Live: Toți anii. 7 semafoare de anul nou (in progress)


13:13 31.12.2016

Exactă, dintre toate zilele, alege-mi una care
Să unească fiecare detaliu unde locuim
Pentru totdeauna o mângâiere între clădirile
Vieților din atâtea perioade aşa distincte
Încât te vezi între hotelul spionilor, muzicile
Clasice şi tavanul rotund legându-ne vocile
Cu funda sângelui sângelui în mişcare ori şi când regăsite

 

20:20

Dincolo de bine ori de rău, dincoace de televizor
Rostirea vieților noastre în inflexiuni surprinse
Pas după pas cum străbați trotuarele fiecărui oraş din
Lume şi de peste drum variante ale tale în
Toate formele uneori nici nu se mai bagă de seamă
Dar le păstrăm în contact şi le purtăm pe noi le dansăm
Oriunde ni se desfăşoară în tonalități prezența

 

23:23

Ca şi cum n-ar fi destul să vezi câți  au mers fără să ştie
Sigur şi câți am garantat cu propriile cuvinte
Pentru asta: că există, dincolo şi dincoace toate
Calculele sunt pentru ceva simplu ceva de tipul
Echilibrului ceva care lasă orişice roboțel
Ticluit pentru plâns, cipurile integrate ale
Cerşitului în spațiul amintirii în maleta nopții

 

04:04 1.1.2017

Cei care vor crăpa cu planeta lor şi atâția care
Ne ținem lumea asupra  noastra Locuiam steaua morții
Şi alte şmecherii de genul. Lumile în care îi  luăm
Pe cei pe care îi iubim suntem noi. Uneori sunt doar
Poveşti alteori vârtejuri de limpezime şi atingeri
Îmbrățişări peste orice distanțe ori tocmai de la
Ele. După chipul şi asemănarea atingerilor

 

09:00

Clubul e închis clubul e deschis şi apoi se închide
Din nou Respirația cimentului proaspăt aşezat
Anotimpurile s-au strâns la ceva cald de sărbătorit
Care cu ce îşi aduce aminte care doar
Cu sentimentul stolului de porumbei izbucnit peste
Şoseaua Tunari coada de gheață din aeronavă
Răcorise apusul şi la fel a spart diminețile

 

11:11

Cuvinte radiatoare declanşate-n  automobil
De carton ca o sală de lectură goală de An Nou
Poezia care te-a adus la mine şi mă face să
fiu oriunde cu lamele pleoapelor presate pe
La încheieturi între noi ne luăm toată lumea care ne
Arată cine suntem acea parte a corpului tău
Numită oraş acea parte a corpului meu din drumuri

 

12:12

Sunt aici ca să dai tot ce poți să-mi arăți cum n-am dreptate

Până desfac macii gigantici deasupra intersecției

Şi pârşii zorilor trag benzi de culoare peste orice nor

Receptorii se activează o service auto o

Echilibrări roți toate închise meseriaşii petrec

Până şi oricine te-a călcat pe nervi te-a jignit ți-a scos

Ochii sunt culoarea verde din miezul nopții îți răspunde

De bine de rău la întâlnire de Jack Gilbert

De bine de rău la întâlnire

 

Ni se pare că focul devorează lemnele

Ne înşelăm. Lemnul tânjeşte

la flăcări. Flama se prelinge pe

ce-i aciuat în lemn, şi lemnul

se lasă dus în apropierea asta,

modul în care şi noi şi lumea

ne întâmpinăm zi după zi. De bine de rău

la întâlnire. Cum inima găseşte ce

nu e inimă, iar sufletul

dă peste trup şi buzele prind

înstrăinarea în alte buze. Noi zăbovim

ne privim paragina grădinii

în întunericul crud de noiembrie, ciorile se aud

peste noi şi primii fulgi sclipesc rece

peste tot. Mâhnirea scoate inima

la suprafață tot atât cât dintr-o dată fericirea poate.

Jack Gilbert

Jurnal de Pier Paolo Pasolini

Adult? Deloc – deloc, cum existența

nu crește- rămâne înverșunată,

mereu din zi superbă în superbă zi-

eu nu pot decât să rămân credincios

uluitoarei monotonii a misterului.

Uite de ce, nici în fericire

nu m-am lăsat baltă – uite

de ce în spaima greșelilor mele

nu m-a ajuns nicio părere de rău.

La fel, tot la fel ca inefabilul,

la rădăcina a tot ceea ce sunt.

 

de Pier Paolo Pasolini

Umbră, un poem de Alice Oswald

Umbră

O să sclipesc o clipă

și-ți voi spune povestea unei umbre

care pică la apus

din senin pe pământ

și face stânga pe cărarea ce ajunge aici

împleticită cu siguranțele arse

schiloadă târâită peste lucruri de parcă și-ar fi rupt aripile

nu încă permanentă

nici mai mult decât un fior de la ceva

cu parașuta de carne a unei deschideri umane deasupra

dar ușor alungită pe măsură ce coboară prin inelele

unei ore spre următoarea

zboară cu ciorile în sus ciopârțește norii

până când în fine uite-o la picioarele noastre

propriul meu pronume impersonal

necăjit sub mine ca un cadavru

a leșinat

pica de multă vreme

uite când merg

e ca o foarfecă pe care-o aruncă soarele la mine

așa încât de parcă pielea nu mi-ar fi prea bine încheiată

mi-e frig frig

când încerc să mă strecor afară din propria mea umbra

dar oră după oră și mai multă umbră se scurge

de stau

că mișc un braț

aud șuieratul florilor cum își închid pleoapele

și copacii

de parcă s-ar bate un covor

își scutură păsările și le vin înapoi

parcă-aș fi deranjat ceva

ce cădea în linie dreaptă din ochiul lui Dumnezeu

și dacă nu fac nimic

pământul cedează

limpezimea aproape mentolată a ierbii începe să pălească

moliile albe de sub frunze

sunt uluite

 

de Alice Oswald

Alice Oswald este o poetă britanică (n.1966) care a câștigat premiul T.S.Eliot în 2002. Are studii clasice, lucru care se vede în poemele sale atât în frazare cât și în temele pe care le abordează și a lucrat ca grădinar.

Umbră” face parte din volumul pe care l-a publicat anul acesta, „Falling Awake” (Cape Poetry – Random House)