Începând cu luna ianuarie 2016, volumele r e t r o v i z o r, de Răzvan Pricop, Cu dricul pe contrasens, de Octavian Perpelea, şi Într-un pat, sub cearşaful alb, de Andra Rotaru, Editura frACTalia, 2015, se vor putea găsi în Iowa, SUA, la The University of Iowa Libraries: Main Library, precum şi la Shambaugh House, sediul celui mai prestigios program de rezidenţe literare internaţionale din Statele Unite ale Americii, The International Writing Program (IWP) se arată într-un comunicat de presă.
De asemenea, textele autorilor publicaţi la Editura frACTalia sunt traduse şi dezbătute în cadrul masterului de traduceri al Universităţii din Iowa, Iowa’s MFA in Literary Translation Program.
Cu această ocazie, comunitatea românească din Iowa, dar şi studenţii sau scriitorii internaţionali, care studiază sau vor fi buriseri în Iowa, vor avea acces la volume ale autorilor contemporani români.
În 2014, din România, IWP a selectat-o pe scriitoarea Andra Rotaru. I s-au oferit bursele: The International Writing Program (Iowa), Annual Outreach Fellowship (University of Iowa) şi Ragdale Residency, Chicago.
The International Writing Program (IWP) a luat fiinţă în anul 1967, cu scopul de a aduce împreună o varietate de scriitori internaţionali şi, totodată, de a examina tendinţele actuale în literatura mondială. Aproape 50 de ani mai târziu, rezidenţa IWP devine cea mai veche şi cea mai extinsă rezidenţă multinaţională din lume, găzduind peste 1400 de scriitori din peste 130 de ţări la Universitatea din Iowa—o instituţie americană de cercetare de prestigiu, recunoscută la nivel mondial pentru programele de scriere—şi oraşul Iowa, care, şi datorită prezenţei rezidenţilor IWP, a fost desemnat Oraş al Literaturii UNESCO.
The International Writing Program (IWP) reprezintă o platformă unică pentru literaturile lumii, conectând scriitori consacraţi din toată lumea, aducând literatura internaţională în sălile de curs, introducând scriitori americani în alte culturi prin tururi de lecturi şi funcţionând ca un schimb reciproc pentru informaţiile literare de actualitate şi multiplele materiale pedagogice sau de arhivă. Rezidenţa este concepută pentru scriitori consacraţi sau în plină ascensiune—poeţi, scriitori de ficţiune sau de non-ficţiun şi dramaturgi. Rezidenţa oferă scriitorilor timp, într-un cadru destinat eforturilor lor, pentru producţia literară. Îi introduce, de asemenea, în nucleul social şi cultural al Statelor Unite, le oferă posibilitatea să ia parte la viaţa universitară americană şi le creează oportunităţi de a contribui la cursurile de literatură din cadrul Universităţii din Iowa şi din ţară.
Universitatea din Iowa este cel mai important centru naţional pentru scriere creativă. Discuţiile şi lecturile, întâlnirile cu scriitori americani consacraţi şi în ascensiune le asigură scriitorilor internaţionali o expunere largă la curentele din literatura americană.