CitEști. UN MIT CARE ÎNCĂ TE DOARE

”Homo Faber”, Max Frisch, editura Curtea Veche, 2022, traducere Mara Giurgiuca; „Trenul a pornit mai departe, ca la capătul lumii, sau cel puțin al civilizației.”

Fotografie de la Erik Mclean

Când să te gândești în ce fel se schimbă sau persistă credințele străvechi, dacă nu de Ziua Mondială a Populației, pe 11 iulie. Iar pentru asta ai la îndemână o ediție nou nouță în română pentru ”Homo Faber”. Romanul lui Max Frisch este cea mai puternică pledoarie pentru surprizele pe care le descoperi în spatele unei lumi despre care credeai că știi tot. Și surpriza este că un mit antic s-ar putea să fie la o aruncătură de băț în viața ta. Și nu neapărat în sensul bun.

„Numai oameni frumoși, îi admiram ca pe niște animale ciudate.”

Ziua SUA are un viciu… ascuns

Photo by Reba Spike on Unsplash

În săptămâna în care celebrezi ziua Statelor Unite ale Americii, uite o carte a unui clasic al prozei de azi. În ”Viciu ascuns” ai ocazia să descoperi o perspectivă accesibilă, cu detective și mistere, din tot ceea ce te-ai obișnuit că e complicat la Thomas Pynchon. Nu degeaba a ajuns și film această aventură.

„Doc continuă să cânte în minte, și când ieșiră din tunel și muzica reîncepu, nu era decalat cu mai mult de o măsură.”

”Viciu ascuns”, Thomas Pynchon, Polirom, 2022, traducere de Dan Croitoru