovia la Teodor Dună, de la Mariana Marin și Virgil Mazilescu la Elena Vlădăreanu, dar neuitând de Bukowski și Jerome Rothemberg, turul de forță al poemelor formatoare ne-a apropiat cu încă puțin pe unii de alții și pe toți de poezie.”

Poemul reper pentru tema 1 – atelier poetic licart 2014

 

Thirteen Ways of Looking at a Blackbird
BY WALLACE STEVENS
I
Among twenty snowy mountains,
The only moving thing
Was the eye of the blackbird.

II
I was of three minds,
Like a tree
In which there are three blackbirds.

III
The blackbird whirled in the autumn winds.
It was a small part of the pantomime.

IV
A man and a woman
Are one.
A man and a woman and a blackbird
Are one.

V
I do not know which to prefer,
The beauty of inflections
Or the beauty of innuendoes,
The blackbird whistling
Or just after.

VI
Icicles filled the long window
With barbaric glass.
The shadow of the blackbird
Crossed it, to and fro.
The mood
Traced in the shadow
An indecipherable cause.

VII
O thin men of Haddam,
Why do you imagine golden birds?
Do you not see how the blackbird
Walks around the feet
Of the women about you?

VIII
I know noble accents
And lucid, inescapable rhythms;
But I know, too,
That the blackbird is involved
In what I know.

IX
When the blackbird flew out of sight,
It marked the edge
Of one of many circles.

X
At the sight of blackbirds
Flying in a green light,
Even the bawds of euphony
Would cry out sharply.

XI
He rode over Connecticut
In a glass coach.
Once, a fear pierced him,
In that he mistook
The shadow of his equipage
For blackbirds.

XII
The river is moving.
The blackbird must be flying.

XIII
It was evening all afternoon.
It was snowing
And it was going to snow.
The blackbird sat
In the cedar-limbs.
Wallace Stevens, “Thirteen Ways of Looking at a Blackbird” from The Collected Poems of Wallace Stevens. Copyright 1954 by Wallace Stevens. Reprinted with the permission of Alfred A. Knopf, a division of Random House, Inc. From Poetry Foundation