6/ SEMANTICA MUȚENIEI SPORTIVE) sms dedat (fața e a ta nu a celui care o da pe unde o vedea

crăpelnița mare în medie un singur lucru a fost ca în poze și Când am făcut stânga mi-am dat seama din prima Îi văzusem pe Hagi și pe Ilie Dumitrescu după meci și erau cam cât mine Doar că păreau mai stresați acolo Ca să ne pară rău Pe drumul ușor înclinat așteptam să văd iar Ceva mai mic sau mai lat umbrelele înfășurate în Covorașe de rafie aveau ceva din obiectele de cult până și atunci Când fratele Aurel a descuiat Biserica Antim și mi s-a scuzat Cu tot cerul în ochi cum se spune că un pic a cântat greșit Ca să îmi pară rău Din vârful pantei orice părea să fie de acolo N-ai mai fost la mare nu? m-a întrebat Bogdan parcă sau Toni ori Morris oricum El era și până și cu minciuna mea valurile au fost ok Nu au luat-o personal placa albastră a cerului a dat semne că înțelege sau nu e nimic de înțeles aveam Pumnul plin cu dude și am zis să vezi ce mă pătez pe șort Atunci câștigase România cupa mondială iar Biserica Ortodoxă acceptase căsătoriile între persoane de același sex dar Vedea că decât să dai în cap nu e neapărat mai bine să pui mâna însă Sigur dragostea ca și poezia N-a fost niciodată datul cu scuza pentru cine abuza Ba dimpotrivă ba dimpotrivă asta zic Când o zicea marea n-ai crede că acuză apoi Am făcut dreapta și soarele a venit ca în vederile din panourile de mărunțișuri pe care le știm pe dinafară Dintr-o parte doar că în partea asta ești tu și Asta e cum trebuie dimineața SEMANTICA MUȚENIEI SPORTIVE) sms dedat (fața e a ta nu a celui care o da pe unde o vedea oricine ar vorbi are fața celui care și-o ia și acela e de obicei o ea că așa e perioada în care ne aflăm în treabă oricum am întoarce-o că nu am făcut că nu am încurajat vina e mereu a mea așa și trebuie că de la asta am pornit când m-am gândit să nu mă mai încurc și să fie doar din cauza mea nu numai ce e adevărat și e simplu dacă nu ții să o spui teatral și nu te pierzi în discuții fără sfârșit pe tema unde tragem granița

13 august PROSPECT SANGUIN