William Shakespeare: Sonnets. Sonete pdf gratis

Scroll down for English

William Shakespeare: Sonnets. Sonete

Există scriitori clasici care sunt traduși periodic în alte limbi. De fiecare dată traducerea lor scoate la iveală o nouă față. S-a întâmplat acest lucru cu traducerea lui Eminescu în limba engleză. Se întâmplă acum—din nou—cu traducerea lui William Shakespeare în limba română.

Publicăm o traducere inedită a Sonetelor, făcută de un inginer, care este și debutant pe deasupra. Radu Ștefănescu traduce sonetele cu rimă, ritm și sens. Desigur, orice traducere este în același timp o extindere a textului către cultura altei limbi, dar și o limitare a lui la felul în care înțelege traducătorul ceea ce traduce.

Radu Ștefănescu traduce și rescrie. Sonetele lui în românește sunt un act de cultură, dar și unul de creație. Invităm cititorul să decidă singur dacă ele sunt în primul rând o traducere și abia după aceea creație de poezie—sau invers. Sau, poate, în egală măsură, și una și alta. Lectura acestui volum, chiar dacă nu-l va convinge pe cititor, cu siguranță îl va captiva.

Citește în continuare William Shakespeare: Sonnets. Sonete pdf gratis

Ediţie specială de 8 martie a Serilor de Poezie şi muzică de la Odeon

 Unul dintre motivele pentru care poetic.ro trece printr-o modificare de ton este confuzia care persistă în ceea ce priveşte organizarea evenimentelor de poezie. Aşa se face că din luna martie vom începe să avem aici mai puţine comunicate de presă şi mai multe lucruri personale legate de poezie. Să încurci mizele de promovare a demersului poetic şi promovarea numelor este deja o regulă în spaţiul public de la noi. În cele mai bune cazuri promovarea unui eveniment este dublată de promovarea biografiei autorilor invitaţi. Dar, despre ce vrea poezia lor în contextul evenimentului respectiv, rar, foarte rar ai şansa să afli, în cazul în care nu ai citit poezie ani buni înainte să dai cu nasul de comunicatul de presă al unui eveniment sau al altuia. Principiul este mai mereu acelaşi: avem o listă de nume, să ne bucurăm că o legăm de un eveniment oricât de general. 

Potrivit unui comunicat de presă anunţă că duminică, 8 martie 2015, ora 19.30, în Sala Studio a Teatrului Odeon, va avea loc o ediţie specială a Serilor de poezie şi muzică, organizate de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Teatrul Odeon.

Scriitorii invitaţi – Ion Mureșan, Eugen Suciu, Ioan Groșan, Florin Iaru, Ioan Es. Pop – vor citi câteva pagini literare (unele chiar în manuscris!) dedicate… Femeii.   Citește în continuare Ediţie specială de 8 martie a Serilor de Poezie şi muzică de la Odeon

Reset. Erori de lectură. Câteva referințe naive, în caz că vreți să știți cum înnebunește nea cutare

Notez ca să mă pot întoarce în momentul de față. Pentru că îmi este clar că aici se chinuiau să ajungă toate încercările astea. De parcă ar avea sens întoarcerea sau ar fi momentul vreodată iar cei din jur nu ar fi tot viețile mele anterioare și viitoare în toate variantele posibile. Până și cei pe care îi descopăr cu amuzament nervos în plin proces de păcălire a oricui le stă în față, și cei care își pun viața în joc doar ca să-i miște puțin pe ceilalți și indiferenții și misticii, și cei inconștienți, și manipulatorii, și victimele îmi sunt la fel de apropiați.
Am crezut multă vreme că o să corectez ce greșesc atunci când o să știu mai bine despre ce e vorba. Acum știu care sunt reperele și îmi dau seama că erorile erau filigranul meu (cum era tradus, prin 90, Henry Miller din “Primăvara neagră”).

N-aș putea să renunț acum la felul în care nu am bănuit niciodată că tot ce nu e găndit până la capăt se face căcat și se elimină, sau la naivitatea de a crede că orice lucru, ținut în condiții potrivite destul timp, se transformă în ceva corespondent unui metal prețios. Și câte și mai câte jucării alchimice sau afectări ale nesiguranței. Dar parcă nici s-o ard ca Artaud nu am chef prin “toate treburile care rămâne pe hârtie sunt doar reziduuri” sau așa ceva. Unde mă întorceam?
Dar la ce moment mă refer, asta este mai greu să stabilim. Pentru că abia privind în urmă descopăr că tot ce îmi era insuportabil atunci mi se pare acum perfect. S-ar putea să fie așa tocmai pentru că nu mai are nicio putere asupra mea. Și atunci, doar nu o să mă întorc doar ca un turist aflat în concediu, dornic să guste (cum ar veni) culoarea locala. Nu, asta nu, dau dracu’ în eseu sau literatură și din asta nu mai scapi.

Probabil de la lecturile mele dezordonate din adolescență de la “Călărețul fără cap” sau “Comoara din insulă” la “Mușuroiul de furnici” mi se trage și impresia asta suspectă că tot ce poți să-ți dorești este doar să scapi. Arta ar fi să reușești să știi care este ultimul moment în care poți să scapi. Cei mai mulți reușim, până la urmă, să ne înșelăm și în privința asta. Alții știm că scăparea este doar o problemă de interpretare și, când e vorba de interpretare, venim toți cu toate problemele noastre la așa o petrecere…