Un „jurnal de spitalizare Covid” începe să fie un instrument de lucru dacă vrei să stabilești o perspectivă asupra anilor recenți.

Și poate că în volumul adunat sub titlul „Un pisoi cu cap de floare”, Denisa Duran surprinde numai două săptămâni, de pe 26 septembrie până pe 10 octombrie, dar intensitatea consemnării unei treceri de la viața de familie în izolarea medicală transformă perioada scurtă într-o secvență în care se reflectă detaliat (cu instrumente ce includ calendarul electoral, comentariul auzit întâmplător, zvonuri și comunicate, știri în regim de urgență și senzațional dar și desene și mesaje audio, discuții și program de recuperare, liste de refacere a legăturii cu ceea ce contează) spaimele și speranțele din care e alcătuită de sus până jos lumea care ne reprezintă.

Dacă vrei, „Un pisoi cu cap de floare” este și documentul intrării Larisei cu „chiuit îndelung” în preadolescență, după o copilărie în care s-a văzut personaj în cărțile mamei. Și regăsirea unor granițe existențiale care țineau cerul și marea la locul lor în memorie.

Teoretic, în ianuarie e lansarea la Verona. Dar anunțul vine când vine cu link în comentariu.